10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTiti Aur a incheiat nefericit prima sa aventură mondială

Titi Aur a incheiat nefericit prima sa aventură mondială

Raliul Suediei a fost ciştigat de finlandezul Marcus Gronholm (Peugeot 206 WRC)

Campionul mondial en-titre, Marcus Gronholm (Peugeot 206 WRC), a reuşit o nouă victorie, a treia la număr, in Raliul Suediei, el devansindu-l cu 50,8 secunde pe Tommi Makinen (Subaru Impreza WRC). Gronholm a reuşit un parcurs fără greşeală, bolidul său fiind lipsit de orice probleme de natură tehnică.

Tommi Makinen a reuşit in Suedia cel mai bun rezultat de la victoria obţinută anul trecut la Raliul Monte Carlo. Acest loc secund reprezintă totodată prima poziţie pe podium pentru noul model Impreza WRC al celor de la Subaru.

Richard Burns (Peugeot 206 WRC) a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, cu un loc mai sus decit a reuşit in ediţia de anul trecut a Raliului Suediei. Pilotul britanic a acuzat unele probleme de setare ale maşinii sale, declarindu-se nemulţumit de prestaţia sa.

Markko Martin (Ford) a avut o evoluţie excelentă, reuşind să-şi menţină poziţia a patra in faţa fostului său coechipier de la Ford, Colin McRae. Pilotul estonian a reuşit să-şi adjudece şi o victorie de proba specială, el obţinind cel mai bun timp in PS 16.

După tripla victorie din prima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, echipa Citroen a avut din nou motive de bucurie, punctele obţinute de Sébastien Loeb şi Colin McRae aducindu-i pe aceştia, la egalitate de puncte, in virful clasamentului general provizoriu al piloţilor. In clasamentul constructorilor, Citroen are un avans de două puncte in faţa celor de la Peugeot.

Aur a dat de greu

Titi Aur (Mitsubishi Evo 7) a incheiat nefericit prima sa aventură in Campionatul Mondial de Raliuri. Luind parte la cursa maşinilor de producţie (grupa N), pilotul roman nu s-a putut adapta condiţiilor speciale ale Raliului Suediei, unde traseul este acoperit in totalitate cu zăpadă şi cu gheaţă. După un parcurs slab in prima parte a cursei, Titi Aur a incercat in ziua a doua să recupereze timpul pierdut, insă acest lucru s-a dovedit a-i fi fatal. Pilotul roman nu şi-a mai putut stăpini bolidul şi a ieşit de pe traseu, dar, fiind ajutat de spectatori, a revenit, pierzind insă şapte minute. Impactul a lăsat insă urme asupra automobilului, cutia de viteze defectindu-se. In ultimul parc de asistenţă, mecanicii au incercat să schimbe cutia de viteze, insă această manevră este foarte greu de efectuat la Mitsubishi Evo 7. Titi Aur a intirziat la controlul orar şi astfel a fost nevoit să abandoneze.

„Imi pare rău pentru acest abandon, dar acestea sint cursele. Am făcut două treimi din cel mai dificil raliu din cariera mea. Ca o concluzie, trebuie să spun că mondialul de raliuri este, intr-adevăr, competiţia supremă şi toţi concurenţii sint extrem de competitivi. Am avut multe de invăţat şi sper ca această experienţă să-mi prindă bine pentru viitor. Acum urmează Raliul din Noua Zeelandă, in aprilie, şi, o dată ce voi reveni in ţară, am să incep pregătirea pentru această etapă“, a spus Titi Aur.

Accident spectaculos

Raliul Suediei a fost presărat cu numeroase accidente, cel mai spectaculos dintre acestea petrecindu-se in cea de-a opta probă specială. Această probă, care s-a desfăşurat la Hagfors, a fost intreruptă din cauza unui accident in care au fost implicate maşinile Peugeot pilotate de finlandezii Juuso Pykalisto şi Harri Rovanpera. Bolidul condus de Pykalisto a ieşit de pe traseu şi a fost apoi lovit in plin de maşina pilotată de Rovanpera, care nu fusese avertizat la timp. Cei doi piloţi au scăpat nevătămaţi in urma accidentului, dar Rovanpera a fost nevoit să abandoneze din cauza problemelor tehnice la maşina sa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS