7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAmical cu Steaua pe „Ion Oblemenco“?

Amical cu Steaua pe „Ion Oblemenco“?

Programul jucatorilor Universitatii Craiova cuprinde, in aceasta saptamina, pe linga antrenamentele obisnuite in Lunca Jiului (ieri au fost doua), si citeva amicale. Astazi, Universitatea va disputa, in deplasare, o partida de verificare cu liderul din C5, Rarora Rimnicu Vilcea. Oltenii ar dori inca doua amicale, existind chiar varianta unui meci cu Steaua (joi, in Craiova, in functie de starea terenului), iar simbata, cu Sportul (in Regie). Aseara urma sa se definitiveze acest program.

Initial, joi a fost stabilit ca echipa Universitatii alcatuita din rezerve si jucatori de la tineret sa joace, in Craiova, cu Pandurii Tirgu Jiu. In cazul disputarii meciului cu Steaua, amicalul „U“ – Pandurii s-ar putea reprograma pentru vineri.

Altfel, prin intermediul impresarului care l-a adus pe Daouda la Universitatea, este asteptat sa vina in probe la Craiova un atacant brazilian despre care se spune ca ar fi jucat la Como. El se numeste William Silva Barbosa. Oricum, oficialii olteni au intreprins demersurile necesare pentru ca brazilianul, aflat in prezent in Italia, sa primeasca viza de intrare in Romania. In privinta posibilului transfer al lui Mitrovici, ultima oara la Samsung, oficialii olteni au evitat ieri subiectul, marginindu-se sa spuna ca „sint doar unele discutii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS