Anexita, numită în termeni medicali boală inflamatorie pelvină, reprezintă inflamaţia organelor genitale interne, adică a ovarelor, a trompelor uterine şi a uterului. Boala este foarte frecventă, dar puţine femei ştiu că au această boală şi mai puţine ajung să fie tratate corect. Statisticile apreciază că una din patru femei suferă de anexită. Anexita în sine nu este contagioasă, însă infecţia care ar fi putut să o provoace se transmite şi trebuie rezolvată la ambii parteneri.
Cauzele şi transmiterea bolii
Deşi anexita în sine nu este contagioasă, boala se transmite prin contact sexual, pentru că este dată, de obicei, de o infecţie cu germeni, explică dr. Florin Bican, medic specialist obstetrică-ginecologie. Cel mai frecvent, boala se manifestă printr-o durere surdă la nivelul abdomenului inferior, de aceea orice durere apărutăa la o femeie, mai ales tânără, care şi-a început viaţa sexuală, trebuie să ne trimită cu gândul la o boală inflamatorie pelvină. De asemenea, pot apărea scurgeri vaginale modificate şi chiar febră, în cazurile mai grave.
Cum se pune diagnosticul
Pentru un diagnostic corect, pacienta trebuie să vină la un consult ginecologic, în urma căruia se observă de obicei o durere la examinarea uterului şi a ovarelor, care ne poate duce cu gândul la o boală inflamatorie pelvină. Diagnosticul de certitudine se pune după ce se efectuează o serie de analize, în urma cărora se poate identifica prezenţa germenilor care au declanşat boala. Cel mai des este vorba de chlamidia. Setul de analize poate include:
– analize de secreţie vaginală;
– culturi din col – chlamidia, microplasma, ureaplasma.
Toate acestea se recoltează în cabinetul ginecologic. Se mai pot face şi analize de sânge tot pentru a se căuta anticorpii antichlamidia.
Tratamentul „după ureche“ poate avea efecte grave asupra sănătăţii
Nu este indicat să se facă un tratament „după ureche“. Sunt obligatorii un consult ginecologic, recoltarea analizelor enumerate mai sus şi efectuarea unei antibiograme. În urma acestor analize se poate spune cu certitudine ce germen este implicat şi, mai ales, sensibilitatea acestuia la antibiotic. Deci tratamentul include obligatoriu şi antibiotic, pe lângă un antiinflamator, folosit pentru scăderea durerii şi a inflamaţiei. Pe toată durata tratamentului se recomandă:
– evitarea frigului;
– evitarea contactului sexual;
– evitarea efortului fizic.
În timpul tratamentului, pacientele nu trebuie să urmeze un regim alimentar specific, însă evitarea constipaţiei de obicei este benefică. De regulă, tratamentul se face ambulatoriu. Cazurile grave, adică acelea în care apar stări febrile, dureri pelvine intense, abcese ovariene sau peritonită, se internează şi se urmează un tratament antibiotic intravenos.
De asemenea, este obligatoriu să fie tratat şi partenerul de cuplu, deoarece ambii parteneri prezintă de obicei aceşti germeni care dau anexita.
Riscurile automedicaţiei:
– prelungirea duratei bolii;
– cronicizarea afecţiunii
– selectarea unor germeni mult mai puţin sensibili la antibiotice.
Lăsată netratată…
Boala poate duce la sterilitate. Adesea, femeile se prezintă la ginecolog pentru că nu reuşesc să rămână însărcinate şi, în urma consultaţiilor şi analizelor, de obicei deducem că a fost vorba de o anexită netratată, veche, care s-a complicat cu sterilitate.
În plus, pot să apară alte complicaţii destul de grave: peritonită, abcesele ovariene care duc la intervenţii chirurgicale, extirparea unui ovar, însă aceste cazuri sunt foarte rare.
Boala poate fi prevenită
Cea mai bună modalitate de prevenire a anexitei este adoptarea unei igiene sexuale corecte şi protejarea în timpul actului sexual. Boala mai poate fi prevenită prin:
– evitarea frigului; începerea vieţii sexuale mai târziu;
– reducerea numărului de parteneri sexuali.
