Un răspuns (serios) domnului Rogozin

Încep să fiu convins că domnul Rogozin, fostul ambasador rus pe lângă NATO, recent numit vicepremier al Rusiei însărcinat cu probleme de apărare, are o obsesie legată de România.
După un șir întreg de declarații – diplomatic spus, „neamicale“ – făcute în calitatea sa anterioară de ambasador, își inaugurează noua funcție tot cu o declarație la adresa României, numai că, de data aceasta, în registrul bătăii de joc!? Cu alte cuvinte, dacă a văzut că nu ne poate înspăimânta să renunțăm la amplasarea scutului anti-rachetă cu declarațiile sale belicoase, acum ne ia la mișto, ca să folosesc o expresie populară la români … Asta seamănă foarte bine cu zicala: dacă vulpea nu ajunge la struguri zice că sunt acri, sau, mai precis, îi ia la mișto că sunt acri!?
Schimbând registrul, din serios în zeflemitor, domnul Rogozin devine brusc preocupat de faptul că Statele Unite nu ne respectă suficient pe noi, românii!? Dacă aș păstra și eu același registru zeflemitor, aș spune că „prostul moare de grija altuia …“. Numai că intenția mea nu este să îi răspund cu aceeași monedă domnului  Rogozin.
Legat de afirmația referitoare la România – cum că, după ce a citit Domnia sa acordul, realizează limitările stricte impuse comandantului român de la Deveselu – nu stă o clipă în picioare. (Mai degrabă, mă așteptam ca domnul Rogozin să mulțumească celor două părți că au făcut public acordul respectiv, permițând astfel Domniei sale să aibă acces liber și oficial la el, și nu prin „mijloace specifice“).
De ce nu stă în picioare afirmația domnului Rogozin? În primul rând, pentru că nimeni în România nu crede în „grija“ Domniei sale, în general a Rusiei, față de suveranitatea noastră. În al doilea, pentru că și noi știm să citim și să apreciem ce este și ce nu este în interesul nostru. Și, în sfârșit, în al treilea, pentru că, dacă am decis să semnăm acordul așa cum este, înseamnă că ne-am exercitat dreptul suveran de a-l accepta, ca să nu mai vorbesc că acordul este rezultatul unei negocieri cu partea americană, nu a unei impuneri.
Mai degrabă, prin această remarcă, domnul Rogozin ne demonstrează încă o dată (dacă mai era nevoie) că Rusia de astăzi s-a schimbat prea puțin față de Rusia imperială și URSS. Ceea ce ne aduce la fondul declarației domnului vicepremier Rogozin.
În realitate, domnul Rogozin pare să-și fi dorit micul său discurs de la întâlnirea cu reprezentanții forțelor aeriene ruse din zona Kraznosnamensk drept o reflecție asupra NATO, la încheierea misiunii sale pe lângă Alianță. Ori, în acest sens, mesajul Domniei sale este următorul: în timp ce Germania și Rusia s-au schimbat, devenind „democrații moderne și adepte ale economiei de piață“, NATO a rămas în esență aceeași alianță din timpul războiului rece, îndreptată în mare măsură împotriva celor două state!?
Lăsând la o parte faptul că Rusia nu este nici pe departe comparabilă cu Germania în termeni democratici (vezi și recentele demonstrații din Rusia legate de rezultatul votului la ultimele alegeri parlamentare și de intenția premierului Putin de a candida pentru al treilea mandat de președinte), ca și diferența de „calitate“ între „economiile de piață“ ale celor două state, domnul Rogozin, care se plânge de faptul că orice ar face Rusia, ochii Alianței tot cu suspiciune o vor privi, nu vede pădurea din cauza copacilor.
Domnia sa nu realizează nici o clipă că însăși această ultimă declarație zeflemitoare la adresa României demonstrează exact acest lucru, și anume că Rusia, indiferent de ipostazele sale, nu se poate schimba, nutrind în continuare intenții imperiale, în primul rând în raport cu vecinii săi mai apropiați sau mai îndepărtați!
Iar dacă adăugăm la aceasta cuvintele rostite expres de domnul Rogozin, cum că misiunea diplomaților ruși – nota bene, actuali, nu imperiali ori sovietici – este „să fie tot timpul prezenți și să nu-i lase pe americani să fie singuri cu europenii“, afirmația de mai sus se justifică o dată mai mult, alimentând și mai mult suspiciunile întemeiate ale aliaților.
Eu recunosc că nu sunt filorus. Dar am căutat întotdeauna să rămân realist. Tocmai de aceea, cu câtva timp în urmă, am numit absența unor raporturi normale cu Rusia drept una din lacunele diplomației noastre. Și asta în ciuda faptului că, economic vorbind, pozițiile ocupate de firmele rusești în România sunt mai puternice acum, decât erau pe vremea când eram aliați, membri ai CAER-ului și împărtășeam „aceleași idealuri“. (Pentru această poziție mi-am luat porția de critică din partea „gardienilor valorilor occidentale“ de pe meleagurile noastre).
Numai că, atunci când mi-am asumat riscul acestor critici, propunând inițierea unui dialog serios cu Moscova (și pentru a recupera din decalajul care ne separă în acest domeniu de celelalte țări UE, inclusiv mari, ca Germania, Franța și Italia, sau de recenți membri, foste țări socialiste ca noi) am avut în vedere că, de cealaltă parte, vom avea de-a face cu parteneri serioși, nu cu persoane care, după ce ne amenință, ne iau apoi la mișto, când văd că nu ne pot intimida.
Iar astfel de parteneri serioși există în Rusia. Numai dacă mă gândesc la domnul Ivanov, fostul ministru al apărării de la începutul anilor 2000, cu care am avut o relație de respect reciproc și cu care puteam să discut, chiar în contradictoriu, în termeni civilizați, respectându-ne reciproc opiniile și este suficient.
Iar acel domn Ivanov nu era un apărător mai puțin serios al interesului național al Rusiei, decât crede domnul Rogozin că este Domnia sa. Spun asta, întrucât am asistat la suficiente luări de poziție oficiale din partea domnului Ivanov în cadrul întâlnirilor de la NATO sau al reuniunilor academice la care am avut ocazia să participăm împreună. Iar drept rezultat, nu numai domul Ivanov era respectat, dar și țara sa, Rusia, era respectată cu adevărat.
Închei afirmând că spun aceste lucruri fără să știu ce poziție ocupă în prezent domnul Ivanov, căci, până la urmă, nu persoana sa ca atare contează, ci că Rusia are oameni care se pot ridica peste nivelul remarcilor rostite de domnul Rogozin la Krasnoznamensk.
Până la urmă, dovada că te-ai schimbat nu rezidă în modul în care te comporți cu cei puternici, ci cum te comporți cu cei slabi, pe care, până atunci i-ai năpăstuit…
Ioan Mircea Pascu – Hotnews