10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaHidroxiclorochina nu mai este autorizată în Franța pentru COVID-19

Hidroxiclorochina nu mai este autorizată în Franța pentru COVID-19

Guvernul francez a abrogat miercuri dispozițiile derogatorii care autorizau prescrierea hidroxiclorochinei împotriva COVID-19 în spitale, în afara testelor clinice, în urma unui aviz nefavorabil al Înaltului consiliu pentru sănătate publică, potrivit unui decret publicat în Monitorul oficial, scrie AFP.

De la sfârșitul lunii martie, hidroxiclorochina – medicament derivat din clorochină, folosită împotriva malariei – putea fi prescrisă cu titlu derogatoriu în spitale și doar pentru pacienții în stare gravă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat luni că a suspendat „temporar” studiile clinice cu hidroxiclorochină pe care le realiza cu parteneri din mai multe țări, ca măsură de precauție.

Decizia a venit după publicarea, vineri, a unui studiu în jurnalul medical The Lancet, care aprecia drept ineficientă sau chiar dăunătoare utilizarea clorochininei sau a derivatelor sale precum hidroxiclorochina împotriva Covid-19, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Hydroxichlorochina este utilizată de zeci de ani pentru a trata lupusul şi artrita reumatoidă, precum şi malaria. Pacienţii spitalizaţi tind să aibă o versiune mai severă a COVID-19. Unii susţinători ai acestor medicamente pentru tratarea COVID-19 susţin că este posibil să fie nevoie să fie administrate într-o etapă anterioară pentru a fi eficiente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS