Chiar daca nu a prins prea multe meciuri in tricoul gruparii spaniole Espanyol Barcelona, fostul atacant al Stelei, Claudiu Raducanu, este un jucator iubit in Catalunya. Craioveanul a marcat doar de trei ori pentru formatia pregatita de Luis Fernandez, dar golurile sale au fost extrem de pretioase, aducind victoria echipei sale.
„Sint multumit de randamentul meu“
Intr-un interviu acordat ieri publicatiei Mundo Deportivo, Raducanu a afirmat ca „in proportie de suta la suta“ Espanyol va evolua si din sezonul viitor in Primera Division. „Suta la suta vom reusi sa ne salvam de la retrogradare. Nu am nici o indoiala in privinta acestui aspect“, a spus increzator atacantul oltean. Cu doua etape inainte de final, Espanyol Barcelona ocupa locul 17 in clasament, din 20 de echipe.
Fotbalistul roman s-a declarat foarte multumit de reusitele sale. „Sint foarte multumit de golurile mele si de randamentul dat. Vreau sa joc mereu. Antrenorul face echipa, iar cind spune «Radu, la incalzire» incep sa simt gustul fotbalului. Sper ca in sezonul urmator sa fie mai bine, sa evoluez mai mult si sa marchez mai mult. La Steaua am marcat tot timpul. Sa inscriu goluri este una dintre caracteristicile mele. Nu am fost niciodata intr-o situatie atit de delicata, pentru ca la Steaua jucam mereu pentru fruntea clasamentului“, a precizat Raducanu.
Intrebat daca a fost dezamagit de liga spaniola, craioveanul a spus: „Cum sa fiu dezamagit cind aici exista cei mai buni jucatori din lume si competitia este foarte puternica? Si apoi nu am fost deloc surprins pentru ca si in Romania jucam in fiecare duminica. Pe de alta parte, cred ca Valencia a cistigat meritat campionatul, desi mie imi plac jucatorii de la Real Madrid“.
S-a obisnuit cu limba si orasul
Claudiu Raducanu a fost intrebat si daca ii place orasul Barcelona. „Imi place foarte mult Barcelona. Cunosc orasul, am familia aici. Imi place totul. Bisericile, locurile de distractie, bucataria. Modul de viata este foarte diferit decit cel din Bucuresti, insa imi place Barcelona“, a precizat ex-stelistul. Atacantul roman a afirmat ca i-a fost greu sa invete limba spaniola, dar dupa ce a reusit acest lucru nu a mai avut probleme in vestiar.
Autorul interviului precizeaza, la finalul acestuia, ca daca declaratiile lui Raducanu se vor adeveri si Espanyol se va salva de la retrogradare, atunci va face, alaturi de roman, o vizita prin restaurantele din Barcelona.

