17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportAnglia a cucerit primul titlu mondial pentru Europa

Anglia a cucerit primul titlu mondial pentru Europa

Cupa Mondiala de rugbi

Australia – Anglia 17 – 20

• Au marcat: Tuqiri (eseu ‘7), Flatley (lovituri de penalizare ’47, ’62, ’80+3, ’98) / Robinson (eseu ’40+5), Wilkinson (lovituri de penalizare ’11, ’21, ’32, ’81 si un dropgol ‘100).

Australia: Rogers – Sailor (Roff ’73), Mortlock, Flatley, Tuqiri – Larkham, Gregan – Waugh, Lyons (Cockbain ’58), Smith – Sharpe (Giffin ’48), Harrison – Baxter, Cannon (Paul ’58), Young (Dunning ’93).

Anglia: Lewsey (Balshaw ’85) – Robinson, Greenwood, Tindall (Catt ’80+3), Cohen – Wilkinson, Dawson – Back, Dallaglio, Hill (Moody ’95)- Kay, Johnson – Vickery (Leonard ’81), Thompson, Woodman.

Selectionata de rugbi a Angliei a cistigat simbata, la Sydney, finala Cupei Mondiale, invingind nationala Australiei, cu scorul de 20-17, dupa prelungiri (14-5 la pauza si 14-14 dupa timpul regulamentar). Pentru Anglia au marcat Robinson, un eseu, si Wilkinson, patru lovituri de penalizare si un dropgol, in timp ce pentru Australia au inscris Tuqiri, un eseu, si Flatley, patru lovituri de penalizare.

Wilkinson a adus echipa sa in avantaj in primul minut al timpului suplimentar, cu o lovitura de penalizare transformata, insa Flatley a egalat cu doua minute inainte de finalul prelungirilor. In ultimul minut de prelungiri, Wilkinson a reusit un dropgol care a adus echipei sale titlul mondial.

Anglia a cucerit primul titlu mondial din istorie si este prima echipa din Europa care devine campioana mondiala. Reprezentativa Australiei era detinatoarea titlului mondial, pe care il cucerise in 1999. Anglia a mai jucat finala mondiala in anul 1991, cind a fost invinsa de Australia.

„Wilkinson, regele lumii“

Publicatiile britanice acorda spatii largi succesului obtinut de reprezentativa de rugbi a Angliei la Cupa Mondiala si il elogiaza pe jucatorul Jonny Wilkinson, considerat artizanul victoriei.

„Campioni mondiali“, scrie Sunday Telegraph, deasupra unei fotografii infatisindu-l pe Wilkinson.

„Rugbiul nu ar fi putut dori un final mai entuziast la acest mare turneu. Anglia a fost recompensata pentru anii de munca si sudoare, iar Wilkinson a marcat cel mai important dropgol pina la finalul zilelor sale“, scrie The Observer.

Acelasi Wilkinson, a carui fotografie apare in toate ziarele ziarele de duminica, este numit „Regele lumii“ de catre Sunday Times.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS