15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateNicolăescu: Programele naţionale de sănătate, de la 1 august

Nicolăescu: Programele naţionale de sănătate, de la 1 august

Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, a anunţat, joi, la o dezbatere privind asigurările de sănătate că pachetul de servicii medicale de bază va intra în vigoare la 1 aprilie, programele naţionale de sănătate, la 1 august, iar pachetul minimal, la 1 ianuarie 2015, conform Mediafax.
„Introducerea pachetului de bază va face ordine în sistem uşor, uşor. Tot mai multe servicii se vor transfera spre ambulatoriul de specialitate, mai ales cel al spitalelor publice, unde fie lipseşte, fie nu este utilizat pentru că nimeni nu doreşte acest lucru. Pachetul aşază o serie de servicii medicale, de unde nu trebuie şi unde se dau bani mulţi, în servicii care se acordă cum trebuie, cu eficienţă. Astfel, vom avea mai puţini bani deturnaţi şi mai mulţi bani cheltuiţi chibzuit”, a declarat ministrul Sănătăţii, joi, la o dezbatere privind asigurările de sănătate.
Cu acelaşi prilej, ministrul Sănătăţii a spus că primul oponent al reformei este sistemul, de aceea trebuie să se înţeleagă faptul că medicii din spital nu vor fi scoşi din sistem.
În acest context, a subliniat Nicolăescu, lunile februarie şi martie sunt „hotărâtoare” pentru elaborarea normelor, în vederea lansării pachetului de servicii de bază.
„Sunt norme tehnice care să elimine desincronizările şi interpretările eronate. Vor urma două luni de foc pentru Ministerul Sănătăţii, iar dacă va fi nevoie, vom face videoconferinţe în fiecare zi pentru a explica pachetul de bază, pagină cu pagină”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Potrivit lui Nicolăescu, economiile care se vor face prin implementarea pachetului de bază vor rămâne în sistem, reprezentând surse suplimentare de finanţare a acestuia.
Cu acelaşi prilej, ministrul a vorbit şi despre pachetul suplimentar de servicii. „Odată ce pachetul de bază este gata, putem vorbi de asigurări private. Vrem să construim un draft de pachet de servicii suplimentare până în vară, mai ales că, în discuţia cu reprezentanţii Băncii Mondiale, aceştia şi-au exprimat dorinţa de a ne pune la dispoziţie expertiza lor, astfel încât până în septembrie să avem toate draft-urile gata, iar cu acesta să încheiem reforma din România”, a spus Nicolăescu
În opinia ministrului, pentru asigurări private este nevoie de „o discuţie transparentă”, din care autorităţile să deducă „ce este mai bine pentru sistem”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS