11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie cenusie la Glasgow

Victorie cenusie la Glasgow

Scotia – Romania 1-2

• Stadion „Hampden Park“, spectatori: 30.000.

• Au marcat: McFadden ’57 / Chivu ’37, Pancu ’51

Scotia: Gallagher – Alexander, Dailly, Kennedy (’19, Crainey), Caldwell – Pressley, Rae, Cameron, McCann – Thompson (’51, McFadden), Miller (’64, Crawford). Antrenor: Berti Vogts.

Romania: Stelea (’46, Lobont) – Stoican, Iencsi, Chivu, Rat – Fl. Petre (’46, Mitea), Ov. Petre, Pancu (’90, Danciulescu), Cernat (’64, Soava) – Ganea (’82, Cristea), Mutu. Antrenor: Anghel Iordanescu.

• Au arbitrat: J. Hyytia – E. Vehvilainen, A. Turkki (toti din Finlanda).

• Cartonas galben: Cernat.

Romania a cistigat miercuri seara la Glasgow in fata unei echipe, Scotia, pe care este mai greu sa nu o bati… Chiar daca au avut si citeva momente bune de joc, tricolorii n-au stralucit. Oamenii de baza ai echipei – in primul rind Mutu, Chivu si Ganea – au parut departe de forma optima, iar dintre „sperantele“ folosite de Iordanescu nu prea s-a impus nimeni.

Oricum, Nationala actuala a Romaniei mai are mult pina departe. Iar in ritmul actual, cu cautari peste cautari, ba si cu convocari discutabile – gen Ovidiu Petre, un mijlocas incredibil de lent! -, e greu de crezut ca Generalul va reusi sa formeze o echipa solida, care sa ne dea sperante intr-o calificare la Mondialele din 2006.

In meciul de pe „Hampden Park“, spectacolul a lipsit in cea mai mare parte a intilnirii. Nici una dintre combatante nu a impresionat, romanii impunindu-se gratie unui plus de tehnicitate, partida fiind mai mult una de angajament.

Prima repriza a fost controlata de tricolori, care au si marcat prin Chivu (’37), dintr-o lovitura libera de la 30 de metri, deviata de Cameron, care l-a pacalit pe portarul Gallagher. In rest, ar mai fi de consemnat doar lovitura de cap pe spate a lui Thompson, care a ocolit buturile lui Stelea, si reluarea din prima a lui Ganea, care a trecut peste poarta.

Debutul reprizei secunde a apartinut tot elevilor lui Iordanescu, dar sutul lui Ganea a fost prins, in doi timpi, de portar (’49), pentru ca Pancu sa majoreze avantajul, doua minute mai tirziu, la o minge care a ajuns norocos la el, dupa un-doi cu Mutu, mijlocasul lui Besiktas executindu-l pe Gallagher.

Avantajul de doua goluri nu a fost mentinut de tricolori decit sase minute, pentru ca nou-intratul McFadden a redus din diferenta, atacantul lui Everton depasindu-l usor pe Chivu si invingindu-l pe Lobont din pozitie centrala.

Pina la final, trupa lui Vogts a incercat in zadar egalarea, in timp ce romanii au mai avut citeva ocazii, prin Mutu, Cernat si Ganea, de doua ori, tricolorii nereusind sa marcheze nici cind s-au aflat in pozitie de doi contra unu, Stoican gresind pasa decisiva spre Danciulescu.

Practic, singurul cistig al amicalului de miercuri seara este victoria Romaniei in fata unei echipe slabe, care i-a dat posibilitatea selectionerului de a-si sarbatori cu un succes cel de-al 75-lea meci pe banca tehnica a nationalei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS