5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport12 jucători au fost puşi pe liber

12 jucători au fost puşi pe liber

• Printre cei „disponibilizaţi“ se numără Ionuţ Luţu, Vigariu şi Tresor Ewango • In cazul lui Luţu, se incearcă o răsturnare a situaţiei: aseară, clubul l-a tăiat de pe „lista neagră“, comunicind că jucătorul, aflat incă sub contract cu Universitatea, este aşteptat pentru „clarificări“

După mai multe runde de discuţii, conducerea clubului Universitatea a decis să publice ieri lista cu jucătorii pe care nu se mai contează in sezonul următor. Ea este destul de stufoasă şi cuprinde nu mai puţin de 12 jucători: Agachi, G. Şerban, Dunăreanu, Mirea, Mitriţă, Ciocoi, Nica, Luţu, Vigariu, Tresor, Verdeş şi Călin. Unii dintre aceştia vor merge probabil la CSM Reşiţa, alţii vor fi folosiţi in eventuale schimburi de jucători şi, in funcţie de oferte, n-ar fi exclus ca pe ciţiva să se incaseze şi ceva bani.

In ceea ce il priveşte pe Marius Sava, aflat la final de contract, conducerea Universităţii a recunoscut ieri că ii pregăteşte o nouă ofertă şi negocieri in acest sens vor avea loc in următoarele zile.

La capitolul „achiziţii“, au apărut cam aceleaşi nume care s-au vehiculat in ultima vreme. Cu acceptul antrenorului Sorin Cirţu, se vor angaja discuţii pentru Mitrovici (FC Naţional), Njock (UTA), Ianu (UTA), R. Stancu („Poli“ AEK), Cornea (Galaţi), Iordache (FC Argeş), dar şi pentru mai mulţi jucători de la Sportul Studenţesc. Oricum, tot lotul studenţilor bucureşteni este in conflict cu patronul Vasile Şiman, dar probabil că, in cele din urmă, tot acesta va controla vinzările din Regie.

La rindul său, Sorin Cirţu nu a renunţat la ideea de a-l aduce pe mijlocaşul peruan Galicio, achiziţia căzind in iarnă deoarece jucătorul sud-american se accidentase. De asemenea, brazilianul Barbosa, un virf care i-a plăcut in iarnă lui Cirţu, dar care a avut nişte probleme in Italia, a rămas in cărţi, impresarul acestuia, Barbagallo, promiţind că il va aduce in probe şi pe tinărul atacant bosniac, Blatnak.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS