In runda a 12-a a celui de-al treilea esalon fotbalistic, astazi vor evolua toate cele cinci echipe craiovene, doua dintre ele intilnindu-se in meci direct, care se anunta extrem de interesant. Pe stadionul de la „Hanul Doctorului“, echipa Scolii de Fotbal „Gica Popescu“ va primi replica „satelitului“ Universitatii, intr-o confruntare a orgoliilor. „Alb-albastrii“ pregatiti de Ionel Luta stau mult mai bine in clasament, aflindu-se pe podium, in timp ce „scolarii“ lui Nelu Petrisor se gasesc pe un loc care poate aduce retrogradarea la finalul sezonului. Nici una dintre echipe nu a spart gura tirgului etapa trecuta, Universitatea II remizind acasa, 1-1, cu Progresul Corabia, iar „GP“-ul s-a intors invins de pe stadionul Armatei, 0-1. Ambele echipe promit insa o disputa crincena, intre cele mai renumite scoli de fotbal din Oltenia.
Tot in acesta etapa, Stiinta CFR va avea cea mai grea misiune de pe teren propriu. Pe „Depou“ soseste liderul CSM Vilcea, oaspetii venind croiti sa obtina toate punctele, pentru a se mentine pe locul care le aduce promovarea. In schimb, elevii lui Florin Ispas par decisi sa adopte tactica prin care FC Olt Sconicesti i-a invins in etapa trecuta: „urcatul pe garduri al adversarului“.
De acest lucru ar putea avea parte si cei de la FC Olt in Banie, in confruntarea de pe „Combinat“, cu Chimia. Trupa lui Diaconu este cunoscuta ca una care cedeaza greu acasa, iar punctele le sint extrem de necesare „chimistilor“ pentru a nu pierde contactul cu liderul. In fine, „militarii“ lui Mugurel Gusatu au meci greu la Novaci, cu Senaco, dar craiovenii, care vin dupa doua victorii consecutive, trag speranta ca pot „ciupi“ ceva puncte si in disputa cu trupa lui Costica Donose. Toate confruntarile vor incepe de la ora 14.00.
Iata meciurile care au loc astazi in seria a V-a a Diviziei C: „Gica Popescu“ – Universitatea II, Senaco Novaci – Armata, Stiinta CFR – CSM Vilcea, Petrom Chimia – FC Olt Scornicesti. Echipele Oltchim Vilcea, Progresul Corabia si Petrolul Ticleni stau.
Derbi craiovean la „Hanul Doctorului“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei