21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportIon Bura este noul sef al AJA Gorj

Ion Bura este noul sef al AJA Gorj

Antrenorul emerit Ion Bura a fost ales marti presedinte al Asociatiei Judetene de Atletism (AJA) Gorj. Aceasta asociatie este cea de-a doua infiintata, conform noii legi a sportului, dupa Asociatia Judeteana de Fotbal. Constituirea Asociatiei de Atletism a avut loc la sediul Directiei Judetene de Tineret si Sport, intr-o sedinta la care au luat parte reprezentantii a sase asociatii sportive si cluburi cu sectii de atletism. Este vorba de Clubul Sportiv Pandurii Tirgu Jiu, Liceul cu Program Sportiv, Sportin Gorj, Bistrita Pestisani, Inter Stanesti si Jiul Dragutesti. Profesorul Dan Diaconescu, antrenor la Colegiul de educatie fizica si sport de la Universitatea „Constantin Brancusi“, a fost numit vicepresedinte al asociatiei, iar antrenoarea Rodica Cernef, de la LPS, va fi secretara AJA. Ceilalti membri ai Biroului Executiv al asociatiei sint Ion Tramindan, de la CS Pandurii, Nicolae Tilvescu, de la Jiul Dragutesti, Alin Fuiorea de la Bistrita Pestisani si Robert Doicaru, de la Sportin Gorj. In perioada urmatoare, conducerea asociatiei se va preocupa de realizarea documentatiei necesare pentru dobindirea personalitatii juridice si obtinerea certificatului de identitate sportiva. Prima actiune coordonata de noua asociatie de atletism este „Crosul Unirii“, o competitie scolara care a debutat ieri la Scoala generala din Sadu. Cu sprijinul profesorilor Ionut Munteanu si Dumitru Dogaru, Ion Bura a organizat un cros pe grupe de virsta, cei mai buni dintre sportivi fiind premiati. Locul I a fost ocupat de urmatorii elevi: Teodora Tudorescu si Andrei Vinatoru, de la clasa a V-a, Raluca Puscasu si Sorin Costreie, de la clasa a VI-a, Vlad Dumitrescu si Olguta Sacala, de la clasele VII-VIII. Crosul dedicat Zilei Unirii se constituie si intr-o actiune de selectie a viitorilor atleti si va continua astazi in orasul Rovinari, iar saptamina viitoare, la Pestisani si Dragutesti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS