16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateFemeile cu cancer de sân, în luptă cu boala și sistemul

Femeile cu cancer de sân, în luptă cu boala și sistemul

În Dolj, aproape 3.000 de femei suferă de cancer mamar,  iar la nivel național sunt diagnosticate anual aproape 9.000 (Foto: Arhiva GdS)
În Dolj, aproape 3.000 de femei suferă de cancer mamar,
iar la nivel național sunt diagnosticate anual aproape 9.000 (Foto: Arhiva GdS)

Cancerul mamar aduce anual pe patul de spital aproape 9.000 de românce. Peste 3.200 pierd lupta cu boala. Sistemul medical românesc are multe găuri negre când vine vorba de îngrijirea pacientelor cu cancer de sân. Lipsesc medicamente vitale, radioterapia acoperă doar 18% din necesar, iar de un program național de prevenție nici nu poate fi vorba. Toate se traduc în condamnarea la moarte a multor paciente.

În Dolj, aproape 3.000 de femei suferă de cancer mamar. La 40 de ani, Liliana a învățat ce înseamnă lupta cu cea mai de temut boală a secolului nostru – cancerul. După ce țesuturile sânului ei drept au fost acaparate de celule maligne, a luptat mai bine de patru ani cu boala. Dacă o întrebi ce înseamnă cancerul, îți spune că este „o lecție de viață“. Este inamicul ascuns care atacă din umbră. Liliana avea o familie fericită, un copil de zece ani, un soț înțelegător și toate motivele să zâmbească. Asta până într-o zi de vineri, când viața i s-a transformat într-un vis urât. Văzuse la televizor o emisiune în care femeile erau învățate cum să își examineze sânii. S-a dus la oglindă și după palpare s-a speriat când a simțit un nodul. A simțit că pământul îi fuge de sub picioare. „Am înghețat. Nu știam ce să fac. Mi-am făcut curaj și am sunat o prietenă medic, care mi-a spus că trebuie să fac imediat o mamografie. Aveam 40 de ani și nu mai făcusem niciodată. Când am ajuns la spital, am conștientizat cât de important este să nu aștepți, să scapi de teama de medic și să faci toate controalele la timp“, povestește femeia. Spera să nu fie ceva grav. Dar cum boala nu ține cont de nimic, Liliana a fost diagnosticată cu cancer mamar în stadiul III.

„Ajungi la spital și afli că aparatul s-a stricat“

După ce nopți la rând i-a vuit în cap numai întrebarea „De ce eu?“, și-a dat seama că tot ce i-a rămas sunt lupta și speranța. „Lucram la un birou unde făceam proiecte europene. Am lăsat serviciul baltă și am plecat la spital. Aveam în mână o geantă roz, pe care aș fi vrut să o încarc cu putere în loc de pijamale și ce îmi mai trebuia în spital“, spune Liliana. După doar câteva zile, a intrat în sala de operație. Când s-a trezit pe patul de la Terapie Intensivă, au început să îi curgă șiroaie de lacrimi. Nu mai avea un sân. „Nimeni nu te poate pregăti pentru acel moment. Ești tu cu tine și cu boala. Norocul meu a fost să am o prietenă medic, care m-a făcut să înțeleg ce înseamnă cancerul și cât de important e să cred că mă voi face bine“.
A urmat chinuitoarea chimioterapie, cu toate reacțiile ei adverse. Vomita. Era amețită. A început să-i cadă părul. Pe patul rece de spital, Liliana și-a repetat în fiecare noapate, în gând, că trebuie să învingă cancerul, dar și lipsurile din sistemul medical. „Problema este că trebuie să aștepți până să ai acces la aparatele de radioterapie. Se așteaptă uneori și câteva luni. Ajungi la spital și afli că aparatul s-a stricat, te reprogramează. Dacă nu mai sunt paturi libere în spital, stai pe drumuri“, povestește femeia. După radioterapie a început tratamentul hormonal, cu Tamoxifen, doi ani.

„Îmi doream să se termine totul“

Când spera că medicul îi va da vești bune, cancerul i-a arătat că nu se lasă ușor învins. „A recidivat“ au fost cuvintele care au făcut-o pe Liliana să se prăbușească. „N-am mai știut de mine. Asistenta m-a luat și m-a dus în salon. Plângeam în hohote. Îmi doream să se termine totul. Am plâns toată ziua și toată noaptea“, își aduce aminte. A doua zi, când a deschis ochii, a văzut o femeie care fusese internată în acea dimineață în salon. Mioara, la 65 de ani, avea tot cancer la sân și de șapte ani stătea prin spitale. Ea a avut puterea să o convingă pe Liliana că nu trebuie să renunțe, că are un copil care o așteaptă acasă și multe motive să trăiască. „Ai mare nevoie în acele momente de un psihoterapeut. Dar în spitalele noastre nu există. Femeia aceea m-a făcut să înțeleg că trebuie să îmi schimb viața, să mă bucur atât cât mai e. Și așa am făcut. Soțul mi-a cumpărat un teanc de cărți motivaționale. Mi-am cumpărat haine colorate. Am început să mă aranjez și am luat-o de la capăt cu chimioterapia“, povestește Liliana.
Tratamentele au început să omoare cancerul din organism. Și tot într-o zi de vineri, medicul i-a dat Lilianei cea mai bună veste din viața ei. Scăpase de cancer. De aproape un an, Liliana și-a reluat viața. Lucrează și stă împreună cu familia. Oglinda i-a devenit însă cel mai mare dușman. Acum și-a făcut curaj să treacă printr-o nouă operație, cea de reconstrucție mamară, așteaptă însă aprobarea dosarului la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Un control preventiv face diferența între viață și moarte

Mii de românce care suferă de cancer mamar sunt nevoite să se lupte cu lipsurile din sistemul medical. În fiecare an, numărul pacientelor diagnosticate crește cu 10-15% la nivel mondial. Problema este că în România pacientele descoperă boala târziu, atunci când șansele de supraviețuire scad și costurile din sistem cresc. Nu există un program național de prevenție la nivel național, așa cum a fost gândit în alte state. Singurele acțiuni de acest fel le aparțin unor asociații sau ONG-uri cu inițiativă. Așa se face că doar 18% dintre femeile din mediul rural merg la doctor pentru un control. Un control anual preventiv poate face diferența între viață și moarte. „Noi am cerut Ministerului Sănătății să facă un program național de prevenție, dar nu s-a concretizat nimic. Premierul Dacian Cioloș a promis că din iunie implementează Planul Național de Cancer, dar a rămas la nivel de promisiune. Mai ales după 40 de ani, femeile trebuie să facă control obligatoriu. Mamografia este gratuită pe baza trimiterii de la medicul de familie. Dar puține știu asta și mai puține merg să facă o investigație. Multe se plâng că din cauza aparaturii învechite au dureri care persistă chiar și o lună după ce au făcut mamografia și așa se descurajează“, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

„Subfinanțarea programului național de oncologie duce la moartea unor paciente“

Subfinanțarea programului național de oncologie face ca accesul la investigații și tratament să fie redus. De luni bune, pacientele nu au acces la unul dintre medicamentele de bază, Tamoxifen. Pacientele care își permit își cumpără medicamentul din Ungaria sau Bulgaria. „Subfinanțarea programului național de oncologie duce la moartea unor paciente care ar fi putut fi salvate. Pacientele au întrerupt tratamentul cu Tamoxifen și au risc de recidivă. Nimeni nu răspunde pentru asta. Din tratamentele obișnuite de chimioterapie lipsesc mai multe medicamente. Am tras degeaba semnale de alarmă. Din când în când mai vine un număr de cutii de Tamoxifen, dar este insuficient. Nu există un contract încheiat cu un furnizor. Unifarm (companie care colaborează cu Ministerul Sănătății în vederea asigurării programelor naționale de sănătate – n.r.) achiziționează din când în când de unde găsește de pe piața europeană“, adaugă Cezar Irimia.

„România satisface doar 18% din nevoia de radioterapie. Restul bolnavilor mor cu zile“

În România există un singur aparat de radioterapie la un milion de locuitori. În medie, un român bolnav de cancer aşteaptă trei luni pentru a avea acces la tratament. „Radioterapia se face cu programare de câteva luni. Fiecare pacientă trebuie să aștepte câte trei-patru luni și atunci este de multe ori prea târziu. România satisface doar 18% din nevoia de radioterapie a pacienților. Restul bolnavilor mor cu zile“, mai spune Irimia. O altă problemă este respectarea protocoalelor. „Problema principală pentru paciente este că sunt multe situații în care sunt operate de medici care nu cunosc protocolul oncologic. Uneori se lansează în operații deși pacientul nu are indicație pentru intervenție chirurgicală, ci de puncție biopsie, de începere a citostaticelor, și abia apoi de intervenție chirurgicală. Pentru că nu sunt respectate protocoalele, se trezesc în situația în care au făcut o operație limitată, adică au scos doar tumora, iar în șase luni pot apărea metastazele. Se întâmplă de multe ori, din păcate“, atrage atenția Victoria Asanache, președintele Asociației Amazonia.

Subprogramul de protezare mamară, în umbră

Din luna iulie 2015, Ministerul Sănătății a înființat subprogramul de protezare mamară pentru femeile care au suferit mastectomii. Puține paciente știu că au dreptul la reconstrucție mamară. Lipsa de informare sau teama de a mai trece prin intervenții chirurgicale sunt, de regulă, motivele pentru care femeile nu solicită o astfel de intervenție. În Dolj, aceste intervenții se pot realiza la Spitalul Județean de Urgență Craiova (SJU). De la începutul programului și până în luna martie, doar șase doljence au beneficiat de acest tip de reconstrucție. Costul mediu suportat de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru fiecare caz a fost de 2.886,17 lei/bolnav. „Programul nu a fost făcut cunoscut pacientelor. Sunt chirurgi care fac mastectomii, dar nu informează pacientele că au posibilitatea să facă reconstrucție gratuită. În plus, femeile întâmpină probleme și la aprobarea dosarului la CNAS. Ba nu e domnul Popescu, ba doamna Ionescu care semnează dosarul este în concediu, și tot așa… Puține centre fac reconstrucție mamară. Banii alocați pentru program s-au întors la buget an de an tocmai pentru că nu este suficient promovat“, conchide Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS