Foto: adevarul.ro
Foto: adevarul.ro
Foto: adevarul.ro

Magistraţii au început agitaţia în urmă cu vreo trei săptămâni doar din cauză că guvernul Cioloş i-a sărit din ordonanţă cu majorări salariale dedicate profesorilor şi medicilor. Rar mi-a fost dat să văd o mişcare mai dezgustătoare, mai dezonorantă decât fiţele magistraţilor, că nu le putem numi altfel. Din cauză că au primit în loc de bani o uşă în nas, au schimbat tactica. Ameninţă cu greva în numele unor principii corecte sau bazaconii clasice adunate de prin luju, Antena 3 şi din gurile borfașilor, deşi tot ce-i interesează pe mulţi sunt, în realitate, bănuţii, doar bănişorii lor şi numai atât. Restul e gargară pentru fraieri.

Adică tocmai ei, răsfăţaţii sistemului, cu lefuri de invidiat, chiţăie după, atenţie mare, încă vreo 18% în plus.
Majorările şi le-au dat singuri, de-a lungul timpului, în urma unor procese intentate şi judecate tot de ei, de onor magistraţii români cu gură plină de principii. Această lipsă de măsură, de elementar bun-simț, această aroganţă de castă uzând discreţionar de puterea cu care este învestită în stat se manifestă în aceste zile sub pretextul unor ţeluri mai înalte decât meschina preocupare pentru bani. (Pentru cine doreşte să aprofundeze cum s-au războit magistraţii cu guvernul Boc prin 2010, tot pentru bani, recomand textul „Războiul din justiţie pe înţelesul tuturor“.)
În consecinţă, s-a umflat pieptul în magistraţi şi au început revoluţia Marilor Ipocriţi. Cum nu prea dă bine la televizor într-o ţară măcinată de probleme mult mai grave să te lăcomeşti în ultimul hal, magistraţii cei isteţi au îngropat frumuşel revendicările salariale într-un megainventar al problemelor din justiţie, unele reale, altele exagerate, iar cele mai grave, total ignorate.
Când alte categorii sociale ameninţă şi ele cu greva, figurile unor judecători şi procurori hămesiţi după câteva milioane în plus, care au făcut oricum un sport în ultimii ani din a stoarce cât mai mulţi bani interpretând legea după bunul plac, arată de-a dreptul ridicol. Cred că asta au înţeles până şi cei mai avizi după bănişori când au decis să treacă în planul doi revendicările de natură salarială şi să bage în faţă tot felul de aiureli seducătoare într-un text pompos intitulat „Memorandum privind situaţia justiţiei“.
Oricine citeşte documentul cu bună credinţă găseşte în el cam tot ce auziţi pe la Gâdea prin emisiuni: paranoia cu serviciile de informaţii, textele cu „justiţia represivă“ şi în general obsesiile antijustiţie recitate de toţi penalii, toate astea amestecate cu probleme reale. Nimic nu poate face mai rău justiţiei decât acest talmeş-balmeş de ţipete isterice şi de observaţii juste aruncate de-a valma într-un aşa numit Memorandum. Cu astfel de abordări nu se obţine nimic bun: prostiile capătă un aer de legitimitate, iar problemele adevărate nu pot fi discutate totuşi serios la pachet cu tâmpenii.

Înţeleg că sunt vreo câteva zeci de instanţe (Tribunale, Judecătorii) din ţară care au votat Memorandumul şi anunţă ba că fac greva, ba că o amână, ba că judecă dosare, ba că nu intră în ele. S-a ajuns cam prea departe. Se recurge la răzbunare pe justițiabili prin refuzul de intra în anumite cauze. Se foloseşte arma şantajului prin blocarea procesului electoral, pentru că aici s-ar ajunge dacă magistraţii şi-ar pune în operă ameninţările. E cam mult, e cazul să se oprească şi să-şi vadă mai liniştiţi puţin de alegerile lor. De subliniat însă că sunt numeroase instanţe importante (Curţi de Apel, Înalta Curte) care NU au semnat memorandumul şi NU susţin demersul celorlalţi. Este o precizare importantă, NU toţi magistraţii s-au prins în hora ipocriziei.

Iureşul iscat în aceste zile în justiţia din România este amplificat în mod iresponsabil de candidaţii la Consiliul Superior al Magistraturii, care exploatează din plin atât pofta nesăţioasă a magistraţilor pentru bani, cât şi frustrările acumulate în sistem exprimate cumva în Memorandum. Mai trebuie spus că procesul electoral pentru alegerile noului CSM sunt în plină desfăşurare, de unde şi emulaţia dintr-un sistem altfel mort, autosuficient şi indiferent.

Adică nimeni nu spune că nu pot fi discutate multe din punctele din Memorandum, dar nu aşa, nu utilizându-le drept carte de negociere într-o luptă de natură pur sindicală, de revendicări salariale. Dacă şi magistraţii au ajuns să-şi vândă principiile ca la piaţă, ce aşteptări să mai avem de la politicieni?

În treacăt fie spus, nu pot credita autorii Memorandumului cu prea multe bune intenţii câtă vreme nu găsim acolo un rând despre zecile de iniţiative din parlament care ameninţă în mod real justiţia, nici vreo referire măcar în treacăt la campaniile mediatice îngrozitoare duse împotriva unor judecători şi procurori curajoşi.

Cum adică, Bruxellesul face mereu referire în rapoartele sale la cele două ameninţări, iar magistraţilor români nici că le pasă de ele? Cum e posibil ca două chestiuni grave – pericolul golirii justiţiei de conţinut în parlament şi atacurile mediatice fără precedent – să nu apară într-un Memorandum referitor la problemele justiţiei, în schimb să găsim la loc de cinste înfierat MCV-ul, pusă la îndoială metodologia şi sursele utilizate de Comisia Europeană?

Probabil că magistraţii români vor câştiga războiul lor dezonorant pentru câţiva lei în plus în instanţele unde-şi vor judeca într-un final propriile cauze. Dar prestigiul judecătorilor şi procurorilor angajaţi eroic în lupta lor pentru bănişori, cam stângaci camuflată într-o luptă pentru principii, va avea din nou de pierdut. Unul dintre motivele scăderii încrederii în justiţie de care fac atâta caz chiar şi în memorandum stă chiar în comportamentul sfidător al unor magistraţi, în lăcomia unora care de prea multe ori se traduce în acte sinistre de corupţie.

Dan Tapalagă – HotNews.ro