13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiTehnica şi practica autosuspendării

Tehnica şi practica autosuspendării

Autosuspendarea e ştreangul fals de care atârnă toţi condamnaţii la moarte politică. E ceva tipic românesc, o mişcare bună de închis gura presei şi de fraierit lumea. Mimezi executarea pedepsei, dar în realitate nu păţeşti nimic. Tragi singur de funie în sus când vine un tsunami penal şi te laşi frumuşel jos după ce trece. Evoluţia cazului Severin ne aminteşte că minciuna autosuspendării ţine doar în statul de drept original autohton. Reacţia celor de afară restabileşte ordinea dată peste cap în România. Reputaţia şi credibilitatea se apără cu demisie sau excludere. Restul sunt trucuri ieftine şi tumbe estice.
În prima fază, Adrian Severin a încercat, fără nici un chef, numărul de iluzionism clasic. Luni, a doua zi după izbucnirea scandalului, a anunţat în silă, la rugămintea fierbinte a partidului, că se autosuspendă din PSD. În oglindă, ceilalţi au reacţionat rapid şi fără echivoc. Europarlamentarul austriac a demisionat din politică la câteva ore după scandal, iar şeful său de partid l-a pus să-şi ceară scuze cetăţenilor care l-au votat. Slovenul, la fel: demisie fără prea multe figuri. Numai al nostru a tras isteţ de funie în sus. Ajutat cu toată bunăvoinţa de Ponta şi Năstase, Severin s-a refugiat pe craca autosuspendării.
Socialiştii europeni n-au înţeles ce a păţit Severin şi ce i-a făcut PSD. Prin urmare, şeful socialiştilor, un neamţ ursuz de la Bruxelles, i-a explicat că are două variante: ori pleacă din Parlamentul European, ori primeşte un şut în spate. Severin, de data asta isteţ şi obraznic, s-a făcut că nu pricepe. A mai tras odată de funie în sus, anunţând că se extrage din grupul socialiştilor europeni, dar că nu demisionează din PE. Socialiştii europeni şi‑au pierdut răbdarea şi i-au strigat lui Severin, de la obraz, să plece din Parlamentul European. Brusc, Ponta a lăsat funia din mâini şi l-a notificat pe Severin că nu mai poate sta pe cracă decât 24 de ore, după care va fi dat jos definitiv şi exclus din partid.
Severin, de data asta isteţ, obraznic şi înspăimântător de amoral, a declarat război tuturor.
Cu lobby de la Severin, România exportă la Bruxelles lipsa de responsabilitate domestică. E un miracol că ne-am abţinut patru ani. Recuperăm azi, în forţă, timpul pierdut. România – cu prim-soliştii Severin, Ponta şi Năstase – a dat un răsunător recital european de sfidare şi dispreţ faţă de principii elementare, de reguli clare şi decenţă.
Socialiştii nemţi l-au doborât pe Severin. Fără intervenţia lor, rafinatul europarlamentar era şi acum pe cracă, iar Ponta n-avea ocazia să facă pe zmeul anticorupţie. N-am uitat chiar toţi: acum o lună şi ceva, liderii PSD erau ocupaţi să-l scoată pe Nicolescu din arest, nu din partid sau din funcţie.
Televiziunile de ştiri s-au întrecut în spălarea lui Severin, în ciuda petelor imposibil de şters chiar şi cu detergent marca Hurezeanu sau Chireac. Alţi ziarişti lobby-işti de profesie au suferit prin studiouri alături de europarlamentarul PSD.
Vă întrebaţi, poate, când a fost inventată autosuspendarea şi de ce. A devenit sport de masă în PSD acum vreo şase ani, când au început marile anchete penale. Presa urla ca şi azi, partidul avea de rezolvat o problemă de imagine. Trebuia, deci, să însceneze nişte execuţii, dar fără să curgă sânge. Aşa au apărut autosuspendaţii pe bandă rulantă.
Cred că singurul care a demisionat, în ultimii ani, din parlament, a fost Miron Mitrea, dornic să să judece cât mai repede. Eroismul său a ţinut până la instanţă, unde se tot chinuieşte să-şi amâne procesul şi nu ştie cum să facă să nu se mai judece deloc. Are toate motivele să regrete că nu s-a autosuspendat şi că a demisionat inutil într-o ţară de autosuspendaţi.
Ce avantaje prezintă autosuspendarea? În primul rând, tu, partid, nu faci, de fapt, nimic. N-ai curajul să acţionezi, să sancţionezi, să decizi, să deschizi precedente, să-ţi asumi prin urmare o poziţie fermă. Autosuspendarea prezintă avantaje majore şi pentru autosuspendat. Te prefaci că pleci, dar totuşi rămâi. Dacă eşti cercetat penal, e important să-ţi rămână sub picioare solul partidului. La o adică, partidul se mobilizează, face zid în jurul tău, ameninţă judecători şi procurori, te apără în parlament. Altfel spus, autosuspendaţii se simt mai departe protejaţi de scutul politic. Pe de altă parte, poţi coborî de pe craca autosuspendării la loc în partid, oricând, fără prea multe explicaţii. Te dai jos şi gata.
PDL a preluat tehnica fofilării prin autosuspendare, dar cu îmbunătăţiri simpatice. Monica Iacob Ridzi, de pildă, cercetată penal pentru corupţie, a transmis conducerii, la sfârşitul lunii februarie – atenţie mare – o cerere de autosuspendare. A mai explicat ulterior că s-ar fi autosuspendat şi singură, dar că nu-i permitea statutul. Desigur, nici Ridzi nu se gândeşte la demisia din parlament. În schimb, Dan Păsat, colegul său de partid şi de DNA, nu şi-a bătut capul cu statutul şi s-a autosuspendat, cum ar veni, de capul lui. N-a mai cerut partidului să-l ajute la trasul funiei, dar nici el n-a plecat din parlament.
Când vor forţa PSD sau PDL demisia cercetaţilor penal care au afectat imaginea Parlamentului României, la fel cum au procedat colegii lor din PPE sau PSE în cazul celor trei europarlamentari prinşi cu mâna pe bani de jurnaliştii de la Sunday Times? Când vor avea curajul să treacă la excluderi din partid? Când ne vor scuti, în fine, de autosuspendări şi teorii plictisitoare despre prezumţia de nevinovăţie?
De notat că PSD a exportat la Bruxelles ce ştie să facă mai bine în ţară. Era, deci, obligatoriu ca din cei 60 de europarlamentari contactaţi de Sunday Times, cel puţin unul dintre cei trei picaţi în plasă să fie român. Deşi nici ce a făcut Bodu nu e foarte clar. Severin spune în filmul realizat incognito că s-a înţeles cu europarlamentarul PDL în a promova amendamentul cerut de jurnaliştii britanici deghizaţi în lobby-işti. Bodu neagă şi zice că modificările cerute de Severin i-au trecut şi lui prin cap, fiind sincer convins de utilitatea lor. Stranie coincidenţă, fericită întâmplare, gând la gând cu bucurie.
P.S. Stalinişti rău europenii. Şi popularii, şi socialiştii. Au călcat în picioare prezumţia de nevinovăţie. N-au mai aşteptat nici sentinţa în justiţie, nici măcar rezultatul anchetei din PE. Le-au forţat demisia celor trei din PE în mod abuziv, ca procurorii sovietici, sub ameninţarea excluderii din partidele lor. Să-i învăţam, deci, autosuspendarea democratică?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII