11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCazul deceselor după cezariană la SJU: Se ia în calcul o culpă medicală

Cazul deceselor după cezariană la SJU: Se ia în calcul o culpă medicală

După ce o asistentă medicală din Bumbești Jiu, în vârstă de 27 ani, și nou-născutul acesteia au decedat în operație de cezariană la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova, familia a depus plângere la Direcția de Sănătate Publică (DSP) și la Colegiul Medicilor. Poliția face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În plus, managerul SJU Craiova, Teodor Sas, a declarat pentru GdS că a fost sesizat și Consiliul Etic din spital.

Familia învinovățește ginecologul

Familia asistentei medicale care a murit la spital după ce a născut, la câteva ore după bebelușul său, învinovățește medicul ginecolog. Managerul spitalului spune că s-a întâlnit cu soțul și fratele femeii și aceștia i-au povestit ce s-a întâmplat. „Familia culpabilizează medicul ginecolog. Am discutat cu soțul și fratele asistentei despre toate căile legale pe care le pot parcurge. Au tot sprijinul nostru pentru a afla dreptatea. Mi-au povestit ce s-a întâmplat, i-am rugat să ne facă și un punct de vedere scris pe care îl vom înainta Consiliului Etic.”

Medicul ar putea să nu mai opereze

Dacă imediat după cele întâmplate nu se știa clar dacă situația va fi analizată și din perspectiva unei culpe medicale, Teodor Sas confirmă acum că se ia în calcul și această ipoteză. „Este luată în calcul culpa medicală și se analizează situația”, a precizat directorul spitalului pentru GdS. Acesta spune că s-a pus în discuție facă medicul în cauză va mai putea opera sau nu până la soluționarea anchetei, dar acest lucru încă nu s-a decis. „Vedem ce se constată, Medicina Legală a dat toate datele Poliției”, adaugă Sas.

Plângeri la DSP și Colegiul Medicilor

Conform necropsiei, se pare că decesul bebelușului ar fi survenit în urma unei hemoragii pulmonare. Tot o hemoragie a fost și cauza morții mamei, care a fost reoperată după cezariană și a decedat câteva ore mai târziu la secția de terapie intensivă.
Managerul spitalului spune că familia a înaintat plângeri către Colegiul Medicilor și DSP Dolj. În urmă anchetei și a rezultatelor necropsiei, Teodor Sas spunea că urmează să vadă ce măsuri trebuie luate la nivelul spitalului și dacă vor fi sesizate Colegiul Medicilor și Consiliul Etic al unității medicale. Ieri (marți – n.r.), Sas a menționat că a fost sesizat și Consiliul Etic. Așadar, cazul este investigat și ca un posibil malpraxis.

DSP: anchetă a Comisiei de Malpraxis

În cadrul DSP, sesizarea va ajunge la o comisie de malpraxis, explică Ștefan Popescu, purtătorul de cuvânt DSP Dolj. „Avem o comisie care anchetează decesele materne și ale nou-născuților. Dar comisia adună documentele și analizează cazul în momentul în care dispune de rezultatele de la anatomo-patologie. Totul durează cel puțin trei luni. Noi vom analiza decesul matern în momentul în care vom avea toate aceste documente. Procedura are loc prin comisia de malpraxis. Noi am informat Ministerul că s-a produs un deces, este atribuția noastră, așteptăm toate datele, dar va dura.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS