12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPericol, galatenii s-au pregatit special pentru Universitatea!

Pericol, galatenii s-au pregatit special pentru Universitatea!

• Titularii oaspetilor au fost menajati toata saptamina, ei antrenindu-se doar pentru campionat • In Cupa Romaniei, Otelul a evoluat cu rezerve si juniori • Sorin Cirtu exclude posibilitatea sa piarda vreun punct • In lotul Universitatii au fost cooptati „stranierii“ Daouda si McBreen

Universitatea – Otelul Galati
• Stadion „Ion Oblemenco“, simbata, ora 14.00.
• Formatii probabile:
Universitatea: Agachi – Dunareanu, Papura, Vochin – R. Miclea, Sava, Stinga (Plesan), P. Badea, S. Ciocoi – Lutu, Vladoiu. Antrenor: Sorin Cirtu.
Otelul: Bors – Pelin, Tofan, Ad. Iordache – Gh. Bar, Cornea (I. Badea), C. Marginean, Ad. Toma, Minescu – Gurita, D. Oprea. Antrenor: Costel Orac.
• Vor arbitra: S. Altmayer – N. Asandei si Ed. Dumitrescu. Rezerva: I. Erdei.
• Observatori: Valentin Alexandru si Dan Petrescu.

Otelul vine la Craiova dupa eliminarea din 16-imile Cupei Romaniei (Industria Sirmei Cimpia Turzii – Otelul 3-0), dar se pare ca pe galateni nu i-a interesat aceasta competitie, deoarece s-au prezentat la meciul de la Cimpia Turzii cu echipa de tineret-rezerve, cea care a doua zi a jucat la Craiova meciul cu tineretul lui Marcu. Nici macar antrenorul Costel Orac n-a facut deplasarea la Cimpia Turzii, pe oaspetii de azi ai Craiovei interesindu-i doar campionatul. Elevii lui Costel Orac se situeaza pe un loc oarecum linistitor (10, cu 0 la „adevar“). In ultimul meci jucat (acasa) au realizat doar o remiza, 2-2 cu Poli AEK Timisoara, desi la 2-1 au irosit un penalti. Pentru meciul de astazi, galatenii nu-i vor putea utiliza pe V. Tanase (suspendat pentru cumul de cartonase galbene), Iliuciuc si Bucataru (ambii accidentati).

Situatie destul de tensionata este insa la Universitatea dupa ultimele doua esecuri (meciul pierdut in Regie, eliminarea din 16-imile Cupei Romaniei), esecuri care ii dau mari batai de cap antrenorului Cirtu. Tehnicianul oltenilor a spus la conferinta de presa de joi ca a sperat ca Universitatea sa cistige in Regie si totodata sa acceada in optimile Cupei Romaniei, punctind: „Universitatea se afla acum intr-o situatie delicata. Trebuie s-o depasim, sa trecem cit mai repede de ea. In acest context, meciul cu Otelul a devenit unul important. Ne trebuie victoria si sper ca asa se va intimpla“.

Socoteala de acasa, adica cea din declaratii, nu a iesit bine pe gazon in ultimele meciuri, patronul Dinel Staicu si suporterii fiind cei mai suparati pe aceasta cadere libera a echipei. Explicatii se vor gasi tot timpul, subiective sau obiective.

Fostul jucator al Universitatii, Leonida Nedelcu (in prezent antrenor al Midiei), a spus dupa meciul pierdut de olteni la Navodari ca la Craiova a ramas doar firma Universitatea… „Pentru aceasta firma ar trebui ca fotbalistii care alcatuiesc acum lotul Universitatii sa se daruiasca pe teren, sa demonstreze ca merita sa imbrace tricourile acestei echipe cu renume. Daca nu pot sau nu vor? Dragoste cu sila nu se face“, a tinut sa precizeze un oficial „alb-albastru“.

In meciul de astazi, oltenii au de „infruntat“ si un adversar oarecum neprevazut: venirea iernii, care a afectat destul de serios terenul de pe stadionul „Ion Oblemenco“. Noiembrie este, intr-un fel, o luna aparte, de meciurile urmatoare depinzind viitorul returului. „In iarna, vom aduce tineri. Pentru a-i putea roda in retur, ne trebuie puncte in tur“, afirma deunazi patronul Staicu.

In plan sentimental, noiembrie este luna cu cei mai multi sarbatoriti la Universitatea, sapte. Cirtu isi aniverseaza ziua de nastere marti, apoi sase fotbalisti il vor urma (in ordine): Daouda, Verdes, Ursu, Nica, Sava, Leandro. Va primi astazi Cirtu „cadoul“ asteptat in devans, adica trei puncte?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS