Masă critică de motive pentru o demisie

Am început să ne obişnuim cam prea repede cu marii penali atârnaţi cu disperare de funcţie până aproape de ziua condamnării, de ajunge statul în situaţia să-şi trimită mărimile în puşcărie direct din jilţul puterii. Premierul Victor Ponta, de pildă, a dat din nou cu subsemnatul la DNA între o vizită la Cotroceni pe tema codului fiscal şi o şedinţă de guvern la Palatul Victoria. Cu naturaleţea binecunoscută, Ponta a mai tras o minciună după întâlnirea cu procurorii, susţinând că nu există prejudiciu, încercând să manipuleze opinia publică prezentând în apărarea sa opinia separată a expertului angajat de Şova. Presa şi opinia publică par cumva sleite de nesimţirea cosmică, defilând zilnic pe sub nasul ei, şi aşteaptă, cumva resemnate, să plece singură.
Or, nesimţirea se caracterizează tocmai prin lipsa oricărei urme de conştiinţă, de absenţa tresăririi în faţa unei culpe mai mari sau mai mici. Cu atât mai mult nu trebuie să se aştepte cineva ca nesimţirea cosmică să plece, ruşinată, de una singură. Ce l-ar putea determina aşadar pe Victor Ponta să demisioneze, câtă vreme pare decis să se agaţe cu orice preţ de scaun, iar publicul arată amorf, sastisit, resemnat?
În paranteză fie spus, se cramponează de putere din mai multe motive: dacă renunţă de bună voie la funcţia de premier ajunge un mare nimeni în partid. Nu-l lasă, apoi, să predea butoanele guvernării marile grupuri de interese din jurul lui, în special reţelele din energie. Noii băieţi deştepţi au găsit în Ponta păpuşă bună de manevrat. În fine, nu pleacă pentru că aşa l-au învăţat maeştri şi superiorii lui, că în lumea asta dură orice abandon înseamnă moarte sigură. Şi încă ceva: de regulă, denunţătorii prind curaj când nu se mai tem de cei aflaţi la putere. Aşa s-a întâmplat cu aproape toţi. Rămăşiţa de procuror din Ponta înţelege atâta lucru.
Dar oricât de bine pare să reziste azi, oricâtă stăpânire de sine afişează când sfidează bunul-simt şi o ţară întreagă refuzând să demisioneze în ciuda situaţiei cumplite în care pune România şi prestigiul funcţiei de premier, atât în interior, cât şi în afară, Victor Ponta se îndreaptă implacabil către eşafod. Un cumul de factori va scurta cât de curând agonia premierului.
Cel mai important eveniment va fi inevitabila trimitere în judecată. Lui Victor Ponta i s-a prezentat raportul de expertiză, iar de aici până la rechizitoriu mai este un pas mic. Mai poate trage puţin de timp formulând, el sau Şova, obiecţii la raport, însă nu mai poate amâna prea mult momentul. Până la începerea sesiunii parlamentare de toamnă sau în tot cazul puţin după, Ponta are toate şansele să fie trimis în judecată pentru fals, spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală.
Şi, care-i problema, vor spune unii, pe bună dreptate. Dacă după toate episoadele ruşinoase de până acum nu s-a întâmplat nimic, de ce s-ar sinchisi că dosarul său ajunge pe masa judecătorilor? El nu, poate nici opinia publică, dar partidul se confruntă deja cu o mare problemă. PSD şi preşedintele lui interimar, Liviu Dragnea, se apropie vertiginos de anul electoral 2016 cu un mare bolovan legat de gât.
Acest bolovan nu doar că atârnă tot mai greu, dar pare decis să scufunde după el tot partidul în zbaterile sale de a rămâne pe linia de plutire. Sunt destui pesedişti care privesc îngroziţi spirala populismului în care a aruncat Ponta o ţară întreagă în speranţa că asta îl va ajuta cumva, acum sau pe viitor. Unii lideri PSD văd în ce face premierul în aceste zile tactica pământului pârjolit, dar care riscă să-i prăjească şi pe ei.
Liviu Dragnea nu-şi permite să intre în campania electorală, să întocmească liste cu candidaţi având la guvern un premier care-i subminează orice demers. Dragnea însuşi se află în poziţia de a afla un verdict în dosarul referendumului peste câteva luni. Cum arată, totuşi, un partid cu un premier trimis în judecată şi cu un preşedinte interimar condamnat în prima instanţă? Ce credibilitate internă şi externă mai poate revendica? Pe unde scoate cămaşa Dragnea dacă premierul susţinut de partidul său încasează o primă condamnare undeva prin primăvara anului viitor, adică în plină campanie?
Apoi, promisiunile făcute bugetarilor, creşterile salariale spectaculoase generează aşteptări uriaşe pe care actualul partid de guvernământ nu doar că nu le va putea onora prea uşor, dar vor ruina ţara dacă trebuie aplicate la pachet cu reducerile masive de taxe. Dacă se va întâmpla aşa, PSD va plăti ani de zile o factură grea, pe care Victor Ponta o încarcă acum fără discernământ: nota de plată a populismului deşănţat duce inevitabil spre faliment. A se revedea cazul Greciei.
Alt moment important îl reprezintă sesiunea extraordinară având ca temă adoptarea Codului Fiscal. Orice modificare în Parlament a tăierilor de taxe susţinute de guvern, orice virgulă schimbată menită să pună frână dezmăţului promis de Ponta sunt tot atâtea lovituri aplicate autorităţii premierului, cât i-a mai rămas. Un Cod Fiscal modificat echivalează cu o nouă înfrângere pentru premier, după votarea lui MRU la SIE.
În fine, nu cred că Victor Ponta mai poate evita o demisie în următoarele zile, cel mult săptămâni. Pe lângă toate motivele de mai sus, poate îi vor exploda şi altele în faţă. Nu se ştie niciodată cine ce a vorbit în alte dosare. Apoi, dosarul cumnatului avansează, şi de acolo pot apărea teoretic surprize.
În concluzie, dacă nu opinia publică, partidul va forţa demisia premierului Ponta în următoarea perioadă, înainte de a se prăbuşi de tot sub greutatea nesimţirii unui singur om. Pare greu de crezut că PNL va mai apuca să depună moţiunea de cenzură, deşi Ponta a mai promis înainte de vacanţă că pleacă şi s-a întors complet răzgândit. Există, aşadar, şi varianta ca nesimţirea să lupte până la capăt, adică până în 2016, cum a anunţat după revenirea din vacanţă. Ar fi un dezastru pentru noi toţi.
Dacă PSD va trece în opoziţie şi PNL va prelua puterea în caz că Ponta totuşi va demisiona, ăsta-i cu totul alt subiect, chiar mai complicat decât eliberarea ţării din prizonieratul nesimţirii.