32.3 C
Craiova
sâmbătă, 8 iunie, 2024
Știri de ultima orăSport„Pandurii“ cauta presedinte

„Pandurii“ cauta presedinte

Sandu Boc si Jean Nitulescu sint numele vehiculate pentru a prelua functia de presedinte executiv la divizionara A Pandurii Tirgu Jiu. Presedintele Marin Condescu, unul dintre artizanii promovarii echipei, a declarat in mai multe rinduri ca va renunta la functia de presedinte executiv in cazul realizarii obiectivului. In prezent, acesta poarta negocieri cu vicepresedintele Comisiei de Disciplina al LPF, Sandu Boc, un apropiat al lui Condescu, si cu actualul presedinte al divizionarei B FC Caracal, Jean Nitulescu, nasul antrenorului Emil Sandoi. Daca va veni la Tirgu Jiu, Nitulescu va aduce, probabil, si citiva jucatori, printre cei doriti de tehnicianul Sandoi fiind portarul Bornescu si jucatorii de cimp D. Stoica, Ciuca si Dina.


Obiectiv: clasarea in primele zece locuri


Antrenorul Emil Sandoi s-a aflat timp de 40 de minute pe chatul ziarului ProSport si a raspuns intrebarilor cititorilor sosite chiar si din Anglia sau Italia. Majoritatea l-au felicitat pe acesta pentru reusita echipei sale, dar au fost si destui contestatari, care sugerau ca Pandurii ar fi promovat cu blaturi. Multe intrebari au fost strict legate de trecutul lui Sandoi la Universitatea, craioveanul dezvaluind ca a fost obligat sa plece de la echipa acum trei ani, dupa ce umilise Steaua pe „Ion Oblemenco“, fara sa dea si alte explicatii.


Tehnicianul nu a dat nici un nume din viitoarea campanie de achizitii, dar a declarat ca-i mai trebuie sase-sapte jucatori, pentru a face o figura frumoasa in prima divizie. Obiectivul echipei Pandurii in viitorul sezon este clasarea in primele zece locuri, pentru aceasta gorjenii avind la dispozitie un buget de aproximativ doua milioane de euro. „In fiecare compartiment avem nevoie de jucatori, dar vom aduce mai multi atacanti“, a spus Sandoi. Un nume avansat de antrenorul „pandurilor“ din compartimentul ofensiv a fost cel al lui Mansour, de la Poli Timisoara.


Suporterii gorjenilor nu ar trebuie sa-si faca probleme in privinta mentinerii echipei in primul esalon, Sandoi oferind o garantie destul de solida: „Rezistam in «A» cit vom trai. Asa vrem“. Minerul Motru va deveni „satelitul“ echipei Pandurii Tirgu Jiu si va juca la Motru, eliminindu-se speculatiile unei fuziuni intre „mineri“ si Building Vinju Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS