„Pe mine nu m-a înfrânt sistemul, mi-a fost teribil de greu, dar nu m-a înfrânt. Dar există o realitate: nici eu nu l-am înfrânt pe el“, declara Traian Băsescu prin 2009, înainte de turul doi. Fostul preşedinte, Emil Constantinescu, se declarase la sfârşitul mandatului învins de sistem. În august 2014, la finele celui de-al doilea mandat, Traian Băsescu alege să o susţină categoric pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale. Se declară astfel învins de slăbiciunea sa pentru o femeie. Această femeie este însuşi produsul sistemului pe care l-a detestat, cel puţin din vorbe, atât de mult, adaptată însă la vremurile noi.
Tot trecutul ei tenebros este azi la lumina zilei pentru cine doreşte să-l vadă: ştim că a început într-un mediu toxic, în gruparea Bittner-Petrache-Cocoş, adică adoptată de generaţia veche de securişti/oameni de afaceri/politicieni pe care Traian Băsescu o numea în 2004 „mafia personală a lui Adrian Năstase“. Azi o găsim cochetând cu altă mafie personală, din altă generaţie. Cu lupii tineri, Traian Băsescu mimează o luptă pe viaţă şi pe moarte, dar a mirosit din timp că ei sunt viitorul. A decapitat vechea mafie în frunte cu Năstase, Vântu, Voiculescu, a demantelat vechile structuri şi reţele, făcându-le loc celorlalţi. A jucat un rol atât în alegerea lui Victor Ponta în fruntea PSD, cât şi în sprijinirea lui Sebastian Ghiţă după ce l-a eliminat pe Vântu şi a încercat să-i ia televiziunea. Foştii colaboratori ai preşedintelui pot confirma oricând ce spun aici.
Victor Ponta a fost avocatul familiei Cocoş în tinereţe, iar Elena Udrea recunoaşte că au avut o relaţie de prietenie. A se vedea imaginile cu Ponta, Daciana Sârbu şi Udrea din vremurile bune, făcând relaxaţi conversaţie la un suc. Printre legendele spumoase din jurul Cotroceniului circulă una cu oarecare relevanţă în context. Cocoş ar fi cumpărat două costume din străinătate, unul pentru Ponta, altul pentru Băsescu, numai că le-a încurcat când a trimis ţoalele la Cotroceni. Mare păcat că nu avem un filmuleţ cu Băsescu încercând costumul croit pe mărimea lui Ponta şi invers. Firele ţesute însă între familii nu s-au destrămat cu totul. Astăzi, pe Elena Udrea o găsim aproape zilnic la televiziunea lui Sebastian Ghiţă, promovată intens. Se trage, doar, dintr-o veche familie înrudită cu cea nouă. La fel cum Ponta se trage din Năstase, iar Ghiţă din maşinile de spălat cumpărate de foşti generali de securitate.
Udrea este liantul între lumea veche şi cea nouă, reprezintă legătura lui Traian Băsescu cu nomenclatura politică nou-născută. Ca trăsătură de bază, şi nou-născuţii funcţionează strâns legaţi, la fel ca vechii nomenclaturişti, de lumea obscură a serviciilor. Cu diferenţa că părinţii lor politici aveau altă comandă decât urmaşii. Manifestau, în general, apetenţă mai mare pentru abuz şi dispreţ faţă de justiţie. În rest, nimic nou în aşezarea sistemului. Există şi azi un grup de protejaţi, mai mic decât în trecut, adevărat, pe care nu-i poţi atinge nici cu o floare. Uitaţi-vă, de pildă, la amicul Ghiţă. Tone de contracte cu statul, nici o durere de cap. Uitaţi-va la prietenul Ponta: cad reţele întregi de corupţie ridicate în jurul său, doar el rămâne mereu în picioare.
Pe scurt, Băsescu n-a învins sistemul, doar l-a reaşezat. Sistemul e bine-merci, la locul lui, cu alţi oameni în frunte şi alţi beneficiari. Lupta sa în toţi aceşti zece ani a fost să-i dea jos pe bătrâni ca să urce în loc „generaţia 40“. Poate că sună cam conspiraţionist şi stupid să reduci totul la o luptă între mafii/grupuri de interese ilegitime. Din păcate, cam asta a fost, oricâte diferenţe reale vom găsi între ce era acum zece sau cincisprezece ani şi ce avem azi.
Vă veţi întreba, poate, de ce România nu se poate aşeza altfel? Un prim răspuns stă în modul de organizare al partidelor, adică piramidal, construite strict pe pricipiul vânzării de funcţii şi dregătorii. În 25 de ani de comerţ cu funcţii publice, România a ajuns un putregai. Un al doilea răspuns îl găsim chiar la popor. Din păcate, acesta nu înţelege nici azi, în masă critică, cum funcţionează o democraţie. România este o ţară cu prea mulţi analfabeţi funcţionali şi prea primitivă pentru a putea fi condusă altfel decât prin forţa manipulării, prin forţa instituţiilor, în fine, prin forţa unui mic grup care controlează toate acestea. Nu suntem o ţară care se reglează democratic deoarece nu dispunem nici de instituţii, nici de cetăţeni capabili să o facă. România a rămas până în ziua de azi o democraţie mimată, dirijată cam din topor cu televiziuni şi instituţii perfect controlate.
Traian Băsescu are meritul de a fi înţeles printre primii că lumea veche e pe moarte şi la fel de repede a înţeles cine sunt jupânii lumii noi. Mai inteligent decât toţi predecesorii săi şi majoritatea politicienilor, s-a adaptat repede. Marele său merit este de a fi consolidat instituţii, astfel încât România a făcut un pas uriaş înainte. Nici un om nu mai poate deţine azi întreaga putere, cum se întâmpla în lumea veche. Dar nu s-a atins de sistem, n-a pus nici măcar o singură clipă în discuţie întreaga construcţie. Aceasta a lăsat-o neatinsă.
Cu tot jocul său sofisticat, devine tot mai limpede că Traian Băsescu lucrează azi pentru Victor Ponta, oricâte eforturi face să mimeze conflictul cu noua nomenclatură. Jocul a început mai demult, dar l-a acoperit mereu cu destulă abilitate. Am destui martori cărora le-am spus în urmă cu doi-trei ani că Traian Băsescu şi-a ales delfinul, urmaşul politic, iar acesta nu e nici din PDL, nici din PNL, ci se cheamă Ponta. Deşi par radical diferiţi, sunt făcuţi din acelaşi aluat şi acţionează la fel, adică fără scrupule. Mai cred că nu este singurul care, în ultimii ani, a mizat pe el. Ponta a înşelat mereu doar aşteptările populaţiei, nu şi pe ale sistemului.
Pe omul politic Traian Băsescu, Elena Udrea l-a îngropat. Ar fi putut lăsa în urma sa o moştenire politică mai demnă, dar şi-a atins limitele în momentul în care a dovedit că e dispus să sacrifice o ţară pentru un om. Ca politician, lasă în urma sa o ruşine. Pe Băsescu, în calitatea sa de reprezentant al unei generaţii în extincţie, Udrea l-a târât după ea într-o nouă lume, sperând că astfel se va salva şi îl va salva. Nu ştim dacă există garanţii că vor supravieţui amândoi. Spre deosebire de lumea veche, lupii tineri prezintă un grad infinit mai mare de amoralitate şi asta îl enervează până şi pe Băsescu. Lipsa oricăror garanţii. Cinismul lui Ponta este chiar mai mare decât al lui.
Ca politician, Băsescu a murit urât. Dar ca şef de stat, putea să facă mai multe? Dacă s-ar fi luptat pe bune cu sistemul şi nu cu generaţiile din interiorul lui, dacă îi păsa cu adevărat de oameni şi nu era atât de obsedat de putere, da, putea. Altfel, performanţă maximă să ucizi toţi dinozaurii şi să te priveşti mulţumit de tine în oglindă, tu, ultimul supravieţuitor, sperând să te adaptezi noilor specii de prădători.
Am sperat mereu că mă înşel amarnic, că Băsescu îşi va reveni din coşmar şi că există un plan B. Nu există nici un plan B de această dată, din păcate. Adevărul simplu e că Băsescu merge până în pânzele albe cu Udrea, cu Ponta, cu Ghiţă, în fine, cu sistemul.
Prin urmare, cum îşi încheie Traian Băsescu mandatul: salvat sau învins?
Dan Tapalagă
HotNews.ro
