16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCare sunt costurile pentru pacienţii Covid internaţi la Infecţioase

Care sunt costurile pentru pacienţii Covid internaţi la Infecţioase

Se face lumină în privinţa costurilor cu asistenţa medicală şi tratamentele necesare pentru pacienţii cu coronavirus. Gazeta de Sud a abordat subiectul în materiale anterioare, încercând să obţină de la unităţile medicale din Craiova cifre transparente privind cheltuielile asociate Covid din spitale.

Drum lung până la aflarea datelor

Am transmis solicitări privind cifrele atât către Ministerul Sănătăţii, cât şi către CAS, încă din luna iulie. Deşi de la nivel central nu am primit încă răspuns, cu toate că termenul legal de 30 de zile a trecut de mult, CAS Dolj a făcut publice în august fondurile pentru unităţile suport Covid din Craiova şi numărul pacienţilor externaţi lunar.
Apoi, la finalul lunii august, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova a răspuns solicitării scrise transmise de GdS privind costurile asociate pacienţilor Covid. Cu toate că datele oferite prezentau anumite limitări, răspunsul SJU Craiova era prima asumare a unor cifre de către o unitate medicală din Craiova.

Conform SJU Craiova, cheltuielile aferente spitalizării acestor pacienţi, pe perioada stării de urgenţă, au fost cuprinse între 845,42 lei şi 2825,04 lei. Însă mulţi pacienţi de la spitalul judeţean sunt adesea transferaţi către alte unităţi, iar costurile orientative pot induce în eroare, pentru că nu reprezintă un cost total, ci mai degrabă un cost parţial.

Spitalul de Infecţioase face lumină

Răspunsul Spitalului de Infecţioase „Victor Babeş” face, în sfârşit lumină. Întrucât Spitalul de Infecţioase este unitate medicală care tratează exclusiv pacienţi Covid, costurile medii de tratare a pacienţilor sunt mult mai aproape de adevăr.
Numărul pacienţilor suspecţi şi confirmaţi cu noul coronavirus au fost în luna martie – 19, în aprilie – 115, în mai – 185, în iunie – 141, în iulie – 416, iar în august – 976.
În perioada martie-august, cheltuielile medii aferente spitalizării unui pacient suspect/pozitiv Covid au fost de 9601,95 lei, transmit reprezentanţii spitalului Victor Babeş.

Cum au fost calculate costurile

Adina Turcu, managerul spitalului, explică modul în care au fost calculate aceste costuri. Cheltuielile unităţii medicale din această perioadă au fost împărţite la numărul de pacienţi: „Evident, costurile au fost mai mari la pacienţi de la terapie intensivă decât la pacienţii de pe secţie. În aceste costuri intră inclusiv cheltuieli salariale sau cu utilităţile”, menţionează Turcu.

Managerul spitalului Victor Babeş spune că, lunar, costurile au variat şi în funcţie de achiziţii. „În aprilie, de exemplu, am luat mai multe materiale, pentru mai multe luni. Aşadar, costul pe aprilie poate a crescut, dar materialele respective sunt folosite şi în lunile următoare”.
Aceasta mai adaugă că principalele cheltuieli pentru care s-a solicitat suplimentarea fondurilor de la CAS sunt cheltuieli care vizează materiale sanitare, echipamente de protecţie şi kit-uri pentru testarea RT-PCR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS