10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAlimente care ard mai repede grăsimile

Alimente care ard mai repede grăsimile

Există câteva alimente sănătoase care ne pot deveni aliaţi în procesul de slăbire, menţinând rata metabolică de ardere a grăsimilor la un nivel optim. În felul acesta ardem calorii într-un ritm accelerat.

Unele produse alimentare ajută la arderea grăsimilor datorită proprietăţilor antioxidante, dar şi graţie calităţii lor de a stimula funcţia anumitor hormoni din organism. Acestea ajută şi la prevenirea diferitelor boli, aşa că este bine să le avem mereu pe lista de cumpărături, potrivit csid.ro.

Somonul, sursă naturală de Omega-3

Carnea de somon este considerată cea mai bogată sursă naturală de Omega-3. Consumul său împiedică depozitarea grăsimii viscerale, lucru în special important pentru bărbați. Servit cu legume sau salate verzi, somonul poate fi consumat cel puțin o dată pe săptămână.

Consumul de soia scade apetitul

Boabele de soia sunt o sursă foarte bună de proteină vegetală. Aceasta ajută la creșterea masei musculare la fel care proteinele de origine animală. Consumul de soia scade apetitul și contribuie la scăderea în greutate.

Apa, cel mai bun aliat în lupta cu grăsimea

Deși nu este aliment, apa rămâne cel mai bun aliat pe care îl poți avea în lupta cu grăsimea. Conform specialiștilor, două căni de apă rece pot crește rata metabolismului cu 30%.

Semințele de susan activează arderile metabolice

Acidul alfa linoleic pe care îl conține susanul activează arderile metabolice. Acesta susține sănătatea pe mai multe planuri: a pielii, părului și a sistemului cardiovascular. În plus, pot fi ușor integrate atât în mesele principale, cât și în gustări și deserturi.

Grepfrutul

Există numeroase cercetări pe efectele benefice ale grepfrutului în dietele de slăbit. Substanța vedetă din grepfruit, naringina, este un flavonoid care împiedică stocarea grăsimilor în corp. Dacă ai evitat grepfrutul până acum, iată un motiv important pentru a-l introduce în dietă.

Oxidul de azot din miere contribuie la arderea grăsimii la nivel celular

Oxidul de azot pe care îl conține mierea contribuie la arderea grăsimii la nivel celular. Deși e dulce, nu are aportul caloric al zahărului, deoarece gradul de sațietate este mai mare. Prin urmare, te vei sătura cu o cantitate mică.

Ouăle ajută la creșterea masei musculare

Ouăle ajută la creșterea masei musculare, dar și la arderea grăsimilor. Dacă îți începi ziua cu un mic dejun care conține ouă, vei consuma mai puține calorii în restul zilei, întrucât vei avea o senzație de sațietate prelungită.

Ingredientul activ din ardeiul iute arde grăsimile și fără să faci mișcare

Ingredientul activ din ardeiul iute se numește capsaicină, care arde grăsimile și fără să faci mișcare. În plus, reduce senzația de foame și, prin urmare, cantitatea de mâncare de care vei avea nevoie.

Broccoli, sărac în calorii

Broccoli este bogat în fibre și oferă senzație de sațietate. Ajută în menținerea siluetei, mai ales pentru că este sărac în calorii.

Uleiul de măsline îmbunătățește activitatea cardiovasculară

Ca și fructul de avocado, uleiul de măsline este o sursă excelentă de acizi monosaturați. Îmbunătățește activitatea cardiovasculară și ajută la scăderea colesterolului.

Migdalele, bogate în proteine, grăsimi bune şi fibre

Ultimul studiu publicat în European Journal of Clinical Nutrition arată că persoanele care au adăugat 43 de grame de migdale în dieta zilnică au declarat că le-a fost mai puţin foame peste zi. Explicaţia stă în faptul că migdalele sunt bogate în proteine, grăsimi bune şi fibre.

Avocado îmbunătăţeşte sănătatea inimii

Conţine grăsimi mononesaturate, potasiu, magneziu, acid folic şi vitaminele C şi E. Nutriţioniştii susţin că cei care mănâncă o jumătate de avocado la prânz ar putea consuma mai puţină mâncare la cină. Consumul de avocado îmbunătăţeşte sănătatea inimii şi reduce riscul de apariţie a cancerului.

Bananele conţin o sursă de amidon rezistent

Conţin o sursă de amidon rezistent, un tip de amidon important pentru pierderea în greutate. Corpul digeră încet acest produs, astfel că senzaţia de saţietate durează mai mult. În feleul acesta încurajează, în acelaşi timp, ficatul să ardă grăsimile.

Coacăzele reprezintă o bună sursă de mangan

O cană de coacăze bogate în antioxidanţi conţine 80 de calorii şi 4 grame de fibre. Aceste fructe reprezintă o bună sursă de mangan, care accelerează metabolismul.

Cireşele au calorii puţine

Au un conţinut ridicat de apă (circa 80%), calorii puţine, indice glicemic mic, efect laxativ şi diuretic. Cireşele se digeră încet, astfel că un consum regulat menţine glicemia la un nivel normal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS