29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSport„Victoria a meritat toti banii“

„Victoria a meritat toti banii“

Patronul clubului Chelsea, miliardarul rus Roman Abramovici, a spus ca victoria obtinuta de echipa sa in fata formatiei Liverpool, in prima etapa a Premier League, a meritat toti banii cheltuiti pentru achizitiile din aceasta vara. „A fost o experienta incredibila pentru mine. Sint multumit de rezultatul inregistrat. Am urmarit meciul cu inima si m-am bucurat de fiecare moment“, a spus Abramovici, care a cheltuit 75 de milioane de lire sterline pentru jucatorii achizitionati in aceasta vara, printre care se afla si atacantul roman Adrian Mutu.

Cotidianul britanic The Sun a scris ca „tarul de pe «Stamford Bridge» este pregatit sa scoata din nou carnetul de cecuri pentru a-l aduce pe mijlocasul rus al formatiei Girondins Bordeaux, Alexei Smertin, pentru sase milioane de lire sterline“.

Potrivit publicatiei citate, antrenorul echipei Chelsea, Claudio Ranieri, a declarat ca atacantul Jimmy Floyd Hasselbaink, care a marcat golul victoriei in meciul cu Liverpool, va intra, in continuare, in planurile sale, chiar daca pentru acelasi post lupta si Adrian Mutu. „Nu am spus niciodata ca Jimmy va fi dat afara. Am spus ca imi doresc 22 de campioni, pentru ca, atunci cind am probleme, sa pot apela la un alt campion“, a spus Ranieri.

Referitor la meciul cu Liverpool, cistigat de Chelsea, in deplasare, cu scorul de 2-1, Ranieri a spus ca jucatorii au demonstrat ca au caracter. „Este pentru a doua oara din 1935 cind incepem sezonul cu o victorie si este extraordinar. Dar, trebuie sa muncim foarte mult, pentru ca nu sintem inca o echipa in adevaratul sens al cuvintului. Vom construi incet echipa, deoarece exista multi jucatori noi“, a mai spus Ranieri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS