20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Fusai la peste, nu la Craiova!“

„Fusai la peste, nu la Craiova!“

De cind a sosit la Universitatea, Mircea Rednic si-a dorit citiva jucatori de valoare, indreptindu-si atentia spre cei cu care a lucrat in perioada petrecuta in Giulesti. Unul dintre fotbalistii vizati de „Puriu“ a fost si atacatul craiovean Sabin Ilie, care a avut evolutii foarte bune sub comanda actualului tehnician al alb-albastrilor. Desi mai are un an de contract cu Rapidul, Sabin a fost contactat acum o saptamina de Rednic si intrebat daca nu doreste sa evolueze in Banie, insa jucatorul a evitat sa dea un raspuns clar, nestiind precis care va fi viitorul sau la gruparea „visinie“. „Nu pot sa spun ceva concret. Mai am un an de contract si nu stiu daca mi se va da drumul. Astept sa vad ce antrenor vom avea in viitorul sezon, daca voi intra in calculele lui… Mai vedem… “, a precizat atunci fratele mai mic al lui Adi Ilie.

Ieri insa, mai multe ziare au scris ca Sabin Ilie ar fi semnat miercuri seara cu Universitatea. Transferul fratelui „Cobrei“ in Banie i-ar fi costat pe olteni 250.000 de dolari, bani platiti intr-o singura transa, in timp ce atacantul ar fi urmat sa incaseze la finalul celor trei ani de contract 270.000 de dolari.

„Nu am vorbit cu nimeni“

Stirea l-a luat prin surprindere chiar pe „subiectul principal“, Sabin Ilie afirmind ieri ca habar nu are de discutiile cu Universitatea. „Am auzit ca as fi semnat cu Universitatea, dar eu nu stiu nimic. Nu am vorbit cu nimeni. M-a sunat Bordeanu si mi-a zis de cele aparute in presa, cum ca as fi fost la Craiova sa ma intilnesc cu Badea. Nu s-a intimplat asa, pentru ca eu fusai miercuri seara la peste. Prin Craiova am trecut ultima data acum citeva saptamini si nu am stat nici atunci prea mult. Am vorbit cu parintii mei, cu Adrian, care venise pentru «Seara Campionilor» si atit. Abia astept sa mai vin pe acasa, dar nu stiu cind imi voi face timp“, a spus atacantul giulestenilor.

Cit despre sumele vehiculate in presa, legate de viitorul sau contract, Sabin a fost concis: „Nu cred ca se putea discuta asa ceva, nici macar intre cluburi, fara acordul meu. Mai ales ca era vorba de banii pe care eu urma sa-i primesc. Inca o data, va spun ca nu cunosc nimic. Nu stiu de unde au scornit toate astea“, a incheiat Sabin Ilie.

Nici Badea nu stia nimic

Presedintele Universitatii, cel despre care s-a spus ca ar fi negociat timp de doua ore cu Sabin Ilie, la un restaurant din Craiova, a negat si el cele aparute in presa. Badita, care ieri si-a serbat la club ziua de nastere, a fost ferm: „Nu am purtat nici o discutie cu Sabin, jucator aflat sub contract cu Rapid, care este si prea scump pentru noi. Nu stiu cine a scris aceste lucruri. Singurii jucatori transferati pina acum de Universitatea sint Mircea Ilie si Cosmin Pascovici, dar nici in privinta acestora nu ne-am inteles cu cluburile lor.“

La rindul sau, Dinu „Vama“ Gheorghe, noul presedinte executiv al FC Rapid, a fost si el cit se poate de clar: „Sabin Ilie mai are contract pentru inca un an cu Rapid si nu s-a primit nici o oferta pentru el de la Universitatea Craiova“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS