18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCovid la Filantropia. Personalul acuză conducerea

Covid la Filantropia. Personalul acuză conducerea

Trei asistente de la Secţia de Cardiologie a Spitalulul Clinic Municipal Filantropia au coronavirus. Deşi conducerea consideră mai probabilă contractarea infecţiei de către una dintre acestea din comunitate, personalul spune că totul a pornit de la un pacient pozitiv. Mai multe cadre medicale se plâng că le-a fost interzis să intre cu combinezon la pacienţi şi, purtând doar halat de unică folosinţă, mască simplă şi vizieră, riscul infecţiei a fost mult mai mare. Mai mult, spun că persoane din conducere le-au comunicat că epidemia ar fi un scenariu „din care trebuie să facem parte şi noi.” Managementul are altă versiune.

Prima asistentă confirmată nu ar fi purtat combinezon

Din spusele cadrelor medicale care au contactat GdS pentru a vorbi despre acest caz, prima asistentă depistată cu Covid nu ar mai fi purtat combinezon când a intrat în contact cu un pacient pozitiv, pentru că s-a conformat noilor directive ale conducerii. Pacientul a fost testat pozitiv în 16 mai, iar la câteva zile după ar fi apărut primele simptome la asistenta care ar fi avut doar echipamentul de bază.

Dar managerul Liviu Radu precizează că a discutat cu asistenta șefă de pe secție, care spune că echipamentele sunt la liber, fiecare cadru de pe tură având acces la acestea. „Asistenta șefă a zis că prima asistentă infectată a intrat în tură cu combinezon, echipată cu absolut tot. Deja se știa că pacientul acela era pozitiv. A stat trei ore cu acel pacient, apoi acesta a fost transferat la Infecțioase”.

Deşi în primele două luni cadrele medicale spun că au avut echipamente de protecţie mai mare, din mai lucrurile s-au schimbat. După ultima modificare adusă Ordinului 555/2020, adusă prin Ordinul nr. 753 din 7.05.2020, personalul medical care intră în contact cu pacienţii Covid a fost convocat într-o şedinţă, unde li s-a comunicat tuturor să poarte doar halat simplu, mască chirurgicală şi vizieră, conform normelor. Ba chiar unele persoane au fost mustrate pentru că au intrat la pacienţi în combinezon.

De teamă că echipamentul impus este insuficient, unii angajaţi şi-au cumpărat propriile echipamente. Şi la alte spitale, spun cadrele medicale, cunosc colegi care îşi spală combinezoanele pentru că se simt neprotejaţi cu halat simplu.

Directorul medical: Se făceau excese

Lorena Dijmărescu, directorul medical de la „Filantropia“ explică de ce cadrelor medicale li s-a comunicat că nu se intră la pacient cu combinezon:

Combinezonul nu este pentru intrarea la pacienţi. Conform normelor în vigoare, acesta se foloseşte doar pentru blocul operator, pentru sălile de operaţie. Recomandarea a fost să nu abuzeze de ele. Avem la spital tot ce trebuie, iar mult timp au fost folosite combinezoane. Pentru psihicul lor, am lăsat cadrele să folosească şi aceste materiale de protecţie. Dar s-a ajuns la o utilizare abuzivă. Erau folosite şi pentru o simplă internare, pentru absolut orice. De multe ori, din practică, s-a observat că acest lucru poate fi chiar dăunător, pentru că un halat îl poţi da jos în condiţii de siguranţă, dar un combinezon mai greu. Creşte riscul de infectare. Au fost asistente care ne-au zis că nu intră fără combinezon în salon. Am încercat să le explicăm că suntem deja în faza de transmitere comunitară, virusul poate fi luat şi din familie, orice este potenţial suspect, inclusiv soţul sau soţia.

Conducerea înclină spre un caz de infecţie comunitară

Directorul medical spune că personalul a fost obişnuit aşa pentru că, iniţial, conducerea le-a permis cadrelor să se echipeze cum se simţeau confortabil, pentru a se acomoda emoţional cu noua provocare. Însă echipamentele au început să fie folosite excesiv şi fără fond.

„Conform anchetei epidemiologice, nici nu s-a ajuns la concluzia că ar fi existat un risc legat de pacienţi. Mai degrabă pare să fie un caz de infecţie comunitară. Dacă ar fi fost contractată infecţia de la pacient, ar fi fost infectate, în mod normal, mai multe persoane. Pacientul a stat puţin la noi şi s-a intrat cu echipament. Nu e nici exclus să se fi produs erori de echipare sau dezechipare. Dar în condiţii de stres se poate întâmpla. Noi am testat întreaga secţie apoi“.

Şi managerul general, Liviu Radu, spune că echipamentele există şi că au fost unele discuţii legate de echipamente pentru că ajunseseră să fie folosite şi atunci când nu era cazul. „Noi am avut materiale. Toţi s-au îmbrăcat cum au considerat, dar ajunsese să fie un exces de zel. E vorba de utilizarea judicioasă a materialelor de protecţie. Au fost multe cazuri în care s-a intrat la pacient cu echipament şi peste recomandări. Sub recomandări, însă, niciodată“, spune Radu.

„Ni s-a spus că acest Covid e un scenariu“

Unele dintre cadrele medicale au povestit şi că persoane din conducerea spitalelor au spus, la un moment dat, că totul este un scenariu. Chiar ele nu ştiau ce să mai creadă, având în vedere mesajele şi faptul că în şedinţă nimeni nu purta mască.

O asistentă a fost certată pentru că purta halat impermeabil, dar a fost lăsată în pace după ce a spus că şi l-a cumpărat singură. Mai multe cadre şi-ar fi cumpărat şorţuri sau cipici. „Nu am fost lăsaţi să ne luăm echipamente. Iar conducerea nici măcar nu spune adevărul după ce am ajuns în această situaţie. Prima asistentă infectată este cea care a intrat doar cu halat şi mască la pacient, conform indicaţiilor conducerii. Şi să nu mai vorbim despre viziera băgată în cloramină şi purtată de zece persoane. Dar tot noi suntem vinovaţi“, spun cadre de la „Filantropia“.

Cadrele medicale: „Ni s-a interzis să ne protejăm”

Echipamentele de protecţie menţionate în Ordinul 555/2020 emis de Ministerul Sănătăţii prevăd ca personalul medical din spitale care intră în contact direct cu pacienţi confirmaţi Covid să poarte mască simplă, halat de unică folosinţă, mănuşi şi protecţie oculară – vizieră sau ochelari. Dar personalul medical din spitale se simte expus cu acestea:

„O vreme am purtat echipamente de protecţie înaltă, apoi doar halat simplu, de vizitator, cu vizieră şi mască obişnuită. Ni s-a spus că vom fi traşi la răspundere deoarece consumăm aceste materiale şi nu avem dreptul. Şi conducerea spitalelor trebuie să ţină cont de aceste ordine pentru că oamenii sunt traşi la răspundere. Dar noi ne simţim expuşi”, spune o angajată a spitalului.

Aşa că toţi cei care au vrut să se simtă mai protejaţi în continuare şi-au cumpărat. „Am colegi care îşi spală combinezoanele. Nu doar la spitalul la care lucrez, şi la alte unităţi medicale ştiu persoane care fac acelaşi lucru. Când se anunţă un posibil Covid ne luăm ţinuta spălată, aşa îmi spunea o colegă asistentă. Am ajuns să ne luăm costume de zugrav şi să ne bucurăm că le-am găsit şi pe acelea, măcar te protejează şi la gât”, adaugă aceasta.

„Ne punem pungi în picioare, spălăm echipamentele”

Personalul din spitale încă improvizează pentru a se proteja mai mult în faţa pericolului infecţiei cu Sars-Cov2.

„Ne punem pungi în picioare şi le legăm cu elastic. Merg de două ori pe coridor cu punga şi apoi se rupe şi trebuie să pun alta. Asistentele recoltează, iar aceasta e o procedură generatoare de aerosoli, pentru care ar trebui să ai o mască specială, nu simplă. Ca să nu mai zic că masca o folosim 24 de ore, cât avem tura. O singură mască pentru o zi întreagă. Nu ar trebui să ne conformăm cu aceste prevederi care nu ne asigură maxima protecţie. Şi eu zic că nu era cazul să ne relaxăm acum. Nu cred că ajunge un simplu halat de vizitator. Acest Covid este o problemă de durată şi dacă noi vom continua doar cu măştile acestea simple, purtate o zi… Vrând, nevrând, o atingi dacă stai 24 de ore cu ea. Şi stăm cu pacienţii ore în şir. Punem un halat de vizitator, stăm cu gâtul gol…”, spune unul dintre cadrele medicale de la Filantropia.

24 de cadre medicale din Dolj erau confirmate cu noul coronavirus în data de 2 iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS