Cine a câştigat startul

Suntem la mai puţin de o săptămână de startul campaniei. Partidele şi-au lansat deja programele electorale, şi-au elaborat mesajele principale, ştim ceva şi despre strategiile lor, şi-au desemnat candidaţii în toate colegiile, putem trage o linie. Iar pentru că, previzibil deja, competiţia se va centra pe trei jucători importanţi, la ei ne vom referi în principal. PSD pare a fi cel mai bine poziţionat în acest moment. Tot ce se-ntâmplă de mai bine de un an, de la prima majorare a pensiilor, din toamna anului trecut, serveşte mai ales acestui partid. Obligat de sprijinul acordat în parlament de PSD, guvernul liberal a dus, cel puţin în această perioadă, o politică preponderent asistenţială. Presa le-a zis pomeni electorale şi ăsta e adevărul. Numai că electoratul căruia i s-a adresat e al PSD, iar PNL a făcut-o şi în ideea că se va alege şi el cu ceva. Şi s-a ales, mai ales la ţară, dovadă scorul bun, adică peste aşteptări, obţinut de liberali la locale. Modelul a fost continuat şi după aceste alegeri. O dovedeşte distribuţia bugetară decisă în septembrie, intrată în vigoare săptămâna trecută, prin care PSD şi PNL
şi-au împărţit banii frăţeşte, excluzând PD-L-ul, aşa cum
s-a-ntâmplat şi la decuparea colegiilor. Dar atuul major al PSD e că-şi permite să fie coerent. Mesajul său de campanie, populist prin tradiţie, are acoperire în fapte cu care se poate lăuda. Culmea, prezentându-se în acelaşi timp drept partid de opoziţie, prin urmare, necompromis de deliciile puterii. PNL e al doilea la linia de start. Deşi nu are şanse să depăşească PD-L-ul ca pondere în sondaje şi la vot, PNL stă mai bine la capitolul potenţial de creştere. Se poate lăuda, umăr la umăr cu PSD, în mediul rural, dar şi printre pensionari, în general, cu măsurile populare luate în această perioadă şi, în plus, poate veni în faţa electoratului său tradiţional, chiar dacă nu foarte numeros, cu argumentul creşterii economice consistente din cei patru ani de guvernare. În mod cert, majoritatea românilor o duc mai bine acum decât în 2004, iar mulţi dintre cei ce votează dreapta au devenit chiar prosperi. Iar aici problema spinoasă e în curtea PD-L. Declarat cu emfază drept adevăratul depozitar al principiilor de dreapta, PD-L trebuie să conteste convingător o guvernare care se laudă şi ea cu prosperitatea pe care a adus-o graţie aceloraşi principii. Situaţia e cu atât mai îngreunată cu cât diferenţa cu care se prezenta până la un moment dat, cea a justiţiarismului şi anticorupţiei, a căzut în desuetudine. Bună parte din electorat rămâne sensibil la această problemă, dar credibilitatea în chestiune a PD-L a scăzut dramatic. Lumea n-a sesizat, pe bună dreptate, nici o diferenţă semnificativă între calitatea oamenilor de la PD-L şi a celorlalţi. Mesajul a căzut pradă purtătorilor lui, iar tema a fost în final aproape abandonată. În programul electoral al PD-L, la capitolul „zece direcţii strategice“, anticorupţia e pe locul nouă. Prin urmare, mesajul PD-L e condamnat la inconsistenţă. De aici şi senzaţia de derută pe care o lasă acţiunile acestui partid. Votează cot la cot cu PSD şi PNL măsuri populiste, pe care le şi susţine cu destulă vehemenţă, dar vrea să pară în acelaşi timp drept altceva. Un partid care „gândeşte altfel“. Iar dacă te uiţi şi pe listele de candidaţi ale acestui partid, disonanţa e şi mai gravă. Cu Ioan Talpeş, fostul consilier al lui Iliescu, alături de intelectuali de ţinută, ca să iau doar extremele, PD-L are toate şansele
să-i dezamăgească tocmai pe cei pe care s-ar putea baza în mod aproape exclusiv: electoratul urban, tânăr şi educat. Cu acesta ar fi făcut diferenţa în campania care stă să înceapă. Timpul e scurt, iar ceea ce trebuia să se întâmple la PD-L trebuia început de mult. De pe vremea când intra în opoziţie şi avea la dispoziţie aproape doi ani în care să facă reforma clasei politice începând din propria curte.