22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportContra ar putea ajunge la Timisoara

Contra ar putea ajunge la Timisoara

Publicatia spaniola Marca a anuntat ieri ca gruparea Atletico Madrid nu mai conteaza pe serviciile jucatorului român Cosmin Contra, desi acesta a revenit in Spania de la echipa la care fusese imprumutat, West Bromwich Albion.


„Românul a fost principala noutate la antrenament. Contra era imprumutat la West Bromwich Albion pina pe 30 iunie, insa clubul englez si jucatorul au ajuns la un acord pentru ruperea acestui contract, astfel ca fotbalistul a revenit la Madrid. Contra are contract cu Atletico pina in iunie 2007, insa clubul nu mai conteaza pe el“, scrie Marca.


Cotidianul spaniol noteaza ca situatia lui Contra este cu atit mai complicata cu cit, in toata Europa, s-a incheiat perioada de transferari. „Daca nu va fi inscris pe o lista din cauza unei grave accidentari a altui jucator, românul nu va putea fi transferat de alt club pina in luna iunie, data la care ar putea pleca de la Atletico imprumutat sau ar putea ajunge la o intelegere pentru rezilierea de comun acord a contractului. Contra mai are o alta problema importanta, este jucator extracomunitar, ceea ce face ca piata transferurilor pentru el sa fie foarte limitata“, sustine Marca.


In aceste conditii, nu ar fi exclus ca gruparea madrilena sa opteze pentru un imprumut al lui Contra la o echipa din România, „Poli“ AEK Timisoara si Dinamo, formatii la care a evoluat „Gurita“ in Divizia A, interesindu-se de transferul sau.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS