Enterocolita, pericol de sezon. Atenție la alimente!



Enterocolita reprezintă o afecţiune a tractului digestiv şi este determinată de infecţii diverse cu bacterii, ciuperci, virusuri sau paraziţi. Aceasta se manifestă de obicei prin diaree moderată sau severă, care poate fi însoţită de piederea apetitului, vomă, crampe şi disconfort abdominal.

Deşi, de obicei, nu este severă la adulţii sănătoşi, provocând numai disconfort şi neplăcere, la pacienţii foarte bolnavi, foarte tineri sau foarte bătrâni poate produce deshidratare severă şi dezechilibre electrolitice, ambele fiind potenţial fatale.

Cauzele enterocolitei

Enterocolita infecțioasă poate fi provocată de bacterii, virusuri, ciuperci și paraziți intestinali.

Salmonella este una dintre cele mai periculoase surse de enterocolită. Bacteria poate ajunge în tractul intestinal prin consumul alimentelor contaminate sau contactul cu persoane purtătoare. Simptomele se manifestă timp de cinci-șapte zile.

Shigella se transmite de regulă prin contactul cu alte persoane care au bacteria. De aceea, este frecvent întâlnită în colectivele de copii, cum sunt creșele sau grădinițele. În acest caz, enterocolita se manifestă timp de aproximativ șapte zile.

Escherichia coli are un debut agresiv. Bacteria poate proveni din alimente neprocesate termic sau insuficient procesate, cu precădere carne, dar și din produse lactate nepasteurizate. Contactul cu alte persoane sau animale infectate, igiena precară sau atingerea unor surse de apă contaminate pot fi, de asemenea, periculoase. Simptomele durează între trei și cinci zile.

Campylobacter e o altă bacterie care provoacă enterocolită și se contactează în mod similar cu escherichia coli. Simptomele persistă, de regulă, mai mult de o săptămâna.

Clostridium difficile poate să apară ca urmare a administrării de antibiotice, din cauza bacteriilor patogene pe care le conțin acestea.

Infecţiile care produc enterocolită pot fi transmise de la o persoană la alta (contact interpersonal), în special dacă o persoană care are diaree nu se spală bine pe mâini după ce a avut scaun.

Infecţia unei persoane se poate produce şi în urma ingestiei de alimente sau apă care au fost contaminate cu materii fecale infectate.

Majoritatea alimentelor pot fi contaminate cu bacterii şi produc enterocolită dacă nu sunt preparate termic sau pasteurizate corespunzător.

Apa contaminată este ingerată uneori în moduri neobişnuite, de exemplu prin înotul într-o piscină contaminată de materii fecale eliminate de o persoană infectată. În unele cazuri, infecţia este dobândită în urmă contactului cu animale purtătoare ale microorganismului infecţios.

Diagnosticul

Diagnosticarea enterocolitei se realizează de regulă în funcție de simptome. Pentru determinarea cauzelor afecțiunii, se va preleva inițial o probă de scaun, în cazul în care simptomele se manifestă mai mult de două zile; astfel se poate depista dacă enterocolita a fost provocată de o bacterie, de un virus, de paraziți intestinali sau dacă are o origine fungică.

În cazuri rare, în care cauza nu este dezvăluită după această probă, medicii pot recomanda prelevarea unor probe de vomă sau chiar analize de sânge. În cazul în care simptomatologia durează mai multe zile și medicul gastroenterolog suspectează alte afecțiuni, poate recomanda pacientului și o colonoscopie.


Prevenție

Deoarece majoritatea infecţiilor care produc enterocolită se transmit de la o persoană la alta, în special prin contact direct sau indirect cu materii fecale infectate, spălarea corectă pe mâini după fiecare scaun – folosind apă şi săpun – este cel mai eficace mod de prevenire.

Pentru prevenirea infecţiilor transmise pe cale alimentară, carnea şi ouăle ar trebui preparate termic corespunzător, iar ceea ce rămâne după masă ar trebui refrigerat cât mai repede. La sugari, o modalitate simplă şi eficace de prevenire o reprezintă alăptarea la sân, însă mama trebuie să aibă grijă la alimentaţie.

Prevenirea enterocolitei este posibilă prin respectarea regulilor de igienă individuală: spălatul mâinilor cu apă şi săpun înaintea oricărei mese, spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic, spălarea şi dezinfectarea tacâmurilor, veselei, prin utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, a apei fierte şi răcite ori a apei minerale îmbuteliată corespunzător.

Cum se tratează

Nu întotdeauna tratamentul cauzei, adică eradicarea agentului infecţios cu ajutorul antibioticelor, este indicată.

Diareea provocată de virusuri nu răspunde la tratamentele antibiotice!

În plus, utilizarea neraţională a antibioticelor duce la perturbarea florei intestinale normale nepatogene sau determină selecţionarea unor tulpini microbiene rezistente la antibiotice.

Pe prim-plan în tratamentul enterocolitelor este corectarea pierderilor de lichide şi electroliți. Aceasta se realizează prin consumul de lichide – ceaiuri neîndulcite, apă minerală (plată), zeamă de orez, supă de morcovi. Utilă este adăugarea sărurilor de rehidratare care se găsesc în farmacii, în pliculeţe cu dozaj corespunzător.

Pentru calmarea durerilor abdominale se pot utiliza antispastice (numai la recomandarea medicului), aplicaţii de căldură pe abdomen.

Este indicat un regim alimentar

Regimul alimentar pentru enterocolită este destul de strict, cu atât mai mult cu cât simptomele de greață și diaree sunt persistente. Orezul, carnea fiartă, brânza proaspătă, supa de zarzavat și merele sunt singurele alimente permise în primele două-trei zile de la debutul simptomelor.

În următoarele zile, regimul poate fi diversificat progresiv, însă se vor evita alimentele care provoacă aciditate gastrică, așa cum sunt legumele sau fructele proaspete, cu excepția bananelor.

Timp de câteva zile după ameliorarea simptomelor vor fi evitate alimentele picante și cele grase, prăjelile și băuturile care conțin alcool sau cofeină. De asemenea, nu sunt recomandate alimentele ce pot provoca balonare, așa cum sunt varza, broccoli, mazărea, lintea, fasolea sau conopidă.

Ana-Maria Predilă



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 24 iulie 2018

Actualitate

» Şoferul, cea mai căutată ocupaţie a momentului
» CEDO suspendă evacuarea unei tabere de romi din Roma
» Obligaţii noi pentru procurori. La ce trebuie să fie atenţi când comunică informaţii din dosare
» Armata României, pregătită pentru sprijinul forțelor de intervenție la dezastre în Grecia
» MAE: Cei şapte români implicaţi în accidentul din Germania sunt internaţi, iar starea lor este stabilă
» Theresa May a anunţat că ea va conduce de acum negocierile cu Uniunea Europeană privind Brexitul
» Peste 150 de milioane de lei au fost viraţi către beneficiarii înscrişi în programul de sprijin pentru tomate
» Noua Zeelandă a experimentat cu succes săptămâna de lucru de 4 zile
» UPDATE Adolescent de 17 ani, înecat în Olt
» Dragnea a anunţat referendum pentru modificarea Constituţiei
» Greve la Ryanair, anunţate pentru două zile. Sunt anulate peste 300 de curse aeriene
» Măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei
» Oksana Şaciko, cofondatoare a grupului feminist Femen, s-a sinucis la Paris
» ONU: Peste 162.000 de oameni, strămutaţi din cauza conflictului în Afganistan
» Şoferul, cea mai căutată meserie a momentului în România. Bonele şi menajerele se angajează cel mai repede

Publireportaj

» RURIS a donat aparatură ultramodernă Clinicii de Neonatologie a SJU Craiova
» Primăria Craiova organizează concurs pentru postul de inspector la Serviciul Management Documente, Informaţii Publice

Local

» Șapte inspectori școlari vor învăța în Norvegia cum să predea democrația
» Tineri fără permis, prinşi în trafic
» Arestat după ce a bătut doi agenţi de pază
» Târgul Meşterilor Populari, pe aleile Parcului Zăvoi
» Spectacol deosebit al copiilor din Cernăuţi, Cahul şi Râmnicu Vâlcea
» Propolisul, darul neprețuit al albinelor pentru oameni

Dolj

» Apar străzi noi în Craiova
» Salubritatea, trasă de urechi de Garda de Mediu
» De ce a rămas „Oblemenco“ în beznă. Explicația autorităților (VIDEO)
» O tânără mamă şi-a ucis fiul de trei ani
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Program Colours Cinema Craiova în săptămâna 27 iulie – 02 august
» Dolj: Nouă note maxime şi 11 note sub 2, obţinute la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice vacante

Gorj

» Poluarea în Gorj, ignorată de autorităţi
» Simpozion Internaţional de Sculptură
» Gorj: Bărbat rănit uşor după ce a traversat strada prin loc nepermis
» Patru foşti şi actuali aleşi locali din Oltenia, găsiţi în incompatibilitate de ANI
» Gorj: Simulare de incendiu la Complexul de Îngrijire și Asistență Suseni

Mehedinţi

» Mehedinţi: Razie printre taximetrişti

Vâlcea

» Update Vâlcea: Un autocar a luat foc pe DN7
» Vâlcea: Arestat după ce a bătut doi agenţi de pază
» Vâlcea: Arestat după ce a bătut doi agenţi de pază

Sport

» Todorov revine la SCM-U
» Fotbal / Craiova II, amical cu Ludogorets II. Update: „Leii“ au pierdut în Bulgaria
» Tenis / România va întâlni Cehia în primul tur al Fed Cup, ediţia 2019

Sanatate

» Premieră la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova: Tratament nou pentru pacienții cu accident vascular cerebral
» Totul despre candidoza bucală

Educatie

» Patru note de 10 la examenul de definitivat
» Peste 100 de candidaţi au luat note sub 5 la examenul de titularizare
» Rezultate finale titularizare: 49,71% dintre candidaţi au obţinut note peste 7

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» O femeie de 61 de ani a încercat să treacă de controlul din aeroport cu 4 kilograme de heroină în bagaj

Top