15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicina„Mini-rinichi” obținuți în laborator printr-o tehnică similară imprimării 3D

„Mini-rinichi” obținuți în laborator printr-o tehnică similară imprimării 3D

O echipă internaţională de cercetători a reuşit să producă un număr considerabil de „mini-rinichi” cu ajutorul unei tehnologii ce implică un proces similar cu imprimarea 3D, înregistrând, astfel, un progres către bioimprimarea rinichilor în vederea transplantării, transmite Xinhua, conform Agerpres.

Proces similar cu imprimarea 3D

Constatările studiului, condus de Murdoch Children’s Research Institute (MCRI) din Australia şi de compania de biotehnologie Organovo din Statele Unite, au fost publicate luni în jurnalul ştiinţific Nature Materials.

Cercetarea a demonstrat modul în care bioprintarea 3D a celulelor stem poate produce ţesut renal necesar pentru transplanturi.

În mod similar cu stoarcerea pastei de dinţi dintr-un tub, bioimprimantele 3D bazate pe tehnologia extrudării folosesc o „bio-cerneală” alcătuită dintr-o pastă de celule stem, „stoarsă” printr-o pipetă ghidată cu ajutorul computerului pentru a crea ţesut viu artificial.

Mini-rinichii pot fi folosiți pentru analiza efectelor medicamentelor

Deşi rinichii bioimprimaţi aveau dimensiunea unei unghii, toţi au prezentat o structură similară cu cea a unui rinichi real – inclusiv structurile de filtrare numite nefroni – şi au fost folosiţi de cercetători pentru a examina toxicitatea unor substanţe medicamentoase despre care se ştie că provoacă leziuni renale la oameni.

„Vătămarea renală indusă de medicamente este un efect secundar major şi dificil de prezis în cadrul studiilor pe animale. Bioprintarea rinichilor umani este o abordare practică pentru testarea toxicităţii înainte de utilizare”, a declarat Melissa Little din cadrul MCRI.

Cu un pas mai aproape de transplantul acestor țesuturi la oameni

Având în vedere capacitatea de a genera un număr mare de ţesuturi renale vii cu o calitate stabilă direct din celule stem umane, Little consideră că această tehnologie aduce mai aproape de realitate tratamentul renal personalizat şi, în cele din urmă, ţesutul renal transplantabil.

„Calea către terapia de substituţie renală care utilizează ţesut renal derivat din celule stem necesită creşterea masivă a numărului de structuri nefronice prezente în ţesutul ce trebuie transplantat”, a precizat ea.

„Prin utilizarea bioimprimării bazată pe extrudare am îmbunătăţit numărul final de nefroni, ceea ce va hotărî în cele din urmă dacă putem transplanta aceste ţesuturi la oameni”, a adăugat Melissa Little.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS