21.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportAu inceput contestatiile

Au inceput contestatiile

Ieri a fost ultima zi in care pretendentii la functiile de conducere ale AJF Dolj si-au depus candidaturile. Pentru postul de presedinte candideaza Nicu Neagoe (presedintele Comisiei de Arbitri), Sorin Patrascu (obsevator AJF) si Ion Velea (observator AJF). Trei candidati sint si pentru functia de vicepresedinte: Iulica Dobre (fostul vicepresedinte de la FC Drobeta), Valentin Dragan (fost arbitru divizionar) si Vasile Tenea (presedinte AJF).

Alegerile pentru stabilirea viitoarei conduceri a AJF Dolj se vor desfasura pe 8 decembrie, de la ora 11.00, in Aula Facultatii de Mecanica din Craiova. Vor participa reprezentantii echipelor care evolueaza in campionatele judetului Dolj.

Doi dintre pretendentii la postul de presedinte, Ion Velea si Sorin Patrascu, contesta dreptul de a participa la alegeri al celui de-al treilea candidat, Nicu Neagoe. In contestatiile pe care le-au depus ieri la sediul AJF, cei doi oameni de fotbal afirma ca Nicu Neagoe nu intruneste una dintre conditiile din statut, intrucit nu are patru ani de vechime in structurile de conducere. Chestionat asupra acestui subiect, Nicu Neagoe a spus: „Eu nu contest pe nimeni. Vreau sa fie o lupta cinstita cu ceilalti contracandidati. Probabil ca le este frica de mine si au depus acele contestatii.“

Despre modul cum vor fi solutionate cele doua contestatii, presedintele Vasile Tenea a spus: „Dosarele celor sase candidati vor fi analizate luni in Biroul Executiv. Atunci va putem spune daca vom valida sau nu candidaturile.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS