15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Generale“, pe unde scoatem camasa?

„Generale“, pe unde scoatem camasa?

Selectionerul reprezentativei de fotbal a Romaniei, Anghel Iordanescu, a convocat 22 de jucatori pentru partida cu reprezentativa Armeniei, care va avea loc miercuri, de la ora 17.00, la Erevan, in grupa I de calificare la Cupa Mondiala din 2006. Din pacate, „Generalul“ nu se poate baza pe 13 dintre cei mai buni fotbalisti ai sai, Lobont, Rat, Chivu, Radoi, Pancu, Codrea, Ganea, M. Niculae, Fl. Petre si Fl. Dumitru fiind accidentati, Iencsi si Mutu sint suspendati, in timp ce Soava s-a retras de la echipa nationala. Fortat de imprejurari, Iordanescu a convocat 16 jucatori din campionatul intern si numai sase „stranieri“.

Lotul pentru Erevan

Lotul selectionatei tricolore care se va deplasa in Armenia este alcatuit din urmatorii jucatori: Bogdan Stelea (Dinamo Bucuresti), Marius Popa (FC National) – portari; Flavius Stoican, Cosmin Barcauan (ambii Sahtior Donetk), George Ogararu, Sorin Ghionea (ambii Steaua Bucuresti), Flavius Moldovan (FC National), Dorin Goian (FCM Bacau), Cosmin Pascovici (Farul Constanta), Cristian Dancia (Torpedo Moscova) – fundasi; Nicolae Dica, Sorin Paraschiv (ambii Steaua Bucuresti), Gabriel Caramarin (FC National), Marius Maldarasanu (Rapid Bucuresti), Mihai Tararache (FC Zürich), Ciprian Danciu (Otelul Galati), Florin Cernat (Dinamo Kiev), Tiberiu Balan (Sportul Studentesc) – mijlocasi; Daniel Niculae (Rapid Bucuresti), Ciprian Marica (Sahtior Donetk), Ionel Danciulescu (Dinamo Bucuresti), Adrian Neaga (Steaua Bucuresti) – atacanti.

Ne arbitreaza belgienii

Reunirea lotului primei reprezentative tricolore este programata astazi, la ora 12.00, la Casa Fotbalului. Echipa nationala de seniori, alaturi de componetii selectionatei de tineret, va pleca spre Armenia miine, la ora 16.00, de pe Aeroportul „Henri Coanda“.

Arbitrii intilnirii de la Erevan sint din Belgia, la centru urmind sa oficieze Frank De Bleeckere. El va fi ajutat de asistentii Roland van Nylen si Dirk Vanhoutte, in timp ce rezerva va fi Johny ver Eecke. Observator pentru arbitri va fi polonezul Ryszard Wojcik, iar croatul Dusko Grabovaci va fi observator de meci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS