21 C
Craiova
sâmbătă, 19 septembrie, 2020

Toţi!

Oameni importanţi din spaţiul înalt al ştiinţei şi culturii româneşti şi mondiale au fost elevi ai Colegiului „Carol I“. N-am să enumăr, pentru că aş cădea în păcatul omisiunii. Şi ar fi mare păcat! Sunt mândru să ştiu că am urmat aceeaşi şcoală cu ei, trecuţii şi neuitaţii, dar şi cu voi, dragi olimpici de azi, de la Colegiul „Carol I“, care lucraţi la istoria Colegiului, la fel de luminoasă ca şi cea pe care au scris-o iluştrii înaintaşi! Este o bucurie – şi reală, şi umană, ca să zic aşa – să ştii că mai există (totuşi) acei dascăli de vocaţie, din păcate, tot mai puţini (unde sunteţi, domnule Trandafir?), care ştiu să ardă ca o lumânare, dăruind generos lumina învăţăturii, în pofida vremurilor, adeseori întunecate, potrivnice izbânzii luminii. Dar să nu ne amăgim! Acolo unde e lumină e şi umbră. Firească sau provocată. Reiau mai jos câteva pasaje dintr-un articol mai vechi. Toate personajele sunt triste şi reale, poate le-aţi întâlnit şi dumneavoastră, şi sunt contemporane cu olimpicii din toată România.
„…copii ridicând ca într-un ritual macabru capacele gurilor de canal, ieşind la viaţa oraşului ca nişte fantome ridicând greoaie pietre de morminte. Gurile de canal par utere plămădind moartea… Un puşti care n-a avut «norocul» să devină marfă vandabilă în originala economie de piaţă implementată de părinţi. El a rămas acasă. «Lentila» sensibilă focalizează pe (auto) implementarea acului seringii în antebraţul scheletic, dar tatuat al puştiului… O căruţă trasă de o mârţoagă opreşte în faţa unei şcoli din mediul rural. Din căruţă sar câţiva copii mărunţei, care dispar pentru moment în zăpadă. Apoi, înotând voiniceşte prin nămeţi, ajung în sala de clasă cu bănci şchioape şi scrijelite, peste care bruma, prelungirea frigului de-afară, s-a făcut stăpână. Intră în clasă profesorul, cu catalogul sub braţ şi cu un şal înfăşurat în jurul gâtului. Le vorbeşte copiilor. Învăţătura caldă, până să ajungă la copii, purtată de cuvinte, aproape că îngheaţă în aerul rece din încăpere“. Să nu ne ruşinăm cu ei. Să ne ruşinăm de noi. Mă doare sufletul să ştiu că printre aceşti copii s-ar putea afla posibili olimpici, poate alte viitoare nume luminoase din istoria viitoare a României. Ne mândrim că suntem români, gândindu-ne la copiii olimpici care şi-au luat zborul (deocamdată, se-ntorc la cuiburi!) peste hotare şi care ne reprezintă, dar cu atât mai mare este tristeţea să vezi atâtea aripi frânte înainte de a învăţa visul, zborul! Suntem trişti şi săraci şi pentru că nu ştim să valorificăm integral, pe termen scurt, mediu şi lung filonul de aur, salvarea, deşteptarea României prin valori crescute în lumina învăţăturii. Şi aşa, pentru cei aflaţi în procesul de instruire există false repere, modele de mucava, scări valorice întoarse, drumuri care nu duc nicăieri, eventual, doar spre birourile de şomaj sau spre plantaţii de căpşuni…
De-a lungul a 20 de ani s-a umblat (alternativ) în manualele de Limba română sau de Istoria românilor. Între copertele noilor caiete europene copiii scriu compuneri „cool“, fără pericolul de a fi muştruluiţi simbolic de un Blaga, un Mihai Viteazul sau alţii, absenţi din manuale ori prezenţi doar pentru a fi  minimalizaţi sau chiar anatemizaţi. Aceste caiete sunt suportul perfect pentru compuneri agramate, inspirate de manua le, despre surâsul senzual al lui Decebal, despre Vlad Ţepeş – Dracula, brand turistic, ori despre amantlâcurile lui Cuza, care uita de Divan şi interacţiona cu amanta oficială pe divanul din iatacul tainic, ori despre pilozităţile lui Eminescu şi despre „Doina“ lui, incompatibilă cu aderarea europeană. Unele „compuneri“ ascund necunoaşterea ori dezinteresul pentru cunoaştere, dar găsim printre acestea semne de inteligenţă, sclipiri de umor, voit sau involuntar. Te pui cu românu’?
Redau mai jos câteva perle din lucrări ale unor elevi ai zilelor noastre, culese de un bun şi drag prieten. Dacă n-ar fi triste în esenţă, ele ar stârni zâmbetul, mai ales al olteanului, producător şi degustător de spirit de glumă, de bancuri. Apropo! Bine că se-nfiinţă postul Radio Zaibăr Băileşti! Radioul de viaţă lungă! Aici nu se bea zaibărul! Se ascultă! Fără intenţia şi pretenţia de a concura „bancul zilei“ sau Radio Zaibăr.
„Limbile greco-romane sunt moarte şi, ca atare, noi învăţăm alte feluri de limbi mai vii. Cei din antichitate erau mai rafinaţi şi aveau mai mult timp pentru studiu, nu exista netul şi de aceea se apucau de limbi.  
Avram Iancu era unic în felul său fiindcă de pe calul său alb cu o mână îşi biciuia roibul, cu alta lupta cu lancea lui Horea şi cu cealaltă scria locotenentului ungur Simonfy. Moş Nichifor Crainic din Creangă le suie pe fecioare în căruţă ca să le ademenească cu vorbe meşteşugite în pătul. Azi, acest comportament ar putea fi încadrat la hărţuire, dar atunci nu se respectau drepturile omului, mulţumită odiosului regim comunist de tristă amintire. Eminescu s-a născut Eminovici între 1850 şi 1889 şi a vrut să reînvie ca trupa Phoenix după ce Nelu Vulcan i-a schimbat numele în «La Familia». Eminescu a scris cinci scrisori. Prima dintre cele cinci scrisori este a treia în care se face vorbire despre conflictul de la Rovinari, unde Paşa Hayssam şi-a pierdut trei dinţi din faţă. Eminescu o cheamă pe Veronica pe lacul codrilor albaştri ca amândoi să cutremure o baracă. Pentru că Veronica era măritată, Eminescu se iubea cu ea pe la spate. Prâslea avea o curte şi în fund un copac cu mere de aur. Când se scutura, me-rele cădeau. Apoi le mânca“. Dar să zicem că aceste perle sunt doar excelente texte umoristice, sau, în cel mai rău caz, texte inspirate din compuneri, teze, extemporale. După zâmbet urmează lacrima de tristeţe. Pentru echilibru, din celălalt ochi picură lacrima de bucurie pentru olimpicii noştri. Copiii noştri! Toţi! Şi tânărul oltean trăitor în Elveţia, Marius Daniel Popescu, scriitor şi şofer pe autobuz la Lausanne şi laureat al premiului Robert Walser. Şi geniala-brăileancă Aurora Simionescu, tânăra savantă trăitoare în străinătate, de unde, tot privind cerul, a descoperit o fărâmă de materie neştiută până acum, din Univers. Dar şi copiii al căror univers este subteranul, canalul, copiii care privesc cerul de la nivelul asfaltului, printre siluetele mult prea grăbite şi indiferente ale trecătorilor. Sunt ai noştri chiar şi cei care, unii mai ignoranţi, alţii mai şugubeţi, se mai joacă periculos de-a şcoala. Să-i iubim egal pe toţi! Să le ocrotim visul, să-i învăţăm zborul!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga 2 / CSM Slatina a spart gheaţa! Pandurii...

CSM Slatina a bifat primul succes din...

ȘTIRI GdS

Comentariu: coVIDul din mintea guvernanţilor: Închidem ochii şi deschidem...

"Tu ce faci? Duci copilul la grădiniţă de săptămâna viitoare?", "Te-ai hotărât ce faci cu grădiniţa?", "Până la urmă, cum e la...

Focarele incompetenţei. Azile din Dolj, sufocate de Covid

Acum o săptămână, la Căminul pentru Persoane Vârstnice (CPV) din Craiova erau depistate peste 100 de cazuri de coronavirus în rândul rezidenţilor...

Iohannis: Mandatul parlamentarilor nu poate fi prelungit

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că este complicat ca Parlamentul să stabilească singur data alegerilor parlamentare, invocând un posibil conflict. 

Trump: Voi trimite trupe federale în mai multe orașe...

Președintele american Donald Trump a amenințat că va trimite trupele federale în toate orașele conduse de primari democrați, inclusiv Chicago și New...