5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportStinga este cu ochii pe australieni

Stinga este cu ochii pe australieni

Inca de la primul antrenament sustinut sub culorile Universitatii, atit Daniel Clitnovici, cit si Josh Mitchell au beneficiat de toata atentia lui Ovidiu Stinga. Incepind de la alergarile usoare pina la nelipsita miuta, care are menirea de a dezvolta atentia, cursivitatea paselor si viteza de reactie a jucatorilor, Stinga a supervizat fiecare executie a australienilor. Ba, mai mult, a alergat alaturi de cei doi si a intrat in joc in grupul din care faceau parte ultimii sositi. La fiecare greseala, antrenorul craiovean le-a atras atentia si a oferit explicatiile de rigoare, in timp ce executiile catalogate bune nu au cuprins cuvinte de lauda. Concluzionind amanuntele petrecute pe teren, Stinga pare mult mai multumit de fundasul Mitchell, care a demonstrat destule calitati fizice si tehnice, decit de mijlocasul ofensiv Clitnovici, cu toate ca patronul echipei spunea despre acesta ca este „scula de fotbalist“. De valoarea celor doi ne putem edifica abia dupa ce ii vom vedea in partidele amicale, pentru ca este prea devreme sa putem trage o concluzie dupa citeva sedinte de pregatire, in care Stinga si-a demonstrat scepticismul si teama de a nu da chix cu transferurile acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS