Cum a venit, aşa s-a dus!

Acesta pare să fie motoul cu care alb-albaştrii abordează noul sezon. Fără promisiuni şi gânduri de mărire, de frica trecutului, ce nu a fost favorabil oltenilor în astfel de cazuri. Fără un obiectiv clar, tot de frica de a nu reuşi să-l îndeplinească. Fără alt scop, decât acela de a aborda fiecare meci la victorie sau, cel puţin, la egal.
Problema vine însă din cauza tinereţii lotului. Motivarea şi ambiţionarea se fac prin victorii, iar dacă acestea vin, automat jocurile bune curg de la sine. Sincopele vor apărea în urma unor înfrângeri sau după primirea unui gol, când echipa are tendinţa de a capitula.
Universitatea de astăzi nu este o echipă slabă. Departe de mine acest gând, tocmai datorită faptului că potenţialul este enorm la tinerii lui Napoli. Dar, din cauza trecutului lipsit de rezultate şi a fricii de a săvârşi ceva, oricât de mic ar fi acel succes, actuala generaţie a Ştiinţei o să găsească mereu ceva de care să se împiedice sau care să o tragă în jos.
Nu este o scuză pentru prestaţia cu Gloria lui Pădureanu, pentru că, la cum joacă, echipa antrenată de Sabău are mai multe şanse să se ducă în „B“ anul acesta, decât să rămână în primul eşalon. Este doar singura explicaţie pe care eu o mai găsesc plauzibilă.
Frica de rezultat o să îi facă mereu pe Stoica şi compania să clacheze în momentele importante. Cum ar fi arătat campionatul trecut dacă Florin Costea termina golgheter? Brusc, lumea ar fi realizat că Universitatea poate mai mult. Jucătorii şi-ar fi dat seama de puterea lor, iar performanţele, normal, trebuia să iasă la suprafaţă. Însă, pentru ca scopul final să fi fost îndeplinit, era nevoie de muncă, iar românului, şi mai ales olteanului, nu i-a plăcut niciodată să muncească. De multe ori, a fost mulţumitor un eşec în locul unui rezultat aproape bun, pentru simplul fapt că e mai uşor să dai vina pe alţii că te-au furat, că te-au înşelat, decât să dai vina pe tine că nu ai putut.
Fotbaliştii Universităţii de azi o să continue să iasă ca orbii pe teren, să joace fotbal o repriză sau întreg meciul şi, din cauza unei neatenţii, să primească gol, pentru ca apoi să acuze ghinionul, terenul, arbitrul, soarta sau divinitatea de pierderea celor trei puncte.
Tocmai de aceea să nu ne surprindă dacă în viitoarele meciuri vor mai apărea astfel de evoluţii, în care Ştiinţa să domine clar jocul, dar să termine învinsă.
Despre partida de la Bistriţa nu rămâne prea mult de comentat, dar trebuie să învăţăm odată pentru totdeauna lecţia înfrângerii. Dacă am fi marcat, din multele ocazii din prima repriză, altfel ar fi stat situaţia. Relaxarea şi naivitatea în execuţii nu au ce căuta într-un joc oficial. Nu contează că te cheamă Costea, Baird sau Dina. Când ai intrat în teren, trebuie să dai totul ori, dacă nu, să laşi pe altul în locul tău, pentru a avea o echipă dedicată sută la sută în obţinerea victoriei.
Cu această ocazie, poate ar fi cazul ca Bornescu, Baird şi Costea să ia o pauză şi să reflecteze un pic asupra a ceea ce doresc să realizeze anul acesta cu Universitatea. Pentru că, dacă prezenţa lor în teren o să fie doar pentru statistică, să nu ne mai mirăm că vom ieşi înfrânţi în mai multe meciuri!
Nu am intenţionat să critic actuala echipă pentru meciul cu bistriţenii, deoarece mi-a plăcut Universitatea din prima repriză, însă, deocamdată, aceasta este singura explicaţie pe care o găsesc plauzibilă pentru eşecurile din trecut şi pentru cele care vor mai veni.