19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportS-au incaierat ca in Bronx

S-au incaierat ca in Bronx

Presedintele WBC, Jose Sulaiman, a intrat temporar in stare de coma in urma altercatiei celor doi

Pugilistul american Mike Tyson a provocat un conflict, amenintindu-l cu pumnul pe boxerul britanic Lennox Lewis, in timp ce se anunta oficial data cind cei doi vor disputa un meci la Las Vegas. Tyson a aparut zimbind in sala unde s-a facut anuntul. Cind Lennox Lewis si-a facut aparitia, Tyson s-a indreptat spre el, a fost oprit de un membru al grupului ce il insotea pe britanic si in acel moment a inceput sa-l ameninte cu pumnul pe detinatorul titlului mondial la categoria grea, versiunile WBC si IBF. Lewis a raspuns amenintarilor lui Tyson, ceea ce a dus la un conflict care abia a putut fi aplanat de cei care ii insoteau pe pugilisti si de cei care asigurau securitatea la hotelul unde a fost facut anuntul. Dupa aplanarea conflictului, Tyson a continuat sa-i adreseze cuvinte obscene lui Lennox Lewis. Mike Tyson si Lennox Lewis se vor intilni pe 6 aprilie, intr-un meci, la Las Vegas. Pentru acest meci, fiecare boxer va primi 17,5 milioane de dolari plus o cota din veniturile obtinute in urma transmiterii televizate a meciului. Reprezentantii pugilistilor au inceput negocierile referitoare la acest meci imediat dupa ce Lewis l-a invins, pe 17 noiembrie 2001, pe americanul Hasim Rahman. Pentru a se pregati pentru acest meci, Tyson a renuntat la partida impotriva compatriotului sau Ray Mercer, programata pentru luna ianuarie. Lennox Lewis, in virsta de 36 de ani, are in palmares 39 de victorii, dintre care 30 inainte de limita, doua infringeri si un meci egal. Palmaresul lui Mike Tyson cuprinde 49 de victorii, dintre care 43 inainte de limita, si trei infringeri.

Presedintele WBC, mexicanul Jose Sulaiman, a intrat temporar in stare de coma in urma altercatiei produse intre pugilistul american Mike Tyson si britanicul Lennox Lewis. Sulaiman, care se afla in spatele unei cortine de linga podiumul de unde s-a facut anuntul, a primit mai multe lovituri in spate. Responsabilul WBC s-a dezechilibrat si a cazut, lovindu-se cu capul de o masa, ceea ce l-a facut sa intre temporar in stare de coma, fiind apoi spitalizat. „Am fost transportat la un spital din New York, unde am fost examinat de un neurolog. Vreau sa le transmit prietenilor mei si membrilor WBC ca starea mea de sanatate este buna“, a afirmat Sulaiman, dupa ce a fost externat. Oficialul mexican a adaugat ca forul pe care il conduce se preocupa de elucidarea circumstantelor in care a avut loc altercatia dintre Tyson si Lewis, mentionind ca el, personal, este „foarte afectat“ de acest incident.

Mike Tyson a negat acuzatia ca ar fi provocat intentionat altercatia avuta cu Lewis. „Atunci cind m-am apropiat de Lewis, vroiam doar sa pozez fata in fata cu el, pentru ca mi s-a spus ca reprezentantii nostri si-au dat acordul pentru realizarea unei astfel de fotografii. Reactia garzii de corp a lui Lennox, care m-a impins, m-a iritat. Venisem ca sa promovez meciul de pe 6 aprilie, nu ca sa fiu intimidat. Nu ma las intimidat de nimeni, oricine ar fi, iar Lennox va plati pentru asta in aprilie“, a spus Tyson.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS