12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMutu ar pleca la Barcelona si miine

Mutu ar pleca la Barcelona si miine

Atacantul roman Adrian Mutu a afirmat ca singura echipa la care s-ar transfera este FC Barcelona, informeaza site-ul planetfootball.com. „Singura echipa la care as pleca este Barcelona. Si miine m-as duce acolo“, a spus Mutu, dezmintind o posibila plecare a sa de la Parma la Juventus.

„Am avut o vacanta foarte linistita si nu m-am gindit deloc la transferuri. Hai sa fim seriosi, eu sint un jucator al Parmei si eu sint fericit ca e asa. Pot sa confirm ca este in proportie de 99 la suta sigur ca voi ramine la acest club si in sezonul viitor. De ce as vrea sa ma transfer la Juventus? Este vre un motiv serios sa fac asta? Cind va veni momentul sa ma transfer, daca acest moment va veni, voi fi primul care va spune asta“, a adaugat Mutu.

De atacantul roman, al doilea in clasamentul golgheterilor in sezonul trecut, cu 18 reusite, s-au mai aratat interesate de achizitionarea sa echipele Manchester United, Lazio Roma, Inter Milano si AC Milan.

Hagi: „Mutu poate juca la orice echipa din lume“

Antrenorul formatiei Bursaspor, Gheorghe Hagi, care a participat joi seara la Bucuresti, la lansarea oficiala, in premiera mondiala, a noului BMW Seria 5, considera ca Adrian Mutu ar putea juca la orice echipa din lume. „Nu as fi surprins de un eventual transfer al lui Mutu la Manchester United. El poate evolua la orice echipa din lume. A demonstrat-o anul acesta in Italia si la echipa nationala. Este un jucator mult mai matur si mai responsabil“, a spus Hagi.

„Totul este posibil in viata. Si in cazul meu nu este nimic sigur. Acum 99 la suta este sigur, dar niciodata nu se stie. Noi (Bursaspor – n.r.) sintem acum in pregatiri, iar mie imi place sa ma misc. M-am apropiat din nou de gazon, chiar sint pe teren, dar asta este tot deocamdata. Ma bucura ca sint din nou pe terenul de fotbal. Acum am o responsabilitate mai mare si sper sa mi-o indeplinesc“, a spus Hagi cind a fost intrebat ce parere are despre faptul ca brazilianul Careca, la 43 de ani, si-a anuntat revenirea pe terenul de fotbal, la echipa italiana Napoli. El a precizat ca, deocamdata, nu s-a gindit la revenirea pe gazon. Hagi, care are 38 de ani, s-a retras din activitatea competitionala in anul 2001.

Romanii se acomodeaza repede in Turcia

Gheorghe Hagi a mentionat ca asteapta ca la pregatirile echipei Bursaspor sa se prezinte si jucatorul brazilian Junior, care deocamdata intirzie sa apara. „Daca Junior nu va veni, este posibil sa ma mai gindesc la un jucator roman. Dar, deocamdata, eu am toate locurile din echipa ocupate. Nu este nici o surpriza ca Fatih Terim vrea sa transfere romani la Galatasaray. Si eu am luat patru, pentru ca jucatorii romani se acomodeaza foarte repede in Turcia si au o comportare buna“, a adaugat tehnicianul roman.

Referindu-se la procesul in care este acuzat pentru ofensa adusa arbitrului turc Erol Ersoy, Hagi a spus ca se asteapta ca lucrurile sa revina la normal. „Totul era prea frumos. A aparut o stire intr-un ziar din Turcia, care a vrut neaparat un subiect de senzatie. A iesit ceva negativ“, a precizat Hagi.

Fostul selectioner a anuntat ca, desi programul echipei sale este deja stabilit, exista posibilitatea ca Bursaspor sa joace un meci amical in perioada de pregatire cu formatia Steaua Bucuresti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS