Alimente din şcoli – Anglia şi România

Acum o lună a fost un scandal în ziarele britanice în legătură cu alimentele din şcoli. În mod suspect, diverşi elevi intrau în şcoli cu biciclete încărcate cu pungi de hamburgeri, ciocolată, prăjituri şi alte asemenea. Ce s-a întâmplat? Celebrul bucătar Jamie Oliver (foarte cunoscut şi în România) duce de câţiva ani o campanie pentru înlocuirea meniurilor practicate la cantinele şcolare cu unele bazate pe alimente sănătoase: brânzeturi, peşte, spanac, verdeţuri, legume etc. Într-un final, alimentele de tip fast-food au fost interzise şi înlocuite de cele preparate după reţetele lui Oliver. Şi de aici a apărut problema. Elevii nu vor să mănânce verdeţuri. S-a dezvoltat imediat un trafic cu hamburgeri şi ciocolată. Cei mari cumpără pentru cei mici, care nu au voie să iasă din curtea şcolii în pauze, şi le vând la preţ de speculă. Aduşi în faţa directorilor, elevii au dat o replică de tot hazul: „Aşa am învăţat la cursul de economie, este ca o afacere, unde e cerere, noi venim cu oferta“. Ce să le spui? Să uite ce au învăţat la cursul de economie? Două mămici au provocat scandal când au fost fotografiate cum le dădeau progeniturilor hamburgeri prin gardul şcolii.
Dacă vi se pare că aceste probleme sunt mofturi englezeşti, departe de realităţile României, aflaţi că parlamentul tocmai a votat o lege prin care interzice mâncarea nesănătoasă şi în şcolile româneşti. Sunt interzise „preparea, comercializarea şi distribuirea“ în şcoli a alimentelor cu aport substanţial de grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori şi aditivi alimentari. Ministerul Sănătăţii urmează să facă o listă cu aceste alimente. Meniurile servite la cantinele şcolare ar urma să fie avizate de specialişti în nutriţie „acreditaţi de către Ministerul Sănătăţii“. Legea a fost votată de deputaţi cu doar trei abţineri.
Am o obiecţie de principiu faţă de acest tip de legi: de ce este treaba statului să ne spună cum să ne hrănim copiii? Nu spun că micuţii ar trebui îndopaţi cu grăsimi, dimpotrivă, zic doar că nu e treaba statului, că acesta este genul de decizie care trebuie luată de fiecare adult, responsabil şi vaccinat, care are grijă de copilul său. Dar deja ştiu că acest gen de argument reprezintă pierdere de vreme în lumea modernă. Ne-am învăţat ca statul să intervină atât de mult în viaţa noastră, încât în curând o să ne spună şi pe ce parte a patului să dormim şi vom fi convinşi că statul ştie mai bine decât noi, doar El este Statul şi noi, doar nişte bieţi muritori. Mă întreb uneori cum o fi supravieţuit umanitatea atâta amar de vreme fără un Stat care să-i spună ce se mănâncă regulamentar, cum se fumează legal sau (de ce nu?) cum se vânează mamuţii după normele europene.
Dar faţă de legea românească am şi o serie de argumente practice pentru a afirma că e stupidă. În Anglia, ideea a plecat de la societate, iar Oliver s-a agitat câţiva ani să-i înveţe pe bucătarii de la cantine cum să gătească altceva decât cârnaţii cu fasole dulce pe care îi mănâncă englezii la micul dejun. În România, habar nu avem ce se mănâncă în şcoli. De fapt, nici măcar nu prea avem cantine şcolare. Nu ar fi trebuit mai întâi să încurajăm deschiderea acestor cantine şi apoi să le interzicem să vândă ceva anume? Cât de aberantă pare interzicerea hamburgerilor în şcolile săteşti care nu au nici canalizare! Slana din porcul crescut în bătătură este sănătoasă? Acolo unde există totuşi cantine, există şi bucătari care ştiu să gătească sănătos (Oliver a început în Anglia prin a pregăti bucătarii)? Eu am probleme să găsesc mâncare bine gătită chiar şi la restaurantele din România, care au meniu limitat şi plin de prăjeli, îmi închipui ce show o să fie cu bucătăresele şcolare, silite să treacă pe sparanghel şi mâncare organică. În fine, parlamentarii cer ministerului să facă o listă cu alimentele nesănătoase. Asta înseamnă că partea cea mai importantă a noii politici va scăpa total controlului public şi nişte birocraţi de la guvern vor hotărî ce se mănâncă în şcoli, aşa, pe nepusă masă. Iar dacă ministerul tot face o listă, de ce mai este nevoie de avizarea fiecărui meniu de către „specialişti în nutriţie“? Alt efect decât un nou circuit de şpăgi între cantine, nutriţionişti oficiali şi minister nu va avea (ca să nu mai spun că nutriţionismul seamănă cu o ştiinţă cam cum seamănă zodiacul cu astronomia).
Legea respectivă pare tipică pentru politica mânată de bune intenţii, dar care nu are habar ce anume realitate legiferează şi ce problemă vrea să rezolve. Faptul că a trecut cu doar trei abţineri arată ce habarnişti am trimis în parlament.