Dovezile ştiinţifice privind efectele tămăduitoare ale muşeţelului sunt neconvingătoare, după cum susţin oamenii de ştiinţă americani.
Proprietăţile terapeutice ale muşeţelului trebuie privite cu rezerve pentru că dovezile ştiinţifice în sprijinul calităţilor medicinale ale acestei plante sunt destul de puţine şi neconvingătoare. Cel puţin, aşa susţine Institutul de Sănătate al Statelor Unite ale Americii, după evaluarea studiilor ştiinţifice efectuate până acum.
În SUA, muşeţelul se utilizează pe scară largă pentru o multitudine de boli. Americanii folosesc această plantă medicinală pentru tratamentul tulburărilor de somn, al anxietăţii, tulburărilor digestive, inflamaţiilor, pentru vindecarea rănilor, pentru tratarea colicilor la copii, a durerilor de dinţi, răcelii, infecţiilor pielii etc.
În ciuda reputaţiei de leac pentru orice boală, au fost raportate foarte multe reacţii alergice la persoane care au intrat în contact cu florile acestei plante. S-au înregistrat inclusiv cazuri de şoc anafilactic. Cât despre calităţile terapeutice…
Reprezentanţii Institutului American de Sănătate susţin că nu există studii temeinice pentru nici una dintre calităţile terapeutice care i se atribuie muşeţelului.
S-au făcut doar studii preliminare
Până în prezent, nu se cunosc efectele pe care muşeţelul le are asupra sistemului cardiovascular. Puţinele studii care s-au efectuat în acest sens nu au scos la iveală nimic relevant.
Inhalarea aburilor de extract de muşeţel ajută într-o oarecare măsură la calmarea simptomelor răcelii, susţin studii mai vechi. Oamenii de ştiinţă sunt însă de părere că ar fi nevoie de noi cercetări care să certifice acest lucru. În ceea ce priveşte efectele muşeţelului în tratamentul diareei la copii, rezultatele sunt oarecum edificatoare. În combinaţie cu pectina din măr (de aceea se folosesc mere rase în alimentaţia sugarului), muşeţelul poate calma accesele uşoare de diaree. Nu se ştie însă dacă, neasociat cu pectina, muşeţelul ar avea acelaşi efect.
În Germania şi în alte ţări din Europa este autorizată folosirea muşeţelului pentru tratamentul bolilor de piele, pe considerentul că ar avea efecte antiseptice, chiar dacă ştiinţa nu are suficiente dovezi în acest sens.
Alte studii preliminare au arătat că tratamentul asociat – antibiotice şi spălături cu ceai de muşeţel – este superior celui care foloseşte doar antibiotice, în vindecarea cistitei hemoragice. Şi în cazul acesta este nevoie de cercetări suplimentare. La fel de puţin studiate au fost şi efectul ceaiului de muşeţel asupra hemoroizilor sau asupra colicilor la bebeluşi, precum şi efectul uleiului esenţial obţinut din muşeţel la ameliorarea unor simptome provocate de chimioterapie.
Proprietăţile antiinflamatoare, probate doar pe animale
Studiile efectuate pe animale au confirmat acţiunea antiinflamatoare a preparatelor pe bază de extract de muşeţel. Totuşi, oamenii de ştiinţă sunt de acord că este nevoie de aprofundarea cercetărilor pentru a se vedea dacă aceste proprietăţi antiinflamatoare, verificate doar pe animale, sunt valabile şi la oameni. Alte studii care necesită aprofundare se referă la efectul sedativ al uleiului aromat de muşeţel şi la presupusele calităţi bactericide care recomandă ceaiul de muşeţel ca adjuvant în vaginite.
Concluzia la care a ajuns Institutul American de Sănătate este că lumea ştiinţifică ar trebui să se aplece mai mult asupra acestei plante medicinale, prea puţin studiată, dar atât de mult folosită de bolnavii din întreaga lume.
