12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVa deveni FC Extensiv satelitul Universitatii?

Va deveni FC Extensiv satelitul Universitatii?

Pentru a desavirsi „piramida“, in combinatie ar putea fi atrasa si o divizionara C din Banie

Problemele delicate de lot cu care se confrunta Extensivul i-ar fi convins pe fratii Mihailescu sa accepte o eventuala colaborare cu Universitatea. Relatia s-ar oficializa din iarna si, deocamdata, nu se stie daca legatura dintre Extensiv si Universitatea va merge pina la a transforma divizionara B din Parcul „Romanescu“ in satelit al alb-albastrilor.

Sa fie Paul Valuta la mijloc?

E greu de spus ce i-ar indemna pe frati sa-si transforme echipa pe care o patroneaza in satelit, Mihailestii mindrindu-se ani de-a rindul cu autonomia clubului pe care, la un moment dat, il promovasera chiar in prima divizie.

Mai mult, nefiind legati de nimeni, fratii si-au vindut destul de bine „marfa“, Soava, Cl. Niculescu, Mirel Radoi, Cl. Raducanu si Panc fiind produsele de lux ale divizionarei B craiovene.

Pe de alta parte, in ultima vreme, Mihailestii au recunoscut ca nu se mai scalda in belsugul de alta data, ba chiar au afirmat ca i-au propus lui Paul Valuta sa preia jumatate din actiunile echipei de fotbal, in ideea unei necesare si consistente „injectii“ financiare.

La rindul sau, Paul Valuta a recunoscut ca l-ar tenta sa investeasca in fotbal, dar a cerut timp de gindire pina in iarna. N-ar fi exclus ca tocmai el sa fie la baza ideii de colaborare intre Extensiv si Universitatea, dupa ce prieteni de-ai sai i-au explicat probabil ca din fotbal se cistiga doar daca ai „iesire“ si spre Divizia A.

N-au confirmat, dar nici n-au infirmat

Ieri, personaje din anturajul celor doua cluburi nu au infirmat zvonul, dar s-au si ferit sa-l confirme. Totusi, si dinspre Extensiv, si dinspre Universitatea opiniile s-au cam confundat, in sensul ca ideea generala a fost ca o eventuala colaborare ar fi benefica ambelor cluburi.

Oricum, prezenta constanta a actualilor conducatori ai Universitatii la meciurile Extensivului intareste convingerea unei relatii foarte bune, cel putin pe moment, intre primele doua cluburi de fotbal din Banie. Mai mult, se pare ca Bornescu, Ciuca, S. Radoi si Florin Mihai le-ar fi cazut cu tronc universitarilor, iar aducerea lor pe Unirii 86 ar fi mult mai accesibila in cazul unei colaborari decit in cazul unei cumparari…

In partea cealalta, trupa antrenata de Eugen Neagoe s-ar intari probabil cu jucatori care nu prea prind lotul la Universitatea, fratii Nicolae, Bratu, Miclea, Leandro si Biemme fiind candidati principali la un transfer in sens invers.

Piturca a fost refuzat

Recent, fratii Mihailescu au mai primit o oferta de colaborare din partea lui Victor Piturca. „Piti“ dorea sa trimita in „Parc“ un „pachet“ de jucatori stelisti de perspectiva cu conditia ca orice „iesiri“ de fotbalisti de la Extensiv sa fie controlata de Steaua.

In virtutea relatiilor excelente pe care le au cu antrenorul stelist, fratii ar fi acceptat mai mult ca sigur colaborarea. Probabil ca s-au speriat insa de reactia anumitor cercuri din Banie si au evitat sa intre intr-o relatie prea strinsa cu Steaua.

Oricum, ar fi interesant de urmarit ce statut vor capata fratii Mihailescu in eventualitatea ca vor accepta sa transforme Extensivul in satelit. Pentru ca n-ar fi exclus ca ei sa fie „recompensati“ cu actiuni la Universitatea, din moment ce ar accepta o varianta pe care, in timpurile bune, cind productia de fotbalisti mergea struna, ar fi refuzat-o din start.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS