5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJuniorii lui Purcaru se pling de arbitraje

Juniorii lui Purcaru se pling de arbitraje

S-a incheiat turul 2001/2002 al Campionatului republican de juniori II (juniori B), cea mai buna clasare a echipelor oltene din Seria Sud avind-o formatia FC Universitatea, craiovenii fiind la trei puncte diferenta de liderul de toamna, Sporting Pitesti. Reamintim, juniorii (nascuti in 1985) antrenati de Marius Purcaru au in palmaresul sezonului trecut doua medalii de aur: cistigatori ai campionatului de cadeti (Dolj) – fara nici o infringere – si campioni la juniori I (campionatul judetean, ei evoluind in aceasta intrecere pentru AS MAT Craiova).

In prezent, in intrecerea republicana, oltenii au un golaveraj impresionant (57-3), golgheterul echipei fiind Lucian Firanescu (15 goluri), urmat de Ciprian Sandu (9) si Ovidiu Dananae (6). De altfel, in cele noua partide disputate (patru acasa, cinci in deplasare), FC Universitatea este neinvinsa (sapte victorii), avind doua remize in deplasare, una chiar pe terenul liderului (Sporting) si cealalta la „Gica Popescu“. Formatia de baza: Vulpescu (capitanul echipei) – Gae, Nedelcu, Negoescu, Petrache – Dananae, Turnea, Vladut, Oprea – Sandu, Firanescu. Au mai jucat: Giju, Badescu, Cojocaru, Tranca, Uncheselu, Moraru, Driga, Pistol, Florea.

Antrenorul Marius Purcaru a spus: „Sintem pe locul doi in seria noastra (alcatuita din zece echipe), cu sanse reale ca in retur sa «urcam» peste liderul de toamna, Sporting Pitesti. Am facut 0-0 la Pitesti, dar am fost dezavantajati de arbitraj, deoarece asa gindesc unii antrenori sa-si «ajute» elevii. Noi am incercat sa ne pregatim, adica sa muncim cit mai bine atit la antrenamente, cit si la meciuri, pentru a fi pe podium. Am reusit intr-o proportie destul de mare si am sperante pentru retur, derbiul seriei, FC Universitatea – Sporting Pitesti, desfasurindu-se in Craiova. Sint insa dezamagit: mergem la vinatoare, dar fara cartuse! Sa ma explic? Si la juniori, v-am mai spus-o, unii antrenori incearca sa obtina rezultate prin orice mijloace. La Pitesti, golgheterul Universitatii, Firanescu, a fost pur si simplu atacat brutal de doua ori intr-un interval de aproximativ trei minute, dar gazdele nu au fost atentionate nici macar cu un cartonas galben, desi se impunea categoric eliminarea. Sau, un fundas al Sportingului a aruncat mingea direct de la margine propriului portar, acesta a prins-o, dar arbitrul in loc sa acorde lovitura indirecta, i-a strigat goal-keeper-ului «Da-i drumul, da-i drumul!» De aceea, prevad un retur dificil. Sintem vreo cinci echipe care vizam titlul in aceasta serie: Sporting Pitesti, FC Universitatea, FC Arges, „Gica Popescu“ Craiova, Aripile Pitesti. Va fi o lupta strinsa, mai ales intre primele trei clasate. Teoretic, avem sanse la locul unu, dar v-am explicat de ce imi este teama. A termina campionatul pe primul loc – cum ne dorim cu totii – ar fi o performanta deosebita pentru Universitatea, deoarece cam de multi ani nu mai reusim sa ajungem in fazele superioare. Ar urma faza de zona, apoi turneul final“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS