Mituri şi ideologii

Cum este posibil ca într-o cursă electorală primii trei clasaţi să spună că au câştigat? Se poate.
Partidul Social Democrat – ciuca bătăilor de patru ani încoace, cu lideri bătând calea Parchetelor şi tribunalelor, exemplu negativ perpetuu al presei – s-a apropiat de scorul din 2004. Rezultatele se cunosc, nu mai e nevoie să le repet aici. Social-democraţii au toate motivele să fie mulţumiţi. Electoratul nu i-a lăsat, deşi în sondaje se cam ascunsese.
Democraţii lui Băsescu au şi ei toate motivele să jubileze. Au crescut de patru ori faţă de 2000, ultimul an în care au candidat singuri, au o imagine clară asupra capacităţii lor organizaţionale, au primari, consilieri şi preşedinţi de consilii judeţene.
Mare bucurie este şi pe capul liberalilor. Din aproape la marginea prăpastiei în 2000, când numai venirea lui Teodor Stolojan i-a salvat să nu se ducă în magma neparlamentarilor, acum se apropie de 20%, intrând în clubul celor mari şi tari.
Dacă facem un pas înapoi şi judecăm la rece, observăm o mulţime de noutăţi după aceste alegeri locale.
În primul rând, structura scenei politice.
În 1996, scena politică românească era împărţită între două partide mari, CDR şi PDSR, şi multe mărunte. În 2000, mare a rămas numai PSD, Convenţia disipându-se ca un fum. În 2004 se părea că am intrat în era 2+2, respectiv două blocuri mari, ADA şi PSD, şi două partide mici, de echilibru – UDMR şi PRM. În 2008, scena s-a modificat din nou: un partid de stânga, unul de dreapta şi liberalii între ei. UDMR a rezistat în competiţia cu Partidul Civic Maghiar, iar PRM abia suflă în faţa partidului imobiliar al lui Gigi Becali. Dar diferenţa dintre liberali, social-democraţi şi democraţi, pe de o parte, şi ceilalţi, pe de altă parte, este consistentă. Scena politică arată acum ca într-un manual anglo-saxon: conservatorii, laburiştii şi centriştii. Abia acum încep adevăratele bătălii ideologice. Abia acum vine nevoia de a-ţi defini răspunsurile ca partid politic. În Europa, socialiştii sunt proeuropeni, adepţii taxării bogaţilor pentru a-i redistribui la săraci, prointegrarea Ucrainei şi Rusiei în Europa unită. Dreapta este în general antieuropeană, proamericană, antilărgire. Liberalii au o misiune uşoară în Europa: statul minimal, taxe minimale şi propăşirea individuală. În România însă, lucrurile sunt complicate. Social-democraţii au aprobat intervenţia în Irak, iar liberalii şi democraţii au stimulat participarea României la această ocupaţie fără sfârşit. Alianţa de centru-dreapta a introdus cota unică de impozitare, iar social-democraţii par acum să se acomodeze cu ea. În ciuda celor care comentează politica, diferenţele ideologice pe scena românească se vor accentua, nu se vor şterge.
În al doilea rând, s-au risipit miturile.
Mitul că justiţia poate face curăţenie în viaţa politică s-a pulverizat ruşinos. Cu toate spectacolele televizate, sute de oameni cu dosare în curs au fost aleşi şi realeşi de public. Justiţia nu poate curăţa clasa politică. Numai votul popular o face. Dacă nu ai fost declarat vinovat de justiţie – cu toate instanţele sale – poţi candida. Iar dacă ai încrederea oamenilor poţi câştiga. Presa mârâie, dar nu are ce să-ţi facă. Până când justiţia nu-şi dă verdictul final, nu eşti vinovat. Este un enorm progres faţă de ceea ce am trăit în vremea tinereţii noastre, când era suficientă o încruntare a sprâncenei conducătorului să fii aruncat în temniţă.
Mitul că Băsescu face tot ce vrea în politica românească s-a risipit şi el. Ca şi în vremurile lui Iliescu, preşedintele României face multe, dar nu le face pe toate. Lui Băsescu i-a reuşit trecerea de la stânga socialistă la dreapta populară a partidului său. I-a reuşit introducerea votului uninominal, pe care clasa politică l-ar fi lălăit la infinit. Dar nu i-a reuşit nimic în faţa electoratului în aceste alegeri locale. L-a sprijinit pe Blaga de era să-l facă să piardă. I-a trimis pe Boureanu, Berceanu şi Preda în lupta din judeţe, unde aceştia au căzut ca turcii la Plevna. Vei fi fiind tu mare pe ecrane sau în Senat, dar intrarea în rândurile baronilor locali este mai grea decât intrarea în Europa. A acuzat blaturi în cursa electorală şi consecinţa a fost că oamenii au început să se taie între ei pentru voturi.
Şi să nu uităm că suntem în al nouălea an consecutiv de creştere economică.