19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportArbitrul Pasarin, batut de jucatorul Guran

Arbitrul Pasarin, batut de jucatorul Guran

Dumbrava Cilnic este prima finalista a fazei judetene a Cupei Romaniei Gorj, dupa ce a eliminat in semifinale pe Rostramo Tirgu Jiu. In prima mansa, la Tirgu Jiu, scorul a fost egal, 2-2, iar in retur Dumbrava s-a impus cu 1-0. Dubla intilnire dintre cele doua formatii a fost foarte tensionata, acordindu-se nu mai putin de cinci cartonase rosii. In tur, Traian Ozunu, de la Rostramo, a fost eliminat dupa ce l-a luat la pumni pe un adversar, iar in returul semifinalei cartonasele rosii au fost impartite frateste, cite doua pentru fiecare grupare.

Nervii fotbalistilor au cedat inca din minutul doi. La un fault de joc la mijlocul terenului, Brotea de la Rostramo a incercat sa-si faca dreptate singur si l-a lovit pe Popescu, autorul faultului. Imediat s-a iscat un meleu, in care jucatorii s-au lovit, incidentele fiind amplificate si de interventia jucatorilor de rezerva de pe ambele banci tehnice. Arbitrul Ilarie Pasarin a acordat imediat cartonasul rosu lui Brotea si cartonas galben lui Popescu. Nemultumit de sanctiunea dictata impotriva coechipierului sau, Alin Guran, jucator de rezerva la echipa din Tirgu Jiu, l-a lovit pe arbitru, primind in schimb cartonasul rosu. Pasarin l-a mai eliminat pe Ilie Tatomir de la gazde si i-a aratat cartonasul galben altui jucator de la Cilnic, Cocoroada, pentru ca au participat la incidente, ambii fiind jucatori de rezerva.

Daca luptele au incetat, au continuat in schimb amenintarile, antrenorul divizionarei C Minerul Rovinari, Doru Mihut, jucator de aceasta data la Rostramo, atragindu-le atentia arbitrilor: „Va joc in picioare daca unul mai faulteaza“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS