În iureşul generat de candidatura lui Marian Munteanu, el însuşi exemplu de sfidare a publicului, a trecut mai puţin observată o avalanşă de candidaturi cu adevărat revoltătoare, un fel de ultima aroganţă a marilor cercetaţi penal. Modul lor de a a-şi nega statutul de suspecţi în dosare penale sau chiar condamnaţi în prima instanţa este de a se prezenţa neprihăniţi în faţă publicului cu pretenţia de a fi aleşi. Îngrijorător nu este atât comportamentul lor, nu se aşteaptă nimeni de la unul că Vanghelie să se ruşineze de anchetă DNA şi să dispară pe veci în neantul din sectorul cinci, ci disponibilitatea publicului de a-i vota mai departe.
În cazul lui Marian Vanghelie, sfidarea e fără rest şi cu puţin umor specific. Nu doar că va candida, dar o face în numele unui aşa zis partid intitulat, cum altfel decât Partidul Dreptăţii Sociale. Acum şapte zile când şi-a lansat candidatura, Vanghelie şi-a făcut cunoscut şi proiectul de ţară. Nici mai mult, nici mai puţin. Punctul central al programului său este, după propriile mărturisiri, „eradicarea fricii”. Iar de stârpirea acestui flagel răspândit în partidele din România se pot ocupa doar oameni de statura unui Vanghelie, care iată ce vede când se uită în oglindă: „Întotdeauna am avut avantaje, pentru că arăt şi bine, sunt şi bărbat bine şi sunt şi bun. Ca să fac o paranteză, sunt demn, nu sunt nici frumos, nici bun, sunt demn, ceea ce ceilalţi nu au aşa ceva, nu au demnitate. Asta le trebuie politicienilor din România, demnitate”.
Trimis în judecată anul trecut de DNA pentru nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani, Vanghelie a găsit cel mai bun candidat la primăria Capitalei din partea Partidului Dreptăţii Sociale, unul suficient de motivat pentru a lupta cu demnitate pentru „eradicarea fricii”. Acesta este Adrian Severin, europarlamentarul condamnat deja în prima instanţa la trei ani şi trei luni de închisoare. Într-un interviu pentru Adevărul, Severin mărturiseşte că se sacrifică ritualic, se vede deja un fel de martir răpus în marea bătălie în numele demnităţii anunţată de profetul Vanghelie.
Întrebat de reporter dacă nu-l încurcă condamnarea, Severin răspunde ca un adevărat patriot: „Nu, pentru că nu este vorba despre mine, ci despre ce se întâmplă cu ţara asta„. „Dacă veţi ajunge primar şi veţi fi condamnat definitiv cu executare”, insistă reporterul. Perspectiva închisorii îi provoacă lui Severin halucinaţii sumbre: „Nu mă gândesc la asta, nu mă gândesc ca voi câştiga, pentru că oricum nu voi termină mandatul în viaţă” „Cum adică?”, se miră cumva firesc reporterul. „Cercetaţi şi veţi afla. Pot să vă spun doar că nu mă va prinde în viaţă următorul mandat. Eu nu candidez pentru că mă gândesc la un succes. Candidez pentru a avea o dezbatere”, răspunde Severin pe acelaşi ton macabru şi uşor suprarealist. Cum să nu devină aproape simpatic la Rahova sau Jilava Partidul Dreptăţii Sociale cu al sau proiect de ţară centrat pe „eradicarea fricii”?
În pesiajul tupeului extrem şi-a făcut apariţia monumentul de nesimţire cunoscut sub numele de Piedone, cel care la o luna după Colectiv îşi anunţă cu voce tremurată sfârşitul politic: „Aici se încheie cariera mea politică. Mă retrag! Dar mă rog însă să vină în fotoliul de primar cineva care să continue ce nu am apucat eu să termin. (…) Eu nu am să mai fiu nici primarul Piedone, nici politicianul Piedone. Am să fiu omul Cristian Popescu. Şi sper să mă ajute Dumnezeu să fiu cea mai bună versiune a acelui om”.
Cea mai proastă versiune a omului Cristian Popescu şi-a făcut apariţia în aceste zile. Piedone în versiunea horror şi-a depus nonşalant candidatura la primăria sectorului 4. După ce Tribunalul i-a respins-o definitiv, Piedone a înştiinţat publicul încă tulburat după tragedia de la Colectiv că nu se va da bătut cu una cu două. Mieluselul de acum câteva luni s-a transformat la loc într-o fiară încolţită. „Strâng din nou semnături, merg până la capăt! Văd că se dă o luptă pe viaţă şi pe moarte să îmi fie împiedicată candidatura. Ei bine, nu au decât două opţiuni: să mă omoare sau să mă lase în pace să mă supun judecăţii dumneavoastră, la vot, pe 5 iunie”, a scris pe Facebook primarul sectorului 4, care şi-a curăţat rapid conştiinţa de cei 64 de morţi de la Colectiv. De remarcat imaginarul apocaliptic al tuturor politicienilor pentru care ieşirea de pe scenă echivalează cu moartea fizică, cu neantul.
Lista celor care se sacrifică mereu pentru alegători, nicidecum pentru propria bunăstare, care se simt tot ei torturaţi psihic, nu publicul agresat cu nesimţirea lor fără pereche este foarte lungă. Iat-o pe Olguţa Vasilescu rezistând eroic tentaţiei de renunţă la politică sau de a-şi turna partenerii. „Voi candida la Primăria Craiovei. Nu am vrut să cad psihic sau să mă apuc să fac denunţuri, pentru că am ştiut că sunt nevinovată şi sper din toată inima ca şi instanţa finală să decidă acest lucru, aşa cum s-a întâmplat astăzi„, a spus Vasilescu, după eliberarea din arestul preventiv.
Şi primarul PSD al Craiovei manifestă acelaşi special simt al demnităţii şi onoarei pe care-l întâlnim doar la Severin, Vanghelie şi Piedone. La fel că ei, Vasilescu îngroaşă rândurile politicienilor kamikaze, gata să lupte până la capăt în numele unor principii înalte: „Un prieten mi-a spus ieri, când i-am spus că vreau să candidez la Primăria Craiova chiar şi din postura de independent, dacă partidul găseşte un alt candidat, că sunt nebună. Probabil. Dar eu cred că trebuie să mai fie şi astfel de oameni în România, chiar dacă se spun tot felul de lucruri despre ei.”
Foarte probabil că politicienii cercetaţi penal simt nevoia să se eroizeze într-o încercare disperată de a-şi ascunde astfel sub această masca înşelătoare faţă coruptă demascată în justiţie.
Trimis în judecată pentru fapte de corupţie, Tudor Pendiuc (PSD) a anunţat că va candida pentru al şaptelea mandat de primar al Piteştiului dar ca independent. Iar astfel de exemple nu sunt puţine în ţară. Situaţia e şi mai jalnică în ce priveşte cercetaţii de ANI sub acuzaţia de conflict de interese sau incompatibilităţi. Practic nu mai dă nimeni doi bani pe sancţiunea aplicată de Agenţia Naţională de Integritate, nici candidaţi, nici public.
Putem găsi o mulţime de explicaţii pentru a înţelege de unde toleranţa la acuzaţiile de corupţie: calitatea în general slabă a politicienilor, oferta partidelor n-a arătat niciodată prea bine, cinismul cronic al publicului, resemnarea, o parte din electorat s-a obişnuit cu aleşi care fură şi tot ce speră e să câştige ceva de pe urma lor, neîncrederea în acţiunile justiţei alimentată de o parte a presei etc etc. Şi da, cred că mulţi jinduiesc de fapt la acest model de politician: şmecher, pus pe tunuri, mereu dispus la învârteli, foarte tupeist gargaragiu. Iar dacă ar avea ocazia s-ar comporta exact la fel.
Însă faptul că avem politicieni dispuşi să candideze în ciuda faptului că sunt suspecţi în dosare de corupţie sau chiar condamnaţi, iar o parte din public este dispusă să-i şi voteze ţine mai degrabă de lipsa educaţiei elementare. Niciodată un corp electoral educat, cu minime standarde politice, n-ar acceptă candidaţi cercetaţi penal şi nici partidele n-ar îndrăzni să defileze cu ei. Această educaţie politică şi civică precară începe în familie, continuă în şcoală şi se desăvârşeşte mai târziu în faţă televizorului care transformă negrul în alb şi solidarizează cu borfaşii de dimineaţa până seara.
Politicienii nu manifestă respect faţă de public şi coboară ştacheta cât pot. Dar cam prea mulţi alegători şi-au fixat parcă, şi ei, standardele mult prea jos. Din acest motiv, cred, avem lungi dezbateri inutile despre unul că Munteanu în loc că, în faţa evidenţei, partidul şi publicul să strige simplu: stop!
PS: Şi a fost stop, în cazul Munteanu. Cred că se poate să-i oprim şi pe ceilalţi, dacă suntem convinşi de forţa credinţei în valori.
