Un oftalmolog pediatru de renume le transmite părinților că, pe cât de benefică este folosirea tehnologiei în depistarea și tratarea problemelor oculare, pe atât de nocivă este expunerea copiilor de la vârste foarte fragede la dispozitive cu ecrane luminoase precum telefonul sau tableta.
“Calitatea vederii este afectată, dar poate apărea și strabismul. Văd mulți copii cu strabism de la prea multă expunere la tablete sau telefoane și au nevoie de operație. Este foarte periculoasă această expunere la ecrane din primii ani de viață. Situația se agravează după pubertate, copiii nu se mai desprind de ecrane. Viciile de refracție sunt tot mai frecvente, miopia este tot mai gravă de când se folosesc ecranele pe scară largă. Se întâmplă ca, după ce copiii primesc cadou telefoane sau tablete, să vină la mine după câteva luni de utilizare cu strabism. Asta nu se întâmpla înainte de folosirea ecranelor și e nevoie să intervenim chirurgical”, avertizează dr. Mürüvvet Ayten Tüzünalp, oftalmolog pediatru cu experiență de peste 20 de ani, care evaluează și tratează copii cu probleme de vedere în cadrul Spitalului ACIBADEM, Altunizade.
Astfel, sfatul expertului oftalmolog pediatru este ca cei mici să nu fie deloc expuși la telefoane sau tablete înaintea vârstei de 3 ani. După această vârstă, e permisă o oră pe zi, dar în reprize de 20 de minute cu pauză. După 6 ani, copiii ar putea sta două ore. Însă recomandarea este ca părinții să-i ține departe pe copii de tablete și telefoane cât pot de mult.
Bebelușii ar trebui să fie consultați oftalmologic în primul an de viață
Specialistul mai spune că părinții nu trebuie să neglijeze evaluarea vederii bebelușilor. Controlul oftalmologic în primul an de viață este esențial pentru depistarea eventualelor probleme oculare la copii. Printre acestea, cele mai frecvente sunt viciile de refracție (dioptrii mari), strabismul, nistagmusul, dar și cataracta sau glaucomul.
“Bebelușii trebuie examinați prima oară la 3 luni, când încep să urmărească, cu privirea. Prima examinare la 3 luni este importantă pentru a vedea dacă există o problemă congenitală (cataractă, glaucom, o ptoză a pleoapei, strabism). După vârsta de 3 luni, putem face măsurători fără dilatare. Prima măsurătoare ne orientează spre conduita ulterioară. Dacă suspectez o problemă, atunci trec la dilatarea pupilei”, recomandă doctorul.
Copiii pot începe să poarte ochelari înaintea vârstei de 3 ani
La ora actuală, departamentele de oftalmologie pediatrică din clinici de top dispun de specialiști cu experiență, dar și de cele mai avansate tehnologii pentru a evalua vederea copiilor la vârste foarte mici. Astfel, se pot lua în timp util cele mai bune decizii pentru a corecta cu succes problemele de vedere la copii.
“Dacă depistăm o problemă gravă înaintea vârstei de un an, acel copil trebuie să poarte ochelari înaintea vârstei de 3 ani. De multe ori, diagnosticăm o vedere cu probleme, un ochi leneș, sau strabism, iar pentru fiecare caz, estimăm dacă acel copil va avea nevoie de ochelari. În funcție de situație, evaluăm evoluția viitoare și stabilim ce e de făcut pas cu pas pentru a rezolva situația sau îmbunătăți vederea. Copilul este văzut de noi la fiecare 6 luni și în funcție de mărimea dioptriilor, decidem dacă are nevoie de ochelari de la 2 ani sau mai târziu.
Dacă problema este foarte gravă, putem recomanda purtarea ochelarilor înaintea vârstei de un an. Continuăm cu monitorizarea copiilor, iar dacă trebuie să prescriem ochelari, facem măsurătorile o dată la 6 luni. Iar înainte de 3 ani, copiii diagnosticați cu probleme pot începe să poarte ochelari. Astfel, procedăm în cazul problemelor de refracție”, completează experimentatul oftalmolog pediatru.
Strabismul, una dintre afecțiunile oculare frecvente
Strabismul este una dintre problemele oculare frecvent depistate la copiii mici. Strabismul înseamnă că ochii nu privesc în același punct, în același timp, și apare atunci când există probleme în controlul mușchilor de la nivelul ochilor. Dacă este afectat un ochi, iar acesta nu este tratat, atunci creierul va ignora în timp imaginile primite de la ochiul bolnav. Riscul major este pierderea completă a vederii la nivelul ochiului bolnav.
“Dacă un copil are strabism înaintea vârstei de un an, de obicei, o problemă congenitală, facem măsurători, iar dacă nu există probleme de refracție, atunci facem operația la vârsta de un an. Dacă nu există strabism, dar există probleme de refracție, măsurile medicale diferă de la caz la caz: dacă acestea afectează ambii ochi, putem aștepta o vreme. Dacă există diferențe mari între cei doi ochi, atunci putem recomanda ochelari sau lentile de contact pentru ochiul cu probleme. De asemenea, putem recomanda purtarea unui patch. Fiecare tratament este personalizat în funcție de caz”, spune oftalmologul.
Un copil care ajunge prea târziu la medic poate avea vederea afectată ireversibil
Vizita la medic în timp utile este elementul-cheie în tratarea problemelor. Riscul amânării consultului medical este afectarea ireversibilă a vederii copiilor.
“Dacă un copil ajunge târziu la medic, la 3 sau la 5 ani, situația e mai complicată: ochiul mai leneș e la fel, e strabic și e nevoie de chirurgie. Ochelarii sau plasturele nu vor mai fi de ajuns. Totul depinde de complexitatea cazului. De exemplu, dacă un copil are hipermetropie, ne dăm seama că va face strabism la 3 ani sau mai devreme chiar. Așa că dacă punem ochelari la timp, copilul nu va mai avea strabism, nici ochi leneș. Astfel, diagnosticarea la timp este foarte importantă pentru orice problemă oculară la copii”.
Citește și: Durere lombară care coboară pe picior? Află ce sunt radiculopatiile şi ce ai de făcut când apar