La moartea presei cu etaj

Imperiul lui Sorin Ovidiu Vântu a început să se clatine în primele zile după alegeri, însă prăbuşirea trustului Realitatea înseamnă falimentul unui soi de FNI jurnalistic dependent de resursele publice şi puterea politică. Nu moare ceva sănătos, crapă o afacere putredă. SOV a cumpărat titluri care nu erau afaceri de presă profitabile, ci instrumente de stors bani. Gardianul şi Ziua, ultimele titluri închise pe 5 ianuarie, raportau oficial de cel puţin cinci ani pe pierderi, şi totuşi erau în piaţă. Nimeni nu se întreabă prin ce miracol, la ce foloseau cele două ziare dacă ele consumau resurse de ani de zile şi, teoretic, nu produceau bani.
SOV a investit în titluri curate, cum era Cotidianul până prin 2008, dar a cumpărat şi instrumente de presiune, nu afaceri viabile, ca Ziua sau Gardianul. Eficienţa lor se măsura altfel în economia trustului. Sorin Roşca Stănescu, omul care a condus ani de zile ziarul Ziua, a crescut şi perfecţionat o specie mutant de gazetar – om de afaceri. El a înfiinţat „altă ligă“ de presă, liga gazetarului agresiv, veşnic înfipt în gâtul puterii, însă despre care nu ştii niciodată când investighează, când şantajează, când ameninţă, când anchetează în interes public, când vânează un contract.
Aşa fiind, unii dintre foştii săi colaboratori, crescuţi sub brandul Ziua, au ajuns inevitabil să practice pe scară largă şantajul de presă: ancheta jurnalistului venea la pachet cu contractul de publicitate. Plăteşti, oprim ancheta. Nu plăteşti, te distrugem. Erau vremuri când oameni de afaceri din Cluj, Iaşi sau Bucureşti erau terorizaţi de şantajişti locali deghizaţi în gazetari. Mulţi acceptau să plătească taxa de protecţie, pentru că nici ei nu erau curaţi ca lacrima. Au fost procese cu acuzaţii de şantaj la Cluj, la Iaşi şi la Bucureşti, nedovedite însă în justiţie.
Acest model primitiv, brutal, de a stoarce bani s-a îmbunătăţit şi sofisticat în ultimii ani în interiorul trustului Realitatea: contracte de consultanţă cu politicieni, ştiri cumpărate de la diverse ministere, campanii publicitare mascate, emisiuni electorale pe bani nemarcate ca atare. Trustul lui SOV a însemnat în ultimii doi ani un vehicul de presiune politică, un instrument de propagandă pus la dispoziţia partidelor, iar unii reprezentanţi ai fiscului l-au descris ca pe un uriaş meca-nism de evaziune fiscală.
Problemele financiare ale trustului au început să răzbată public cam din vara lui 2009, când Fiscul a început să investigheze presupusa returnare ilegală de TVA, în valoare de 60 de milioane de euro, de care ar fi beneficiat PSV Company, unul dintre acţionarii trustului Realitatea. Potrivit unor surse ANAF, inspectorii fiscali suspectează că trustul încasa zeci de milioane de euro din publicitate, însă banii ieşeau din trust prin contracte fictive pentru servicii fictive încheiate cu firme-fantomă sau firme off-shore. Trustului i-au fost blocate conturi, iar investigaţiile, fiscale şi penale sunt în curs.
În timp ce raporta pierderi pe linie, trustul practica un management aiuritor: jurnalişti plătiţi cu lefuri nejustificat de mari, fără nici o legătură cu piaţa, costuri de redacţie exorbitante, investiţii masive în produse moarte. Supraofertarea gazetarilor le-a deschis apetitul pentru credite şi un standard de viaţă ridicat, dar i-a înrobit pe termen lung.
Cei mai mulţi au înţeles singuri că prosperitatea personală depinde în mod fatal de succesul unor politicieni capabili să menţină trustul la resurse publice. Ar putea fi o explicaţie pentru care SOV a ţinut artificial în viaţă toate titlurile sale importante – Cotidianul, Gardianul, Ziua, Business Standard – pe care le-a închis însă a doua zi după alegeri. Criza economică le-a grabit falimentul, nu l-a provocat.
Trustul a murit în clipa în care a decis să ignore regulile meseriei, regulile pieţei şi propriul public. A murit şi din cauză că nu a înţeles că vechea organizare de presă de tip piramidal, cu o groază de şefi şi băgători de seamă, îi umflă costurile de producţie inutil şi ineficient. A murit din cauză că şi presa, ca şi statul, s-a birocratizat excesiv, iar preţul pe cap de jurnalist a ajuns prea mare în raport cu slaba performanţă: prea mulţi angajaţi, prea mult părerism şi tocat nimicul, prea puţină informaţie, prea puţin conţinut de calitate.
Cotidianul s-a prăbuşit în viteză când Cornel Nistorescu l-a transformat într-o România Mare zilnică. Nistorescu însuşi a reclamat că a preluat de la caţavenci un dezastru conta-bil, însă fostul mare gazetar a reuşit performanţa de a ucide în câteva luni şi brandul Cotidianul, şlefuit în câţiva ani.
Puţine produse din trust au livrat conţinut jurnalistic de calitate, nealterat de FNI-ul jurnalistic în care se scufunda trustul. Printre excepţii se numără agenţia NewsIn şi Realitatea FM.
În schimb, numeroşi jurnalişti de la Realitatea TV s-au afundat, după alegeri, şi mai rău într-un discurs apocaliptic de stânga, ultrapopulist, programatic anti-guvern, pentru că o putere sub care propria lor existenţă e pusă sub semnul întrebării nu poate fi decât foarte incompetentă. Problema acestor gazetari este că propriul lor management a probat incompetenţa şi un comportament incorect faţă de partenerii de afaceri. Mai multe companii au declanşat procedura insolvenţei împotriva trustului Realitatea, în speranţa că-şi vor recupera datoriile, care variază de la caz la caz între câteva zeci şi câteva sute de mii de euro.
Din toate motivele de mai sus, falimentul trustului Realitatea, cu excepţia unor titluri care meritau salvate, se cere salutat, nu deplâns.
Reformarea presei se va întâmpla atunci când guvernul, miniştrii, politicienii, oamenii de afaceri nu vor mai finanţa sub presiune şi şantaj trusturi de presă. Presa se va reforma sub presiunea publicului şi atunci când agenţiile de publicitate vor juca şi ele corect pe piaţă.
Elanul reformist nu se va naşte din voinţa gazetarilor angajaţi în trusturi sau sub presiunea colegilor de breaslă. Presa se va reforma sub presiunea constantă a publicului, a unui comportament economic corect, se va reforma într-o piaţă de publicitate transparentă şi eliberată de orice formă de control politic.
Când banii din care sunt plătiţi gazetarii sunt curaţi, presa se curăţă şi ea. Când sursa banilor e murdară, presa joacă şi ea murdar. Când banii negri se împuţinează, unele ziare se închid. Când banii albi se împuţinează, presa sănătoasă suferă cumplit. În rest, discuţiile despre reforma presei sunt bune de ţinut la cursurile de jurnalism.
Toată durerea şi compasiunea pentru ziarele oneste care se târăsc prin deşertul crizei, sperând să supravieţuiască. Toată solidaritatea cu jurnaliştii de bună credinţă, atâţia câţi sunt, de la ziarele care au tras obloanele. Nici un regret pentru hoitarii, vidanjorii şi ciomăgarii de presă care dispar astăzi în neant, aerisind puţin locul. Parcă se respiră mai uşor fără ei, fără toxinele lor.