12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPuterea PSD-ALDE vrea să își salveze cu orice preț penalii

Puterea PSD-ALDE vrea să își salveze cu orice preț penalii

Zilele trecute, revista „Sinteza“ a publicat un nou sondaj de opinie făcut de IRES. Sondaj care măsoară încrederea românilor în felurite instituții ale statului sau în categorii profesionale ce au parte de maximă expunere în viața publică.
Rezultatele sondajului arată că, pe mai departe, românii socotesc corupția o problemă majoră a societății noastre, iar pedepsele aplicate corupților sunt apreciate ca a fi prea blânde (67% dintre repondenți). Și mai interesantă mi se pare informația potrivit căreia procurorii se bucură de o încredere de 34%, judecătorii beneficiind de o încredere chiar mai mare (36%). Aceasta în vreme ce partidele politice nu se bucură decât de încrederea a 12% dintre cei care au răspuns întrebărilor autorilor sondajului.
Rău, tare rău trebuie să le fi picat aceste rezultate acelor politicieni care prin felurite mijloace, în primul rând prin televiziunile arondate lor și penalilor cu care fie sunt amici, fie chiar se confundă, spun că ar reprezenta voința electoratului. Mai ales dacă ținem cont de faptul că sondajul este livrat pe piață în chiar momentul în care coaliția PSD-ALDE se dă de ceasul morții să modifice, prin felurite mijloace, în primul rând violând în cel mai josnic mod specificitățile democrației parlamentare, legile justiției. De aici și intensificarea operațiunii de demonizare a procurorilor, nu numai a celor de la DNA ori a Laurei Codruța Kövesi sau a procurorului general al României, domnul Augustin Lazăr, și a judecătorilor.
Nimeni nu pretinde că în Procuratură sau la Judecătorii lucrurile ar fi perfecte. Nimeni nu trăiește cu impresia că toți judecătorii sunt obligatoriu cinstiți, cruciați necondiționați ai dreptății. Se prea poate, s-a dovedit că există și pete negre în însăși activitatea procurorului-șef al DNA, doamna Kövesi. Cred că domnia sa nu procedează defel bine respingând categoric, fără explicații convingătoare, orice acuzație. De ele, de lămuriri, au nevoie, în primul rând, cei care o susțin, adică acele pături ale populației care îi prețuiesc activitatea, dar care nu pot să fie necondiționat imune la nesfârșitele acuzații ce i se aduc doamnei procuror-șef al DNA. Legate fie de modul în care a fost elaborată teza de doctorat, fie de ceea ce s-a petrecut sau nu în casa domnului Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidențiale din anul 2009, fie în ceea ce presa a denumit cu sintagma „Povestea porcului“.
Pentru orice om cinstit din România, care nici nu a furat, nici nu a plagiat, nici nu a beneficiat de foloase necuvenite este de domeniul evidenței că doamna Laura Codruța Kövesi este hăituită și că această operațiune este marcată de un evident substrat politic. Hăitașii fiind inși cu musca pe căciulă care se asociază, se înfrățesc, uitând că aparțin unor partide care, normal, ar trebui să aibă și scopuri, și ținte, și atitudini, și o morală diferite. Nu e oare ciudat că, atunci când e vorba despre doamna Kövesi, se prind în hora comună și domnul Dragnea, și domnul Băsescu, și doamna Udrea, și domnul Tăriceanu? Acesta din urmă făcând o adevărată obsesie pentru utilizarea sintagmei „Statul paralel“ de care vrea să se slujească nu doar în vederea anihilării doamnei Kövesi, a DNA-ului pe care îl tot acuză de asocieri care mai de care mai nelegiuite cu SRI-ul de pe vremea domnului Florian Coldea, ci și a președintelui Klaus Iohannis și a oamenilor legii. A procurorilor și judecătorilor pe care nu pierde nici o ocazie de a-i declara inamici publici. Tocmai fiindcă aceștia nu mai sunt la fel de manevrabili, la fel de sensibili la comenzile politicului, așa cum erau pe vremea guvernării lui Adrian Năstase. Pentru al cărui fel autocratic de exercitare a puterii executive, domnul Tăriceanu încearcă o ciudată, o bolnăvicioasă nostalgie.
E limpede că în privința legilor justiției, situația este încă și mai complicată decât a fost în luna februarie 2017, atunci când marile manifestații populare au izbutit să anuleze punerea în practică a neobrăzatei Ordonanțe nr. 13. Cu totul alta este astăzi și atitudinea puterii. Care nu doar că nu a învățat nimic din evenimentele din iarnă, de aici și tupeul cu care este împinsă în față odioasa persoană a domnului Florin Iordache, de aici comentariile iresponsabile ale domnului Codrin Ștefănescu ori ale incalificabilului ministru al educației, insul cu numele de Liviu Pop, ci pare mult mai hotărâtă să nu cedeze. Penalii Dragnea și Tăriceanu trebuie salvați de la dreapta judecată. Pentru coaliția PSD-ALDE, care are multe astfel de schelete în dulapurile sale, fie ele de anvergură națională sau județeană, prețul salvării nu contează. De aici și modul disperat în care indivizi din coaliția PSD-ALDE au comentat manifestațiile de duminica trecută. Astăzi vor urma altele, duminică vor fi din nou proteste. Semn că prosteala pesedisto-aldistă are toate șansele de a-și găsi nașul.
Mircea Morariu – contributors.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS