13.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăSportUFC Electro a fost echipa nimanui

UFC Electro a fost echipa nimanui

• Nici pina in prezent nu se stie cine va investi in echipa din Valea Rosie • Antrenorul Florin Cioroianu promite ca, daca situatia clubului se va reglementa pina la sfirsitul anului, UFC Electro va termina campionatul cel putin pe locul sapte

Divizionara C craioveana UFC Electro nu a avut parte de un sezon fericit, incheind turul campionatului pe locul al 14-lea (a acumulat doar 16 puncte). In acest tur, echipa din Valea Rosie a obtinut urmatoarele rezultate: UT Bolintin Vale – Electro 2-1, Electro – AS Curtea de Arges 4-2, Paulo – Electro 2-1, Electro – Faur 2-1, Forestierul Stilpeni – Electro 2-0, Electro – Pan Group Armata 0-3, Municipal Rosiori – Electro 0-2, Electro – National Giurgiu 1-1, Dunarea Calafat – Electro 2-0, Electro – Petrolul Videle 2-1, Venus Bucuresti – Electro 1-0, Electro – Rulmentul Alexandria 0-4, Juventus Bucuresti – Electro 2-1, Petrolul Dragasani – Electro 3-1, Electro – Dacia Mioveni 2-0.

Dezastrul acestei grupari a inceput din momentul in care actionar principal a devenit Gigi Netoiu. Desi acesta detine 80 la suta dintre actiunile clubului din Valea Rosie, UFC Electro a fost echipa nimanui. Indepartindu-i din lot pe jucatorii cu experienta si trimitindu-i pe cei de perspectiva la Rocar, Netoiu a lasat in Valea Rosie doar fotbalisti tineri si lipsiti de experienta. Nu asta ar fi fost problema gruparii craiovene, pentru ca antrenorul Florin Cioroianu reusise sa incropeasca un „unsprezece“ competitiv pentru acest esalon, ci dezinteresul total al „Comandantului“. Asa s-a ajuns ca in Valea Rosie lipsa banilor sa fie o problema permanenta. Jucatorii s-au plins in nenumarate rinduri de faptul ca nu isi primesc drepturile financiare, ajungind la un moment dat sa intre in greva.

Intrebat daca este multumit de evolutia echipei sale, antrenorul Florin Cioroianu a spus: „Judecind dupa conditiile asigurate jucatorilor, comportarea din tur a fost multumitoare. De exemplu – ca sa va dau doar un singur argument – la sfirsitul turului, ultimele salarii platite jucatorilor erau cele din luna august. Consider ca puteam si mai mult in aceasta prima parte a sezonului, dar a venit acea sincopa nedorita din meciul cu Rulmentul Alexandria, cind am jucat cu juniorii. I-am inteles pe jucatori, dar pina la un punct. Adica, aveau dreptul sa faca greva, dar ar fi fost mai nimerit sa o faca la un meci in deplasare, care nu avea cum sa ne afecteze adevarul. Sint convins si acum – dupa cum pregatisem in cele mai mici amanunte confruntarea cu Rulmentul Alexandria – ca am fi cistigat acel meci“.

In opinia tehnicianului craiovean, jucatorii care s-au remarcat in turul campionatului sint Dragos Popescu, Zaharia I, Sandu si Rizan. Cioroianu considera ca Voicu si Minoiu au fost deceptiile echipei.

In ultima perioada s-a vehiculat faptul ca Gigi Netoiu va ceda actiunile detinute la Electro, iar clubul va incapea pe miinile unor oameni de afaceri craioveni. Din pacate, pina in prezent nu se stie cine va investi in gruparea din Valea Rosie. Totusi, antrenorii si jucatorii echipei spera ca situatia financiara sa se imbunatateasca pina la sfirsitul acestui an.

Intrebat cum vede returul, antrenorul Florin Cioroianu a raspuns: „Daca la Electro se va asigura in sfirsit o stabilitate financiara, garantez ca nu ne vom clasa mai jos de locul sapte. Pentru ca acest obiectiv sa fie realizabil, trebuie sa aducem inca doi jucatori cu experienta la echipa, care sa aiba si calitati de lideri. Ar fi nevoie de un fundas si de un mijlocas.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS