9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Nu voi demisiona niciodata de la Sporting“

„Nu voi demisiona niciodata de la Sporting“

Antrenorul Ladislau Bölöni a spus intr-o conferinta de presa ca nu are de gind sa demisioneze de la conducerea tehnica a echipei Sporting Lisabona. „Niciodata nu mi-am prezentat demisia de la Sporting si pot sa garantez ca nu o voi face niciodata“, a raspuns Bölöni, atunci cind a fost intrebat daca si-a prezentat demisia in cursul acestei saptamini.

Tehnicianul roman a mers mai departe, afirmind chiar ca doreste sa-si prelungeasca acordul cu gruparea portugheza, care expira la sfirsitul acestui sezon. „Responsabilii clubului Sporting m-au onorat aducindu-ma aici, iar eu vreau sa fiu capabil sa-i rasplatesc pentru increderea pe care mi-au acordat-o. Trebuie sa-mi respect obligatiile si sa fiu un antrenor profesionist. Da, as dori sa-mi prelungesc contractul. Iubesc echipa Sporting, care, ca si fotbalul portughez, este in schimbare“, a spus Loti Bölöni.

Intrebat care au fost motivele pentru care a absentat de la citeva antrenamente efectuate de echipa Sporting in ultima saptamina, Bölöni a raspuns ca acestea au fost de ordin personal. „Daca de fiecare data cind am avut de rezolvat anumite probleme personale, ar fi fost vorba despre vreo demisie, atunci as fi demisionat de multe ori pina acum. Urmeaza o pauza de cinci zile, credeti ca voi demisiona de cinci ori?“, s-a intrebat retoric romanul.

De asemenea, Bölöni a minimalizat neintelegerile existente intre atacantul brazilian Mario Jardel si citiva componenti ai lotului, printre care Sa Pinto. „Intre oameni care traiesc 330 de zile pe an impreuna este normal sa existe, din cind in cind, neintelegeri si probleme. Aceste probleme s-ar putea chema Bölöni, Nelson, Paulinho sau Viegas. Nu cred ca este vorba despre ceva important. Atunci cind vor aparea probleme, eu voi discuta cu jucatorii mei“, a mai spus Bölöni.

Intrebat de ce nu mai sustine conferinta de presa in limba portugheza, ci in franceza, tehnicianul roman a raspuns ca a decis sa nu mai vorbeasca niciodata in portugheza, deoarece unele dintre declaratiile sale au fost interpretate gresit. „Anumite declaratii ale mele, inaintea unui meci important, au fost interpretate gresit. Efectul acelor cuvinte asupra suporterilor a fost grav si mi-a adus prejudicii. Am fost trist pentru ca s-a intimplat asta. Mi-au pus in gura cuvinte pe care eu nu le-am spus si le-au transformat intr-o bomba jurnalistica. De aceea, nu voi mai vorbi in limba portugheza“, a spus Bölöni. Antrenorul roman s-a referit la declaratia sa, potrivit careia Benfica Lisabona ar fi fost mai puternica decit Sporting, facuta inaintea meciului dintre cele doua formatii.

La sfirsitul conferintei de presa, fostul selectioner al Romaniei a mai spus ca ii place foarte mult Portugalia: „Aceasta tara are in fata o mare provocare: Campionatul European din 2004. Responsabilii cluburilor au o mare responsabilitate si cred ca aceasta situatie este destul de interesanta.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS