17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFata in fata cu „extraterestrul“

Fata in fata cu „extraterestrul“

Victor Hanescu a fost pina acum surpriza placuta a Internationalelor Frantei, reusind un parcurs de exceptie care l-a adus in faza sferturilor de finala ale turneului de Grand Slam dotat cu premii in valoare totala de 6.370.980 de euro. Cehul Michal Tabara, argentinianul Juan Ignacio Chela, peruanul Luis Horna si argentinianul David Nalbandian au fost „victimele“ tenismanului român. Ultimul adversar era considerat cel mai dificil, dar Hanescu a reusit un meci de senzatie in fata favoritului numarul 10 al competitiei, pe care l-a facut sa-si puna miinile in cap de mirare, iar apoi in solduri de resemnare. 6-3, 4-6, 5-7, 6-1, 6-2, si Victor a ajuns in sferturi, dupa ce s-a impus categoric in trei din cele cinci seturi. „Hanescu a jucat incredibil de bine. M-a surprins total. I-a reusit totul. Nu am fost obosit, pur si simplu nu am avut solutii in fata lui“, a spus dupa meci Nalbandian, un jucator despre care românul afirmase ca i-a fost teama pentru ca il vazuse doar la televizor. Cea mai mare performata din cariera lui Victor Hanescu i-a adus acestuia un salt de peste 30 de locuri in clasamentul ATP prin cele 50 de puncte acumulate, care il apropie de primii 30 de jucatori ai lumii, dar si un cec in valoare de 116.180 de euro.


Sfertul de finala de la Roland Garros ii scoate insa in fata tenismanului român cel mai de temut adversar, elvetianul Roger Federer, numarul 1 mondial. Putini sint cei care in ultimii ani de dominatie ai „extraterestrului“ se pot lauda cu o victorie in fata acestuia, ultimul care i-a cazut la picioare fiind spaniolul Carlos Moya, cap de serie numarul 14 la Openul parizian, si pe care Federer l-a spulberat duminica seara. Cu toate ca specialistii preconizau un meci strins, Moya fiind un jucator excelent pe zgura, elvetianul nu i-a dat nici o sansa fostului lider ATP, pe care l-a invins dupa trei seturi, 6-1, 6-4, 6-3.


Roger Federer trage pentru a-si trece in palmares singurul titlu care ii lipseste, insa a dat dovada de fair-play inaintea confruntarii de astazi cu Victor Hanescu, afirmind ca românul este un adversar de luat in seama, care a progresat mult in ultimul timp. „Impotriva lui Hanescu nu am mai jucat decit o singura data, anul trecut, la Bucuresti, in Cupa Davis, iar meciul s-a desfasurat pe zgura. Sint increzator, dar cred ca el a progresat de atunci, asa ca meciul nu este dinainte cistigat“, a spus Federer. Pus in fata unui „fenomen“ al sportului alb, Hanescu si-a facut curaj, convins ca nu are ce pierde: „Este numarul 1 mondial, a venit la Paris sa cistige, insa eu ma simt bine fizic, chiar daca in acest moment sint putin obosit. Vreau sa-mi joc sansa pina la capat. Sper sa fac un meci cit mai bun.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS