22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAdrian Mutu a fost asaltat de admiratoare intr-un club din Londra

Adrian Mutu a fost asaltat de admiratoare intr-un club din Londra

Internationalul roman al echipei Chelsea Londra, Adrian Mutu, a fost asaltat de admiratoare in momentul in care a intrat intr-un club din capitala Angliei, unde intentiona sa-si petreaca seara, in compania coechipierilor sai, informeaza cotidianul Daily Mirror.

Mutu a participat la petrecerea Bambuddha Grove Bachelor, desfasurata la clubul „Voyage“ din strada Conduit, din Londra. „Imediat dupa ce a intrat in club, a fost practic asaltat de toate fetele de acolo. Si ce fotbalist s-ar supara daca ar vedea o asemenea reactie la femei? La inceput a tratat totul ca pe o gluma, mai ales atunci cind fotomodelul Jamie Gunns s-a extaziat pur si simplu la vederea sa“, au povestit surse din cadrul clubului.

Cotidianul citat a notat ca Adrian Mutu a fost insa acaparat de una dintre componentele trupei Sugababe, Mutya Buena. „A fost incredibil sa le vezi pe fete cum incercau sa-i intre in gratii. Ce incercare teribila pentru el! Insa, curajosul jucator a reusit sa se descurce. Dar atunci a intrat in scena Mutya“, a scris Daily Mirror.

Publicatia engleza citata mentioneaza ca, la sosirea lui Adrian Mutu in clubul respectiv, Mutya Bueno se plimba prin club, fiind machiata foarte putin. „Faptul ca nu era machiata nu a impiedicat-o sa incerce sa-l cucereasca. Mutya se plimba in jurul lui, dar Mutu nu parea interesat de persoana ei. Engleza sa nu este foarte buna sau probabil ca el se prefacea ca nu intelege ce i se spunea. Mutu cauta modalitati de a scapa de ea“, a descris scena, sursa citata.

Daily Mirror aminteste faptul ca, la un moment dat, Mutu a incercat sa implice si alte persoane in conversatie. „De fiecare data cind alta fata incerca sa-l salute, ea se interpunea intre ei. Era jenant numai de privit aceasta scena. In cele din urma, lucrurile s-au inrautatit atit de tare, incit el a fost nevoit sa ceara proprietarilor sa intre in salonul VIP pentru a le tine la distanta pe Mutya si pe celelalte fete. A fost ridicol. Un fotbalist a avut nevoie de protectie pentru a scapa de fete!“, s-a subliniat in cotidianul britanic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS